Follow by Email

Mittwoch, 23. Juli 2008

Ecuador - Abenteuer - Teil 1

Ich habe Bukarest am Freitag, den 7. September 2001 verlassen, der Flug war um 11 Uhr. Um etwa zwei war ich im Paris. Von dort habe meine gesamte Reisenunterlagen von Nouvelles Frontieres Schalter erhalten, habe den grossen Rucksack (18 Kilos schwer) eingecheckt und nahm ein Bus ins Zentrum. Da ich in Paris nie vorher war, dachte ich mir, ich könnte doch mindestens die Symbole mal sehen. Die Flugmaschine nach Amsterdam war um 20:30 Uhr, ich sollte um spätestens 18:30 einchecken. Ich habe Pech gehabt, sozusagen: so ein Verkehrschaos wie im Paris, hatte ich noch nie erlebt! Die Fahrt dauerte anderthalbstunde, ich stieg aus, ich suchte eine Bank um Geld zu wechseln (ich hatte nicht genug für die Rückfahrt!), ich bewunderte das Opernhaus und war froh noch den Bus um 17 Uhr zum Flughafen nehmen zu können! Natürlich bedauerte ich das Ganze, ich verlor dabei 100 Franken, ohne etwas zu sehen!
Um halb neun am Abend war ich in Amsterdam, wo ich ein paar Stunden bis zum nächsten Flug gewartet habe. Ich weiss nicht, ob Du den holländischen Flughafen je gesehen hast: mich hat er auf jedem Fall sprachlos gelassen! Eine safte, interessante, klassische und gleichzeitig moderne Mischung von unendlichen Kunstelementen; Händel und Schoppen Musik, anspruchsvollen Mobiliar, anziehende Beleuchtungskörper, Bars und Geschäfte mit besonderen Design, eine Spur von Reichtum und Eleganz….. Der Flughafen war fast menschenleer.
Die Strecke Amsterdam-Quito via Curacao und Guayaquil, in der riesige Flugmaschine (fast 300 Menschen am Bord!), habe ich voll genossen. Ich war aufgeregt, ich kann kaum berichten wie ich mich fühlte. Es war eine lange Nacht.
Auf dem Flughafen in Curacao sind wir anderthalb Stunde geblieben. Um 3 Uhr morgens waren 32ºC und die Luft war wie in einer Sauna, hatte etwas sanftes und erotisches dabei. Da wurde ich angesprochen und so lernte 3 (aus zukünftigen insgesamt 5 Kumpeln) Jungs kennen (Ich sage ja “Jungs”, aber die waren Erwachsene bis 40 J.a.!).
Es waren Alain und Xavier (40 J.a., die beiden sprachen nur Französisch und waren, während der Reise, nicht besonders Kontaktsuchend mir gegenüber, es kam ihnen sehr schwer vor wegend der Sprache), dann Pascal (39 J.a., sprach gut Deutsch, fotografierte wie verrückt alle Pflanzen und wir haben uns gut verstanden).
Von Curacao bis Guayaquil sind noch 2,5 Stunden zu fliegen.
Um halb neun landeten wir im QUITO, Hauptstadt Ecuadors. Da erwartete uns unser Reise- und Bergführer, Fausto. Und so lernte ich auch die andere 2 Jungs kennen, die mir sehr gut gefallen haben: François (Belgier, etwa 37 J.a., angenehme Anwesenheit, das Benehmen eines Geschäftsmannes, sprach gut Englisch) und, mein “Liebling” Laurent (30 J.a., Broker in einer Bank in Bruxelles, auch Belgier, sehr gutaussehend und sehr gut erzogen worden, mit sehr schönen Manieren einer Frau gegenüber, wie die andere in der Gruppe auch, allerdings J!).
Insgesamt war die Gruppe ganz toll, natürlich war für mich schon, die einzige Frau zu sein und immer als Erstes serviert zu werden oder als Erste das Bad benutzen zu können und solche Sachen. Sonst, wenn es um Trekking und Marsch ging, gab es kein Rabatt, was ich auch O.K. fand. Ich reise zum ersten Mal in einer Gruppe und die Erfahrung ich absolut positiv. Es war ein grossen Vorteil, dass wir insgesamt nur 6 waren und haben die ganze Zeit alle gemeinsam verbracht. Ich bin nur ein Mal in einer grössere Stadt auf die Strasse alleine gegangen (ich würde es in Ecuador nicht unbedingt wiederholen, um ehrlich zu sein, die Männer benehmen sich ja machoartig der ausländischen Frauen gegenüber), sonst bin ich immer bei und mit ihnen geblieben und es war gut so. In einer Frauengruppe wäre ich nicht klargekommen gewesen.

So, von Quito (2.850 M.ü.M) fuhr uns den Minibus weiter, Richtung OTAVALO (2.600 M.ü.M). Die Fahrt dauerte etwa zwei und halb Stunden. Otavalo ist bekannt für die grösste Handarbeitsmarkt und am jenen Wochenende gab’s die grösste und wichtigste Markt und Fest des Jahres. Ich bekam im Hotel Coraza ein Doppelzimmer für mich alleine, die andere schliefen zu dritt und zweit in 2 verschiedene Zimmer. Wir bummelten alle 6 gemeinsam duch das bunte, laute und aussergewöhnliche Samstagsmarkt bis um halb fünf. Viel los, viel Dreck, extrem dreckig sogar.
Samstag nacht keiner von uns konnte einschlafen, wegen der laute Musik, die bis in der Früh den ganzen Ort herrschte.
Sonntag, 09.09.2001 - Otavallo
Am Sonntag früh, als wir uns um 07:30 zum Frühstück wiedersahen, waren alle hundemüde, aber auch neugierig auf den neuen Tag. Um acht Uhr fuhr der Minibus los und, nach eine Fahrtstunde began die erste Aklimatisierungswanderung. Leichte Wanderung rundherum des CUICOCKA VULKANES und CUICOCHA SEE (etwa 20 km entfernt von Otavalo). Bilder aufgenommen (fleur de passion war zu bewundern).
Allerdings, Ecuador ist das Land der Vulkane. Aus etwa 30 Vulkane, 5-6 sind noch aktiv.
Das Wetter war herrlich. Nach vier und halb Stunden endeten wir unsere Wanderung und es fing gerade windig zu werden. Unser Bergführer hatte immer ein Handy dabei und so konnte immer dem Fahrer Bescheid sagen, wo und wann wir ankommen. So erwartete uns immer den Bus ganz pünktlich.
Da wir noch reichend Zeit hatten, sind wir zum WASSERFALL PEGUCHE gefahren. Da began es apokaliptisch zu regnen, ich weiss nicht mehr ob ich Bilder aufnehmen konnte. Es war sehr lustig. Schliesslich erreichten wir unser Hotel in Otavalo, wo eine 2. schlaflose Nacht folgte.

Dienstag, 22. Juli 2008

Timpul ...

Aproape ca a trecut jumate de an. Un an bataios so far, o continua partida de sah pentru mine, cu dezavantajul net ca eu nu stiu sa joc sah. Dar am un vag sentiment ca anul acesta ma va invata ceva in plus: sahul vietii. Am atat de multe de spus, incat totul mi se intortokeaza si ghemul sforii din fum devine din ce in ce mai imbarligat. Daca as fi cunoscut regulile sahului, as fi dat o nuanta mult mai elevata gandurilor mele si poate as fi dovedit o oarecare maiestrie in a interpreta ceea ce mi se intampla, de altfel unic pana acum in viata profesionala. Si de atata uimire, de atata frustrare, de atata neputintza, la un moment dat revii la propria ta natura, la propriul eu si la propriile valori care te coordoneaza in viata in sensul de big event. Cotidianul nu este nicidecum imaginea de ansamblu care ne ajuta sa ne recunoastem si constientizam propriile valori si prioritati, dar totalitatea cotidianului ne ajuta, per final, sa capatam viziunea asupra intregii sfere de perceptii asupra a ceea ce suntem, asupra a ceea ce visam, ce dorim, ce vrem, ce facem, ce putem, ce stim, ce primim, ce oferim. Si asupra a ceea ce am putea fi sau deveni, a ceea ce am putea visa, a ceea ce am putea face, sti, primi, oferi. Diferenta este absolut e-n-o-r-m-a. Si falsa noastra impresie, dar de multe ori reala noastra impresie este ca cel mai mare dushman ne este timpul. Ne lovim tot timpul in viata de alegeri si totul se reduce, nu de putin ori, la bad or good timing. Corelarea timpului. Exista oare asa ceva? Ce este timpul oare? Este ceea ce credem noi uitandu-ne la ceas sau la calendar? Este asta o impartire corecta a vietii noastre? Are vreun rost sa punem timpul, o notiune atat de complexa si atat de abstracta, al carei continut clar ca ne depaseste, in uriasa clepsidra care ne guverneaza intreaga viata??
Punand cap la cap experientele mele din tinuturile uitate de timp ale Ecuadorului, din culmile degerate ale muntilor pustiiti de ger si soare, din salbaticiile inimaginabile ale Africii, am dat astazi peste un fragment de proza absolut demential. Dintr-o carte scrisa de o tanara poate (nu “poate”, ci cu siguranta!) mai rebela si mai curajoasa decat mine, care a dat anunt pe Lonely Planet in 2001 (anul cand eu cutreieram prin Ecuador) si a plecat in 2002 cu doi necunoscuti sa patrunda in maruntaiele Africii. Pe care a strabatut-o timp de un an. Si poate ca lectura acestor ganduri in care imi recunosc nu numai stilul, dar si abordarea, nu ar fi un mod tocmai nefericit de a incepe o noua zi din viata voastra de zi cu zi si fara valoare………
"Guineeea
Am trecut prin mai multe sate si in unele ne-am oprit. Am trecut pe langa femei care carau lemne de foc in legaturi mari pe cap. Cele care traiau pe langa paduri sau tufisuri erau mai norocoase decat femeile desertului sau cele din semidesert, care trebuiau uneori sa mearga chiar si jumatate de zi cu speranta ca vor gasi lemne de foc. Asemenea adusului apei din fantani, carata in vase mari, pe cap, adunatul lemnelor facea si el parte din “treburile femeii”. Se pare ca aveau o definitie destul de larga a ceea ce trebuia sa faca o femeie. Nasteau, aveau grija de copii, iar majoritatea femeilor la varsta fertila, pe care le vazusem, purtau un fel de boccea / un tanc / bine legat de spatele lor. Gateau, si asta presupunea adunatul si caratul lemnelor de foc, adusul apei, si mai ales responsabilitatea de a gasi ce sa puna in oala la fiert. Cultivarea unei mici parcele de pamant, in jurul casei, si cautarea fructelor prin padure faceau parte din indatoririle lor la fel ca si dusul la piata, uneori la mai multe zile de mers de casa pentru a scoate ceva bani din putinele produse pe care reuseau sa le cultive sau sa le culeaga. Femeile pareau a fi motorul societatii, ele erau cele care isi puneau oalele in mijlocul satului la pranz si vindeau ceva mancare pasagerilor ingehsuiti prin bush/taxi/uri, sau spalau haine in rau, in grupuri de cinci sau zece, cu picioarele in apa mica si noroioasa a malurilor, cu corpurile aplecate si bratele lovind hainele ude de bolovani, ele erau cele care intretineau si serveau in micutele localuri cu bancute de lemn si mese acoperite cu plastic de langa drumuri, ele erau vanzatorii si cumparatorii din piete. Erau peste tot si faceau mereu cate ceva, de parca fiecare parte a corpului lor trebuia sa indeplineasca un rol, capul care ducea vase imense cu apa sau orice puteau pune in ele, mainile care se miscau incontinuu, gatind, servind, carand, tinand spatele incovoiat sub greutatea copilului, fustele de care atarnau ceilalti copii mai mari. Ochii le zambeau si nu pareau sa puna sub semnul intrebarii daca era bine sau rau ca trebuiau sa munceasca asa de greu. Pur si simplu asa stateau lucrurile si, pentru femeile acelea, altceva era mai important decat dreptatea in lume. Era mai important sa aiba cu ce sa-si hraneasca copiii si sa ajunga la apusulu soarelui cu toate treburile facute. In societatea africana, deveneau femei foarte devreme si adesea vedeam fetite de cinci sau sase ani, cu un fratior mai mic, legat de spate, incercand sa se joace cu alti copii, desi alergau putin mai incet din cauza incarcaturii. Fetele mai mare sa alaturau mamelor la rau si loveau hainele de bolovani, apoi chicoteau si se dezbracau, inotand in grupuri la sfarsitul unei zile de spalat. Fetele tinere faceau focul si puteau duce pe cap o greutate de doua ori mai mare decat cea a corpurilor lor subtirele. Iar cand ajungeau la pubertate erau repede maritate si incepeau sa faca copii, unul dupa altul, si, desi unii dintre ei le mureau de mici, altii supravietuiau si atunci trebuiau sa se asigure ca aveau ce sa fiarba in oale. Si asa timpul trecea, copiii le cresteau, iar adolescentele astea fragede deveneau din ce in ce mai grase si mai intelepte, si isi trimiteau copiii sa faca cate ceva din treburile lor: sa gaseasca lemen de foc, sa aduca apa. Sedeau din ce in ce mai mult si se ingrasau din ce in ce mai tare, apropiindu-se de idealul vietii lor: sa fie destul de grase ca sa fie considerate niste femei bine (aici grasimea era un simbol al bogatiei, caci o persoana se ingrasa daca are destula mancare). Ce le ramanea de facut barbatilor? Mai nimic. Zaceau la umbra, principala distractie in Africa. In trecut, se ocupasera cu razboaiele tribale si cu vanatoarea. Acum, cu razboaiele preluate de armate moderne si vanatoarea cam slaba, avand in vedere ca animalele din Africa de Vest fusesera aproape exterminate, se orientasera spre alte profesii. Unii dintre ei erau croitori sau cizmari, dar majoritatea nu faceau nimic altceva decat sa-si piarda vremea la umbra vreunui copac. Nu era nimic de citit, asa ca nu citeau. Nu era nimic de baut, bauturile alcoolice fiind aproape inexistente, cu exceptia berii care se gasea in orase, iar apa era prea pretioasa, asa ca nu beau. Vorbeau intre ei, insa probabil ca epuizasera de mult toate subiectele si asteptau de obicei in liniste sa se intample cava ca sa aiba despre ce vorbi. Sedeau pe vine, la umbra celui mai mare copac din centrul satului, cu ochii inchisi sau pierduti in zare, si asteptau. Asteptau sa le spuna cineva ca era gata cina, sa treaca cineva si poate sa le dea ceva de facut, sa se intample ceva sau pur si simpla sa treaca ziua. Zilele treceau, una dupa alta si se parea ca nu ii deranja prea tare. Cred ca, pentru ei, timpul avea un alt inteles. Timpul nu era ceva ce trebuia planuit, continut sau programat, ceva cu care sa te joci sau pe care sa-l controlezi. Mai presus de toate, timpul nu era vreun concept extern, obiectiv. Timpul era in corpurile si in inimile lor, era in respiratia lor si ii continea asa cum ei contineau la randul lor timpul. Cand le era foame, atunci era timpul de mancare. Cand cadea noaptea, atunci era timpul de culcare. Nu exista timp programat pentru nimic; cum ar fi putut cineva hotar a priori care era timpul potrivit sa plece un bush-taxi? Pleaca atunci cand e plin, cu alte cuvinte cand ii vine timpul, timpul lui, subiectiv, care nu e la fel cu timpul altuia. Pentru ca nu incearca sa-l contina, timpul e lung pe meleagurile astea, nu se reduce la unitati, nu e impins sau extins artificial. E inca asa cum a fost probabil la inceputul lumii: un mister, o forma de magie care contine viata insasi. Pentru un african, viitorul este un concept foarte abstract; cum poate cineva sa-si planuiasca viitorul cand viitorul in sine este un mister? Cum poate cineva sa stie care este timpul potrivit pentru a face una sau alta? Numai timpul in sine poate spune asta. Poate ca asa sunt mai fericiti. Nu-si planuiesc viata, ci si-o traiesc pur si simplu. Nu se tin de vreun plan, pur si simplu exista fara vreunul. Ne-am obisnuit incet-incet cu notiunea asta a timpului si-am inceput sa le imprumutam obiceiul de a se uita dupa soare pentru a ne hotari daca era timpul sa punem cortul sau sa ne oprim si sa mancam la umbra unui copac. Renuntasem sa ne asteptam ca lucrurile sa se intample “la timp” sau sa ne planificam prea detaliat viitorul. Si de fapt era mai bine asa, eram mai impacati cu noi insine si cu lumea din jurul nostru si simteam ca poate exista o logica superioara care controla totul, iar eforturile noastre de a impinde si de a forta actiuni si ganduri, si miscari, astfel incat sa se potriveasca perfect cu o anumita fereastra de “timp”, era in cel mai bun caz inutil, daca nu daunator. Ca si ei, am inceput si noi sa adaugam fraza Insallah (cu voia Domnului) la sfarsitul fiecarei propozitii la timpul viitor si deveniseram mai putin stresati si mai modesti acceptand ca viitorul era un mister si ca va fi ce va fi dat sa fie. Aplicat la bush-taxi, conceptul lor de timp insemna ca “va dura cat va dura”. Asa cum era imposibil de prezis cand avea sa plece o anumita masina, caci totul depindea de cat de repede se umplea, era la fel de greu sa intelegi cat ar fi durat. Cine ar fi putut prevedea cate pene va suferi de-a lungul drumului sau cat de serioase vor fi? cine putea spune daca un rau nu isi iesise din matca si nu inundase drumul, sau ca focul din padure nu il loca? La fel ca si ora sosirii, insusi faptul de a ajunge era pus sub semnul intrebarii si asta explica de ce porneau de obicei la drum dupa o scurta rugaciune ca sa ajunga in siguranta. Aeroporturile si garile noatre, cu orarul lor de sosiri programate la cateva minute distanta, li se pareau total straine, ca si practica noastra de a mrge sa te plangi si poate chiar sa incasezi compensatii daca intarzie avionul sau daca ti se pierde bagajul. Si poate ca traim vieti cu mult mai stesante numai pentru ca presupunem ca, daca exista un program si o durata anticipata a calatoriei, avem dreptul de a ne supara cand lucrurile se desfasoara altfel. De parca, daca am programa totul, am putea prezice viitorul. Aici insa, intr-o tara fara orare, fara polite de asigurari sau despagubiri, nu puteai sa te superi, pur si simplu, si am invatat sa acceptam tot ce se intampla asa cum venea, cu un soi de rabdare nou invatata. Penele, accidentele si moartea oii de pe drum, aglomeratia si intarzierile, totul era asa cum trebuia sa fie. Insa, din cand in cand, instinctele noastre adormite de europeni obisnuiti sa controleze timpul si spatiul se intorceau si, in momentele astea intrebam cat de departe eram de destinatie. Conceptul spatiului era strans legat de cel al timpului, iar saspunsurile pe care le primeam de obicei referitoare la distanta erau la fel de confuze. Pentru timp, de obicei era maintenant, acum, preyentul fiind singurul concept solid in gandirea lor, iar pentru distanta totul era chiar dupa colt, ceea ce insemna dupa coltul strazii, sau dupa urmatorul deal pe c are il vedeai la orizont, la fel cum maintenant putea insemna de obicei orice intre jumatate de ora si sase ore, chiar dupa colt se intindea pentru a acoperi distante de la cativa metri la cateva sute de kilometri. Insa, in ciuda conceptului foarte relativ de timp si spatiu, exista o solutie: sa te bazezi pe vreun eveniment natural extern cum ar fi caderea intunericului. Nici o masina nu calatorea pe intuneric aici si, prin urmare, toate calatoriile se sfarseau la apusul soarelui. Conta mai putin daca ajungeai sau nu chiar acolo unde vroiai - cand soarele apunea si se asterne intunericul, calatoria trebuia sa inceteze. " Roxana Valea, "Prin vis si pulbere"

Donnerstag, 17. Juli 2008

caruselul vietii.... il lasam sa ne ametzeaska?

Am tot lucrat in concerne. Brother, Wella/P&G, Kaufland, Porr, Haarmann. peste tot exista plusuri si minusuri. Nu cred ca vina este locul de munca. Totul se reduce la propria alegere in definitiv. Ce vrei de la viata. De valori ai. Ai valori de fapt? Ce asteptari ai de la viata. Te respecti? Ce te bucura? Ce te implineste? Ai ochi si ureki, stii sa le deschizi acolo si cand trebuie? Esti in stare sa nu devii dependent de caldurica postului bine platit si de masina aia cu motor de 2.0 l?? Esti in stare sa renunti la falsa libertate pe care cica ti-o ofera banul in cantitate mare? Esti in stare sa traiesti mergand la piata cu lista de cumparaturi si cu suma fixa, pe care stii clar ca nu o poti depasi nici macar cu 10 bani? Si eu sunt din ce in ce mai frustrata de toate care se intampla in jurul meu, nu mai lucrez intr-o corporatie de asemenea dimensiuni, tot visez sa vand tot si sa plec in lume sa traiesc pe plaja, sub un cocotier, sau intr-o grota in varf de munte. Ce gluma irealista..... as putea oare? Eu gandesc ca vreau, dar .... de ce sunt inca aici?!?! Tastand in fata acestui monitor si asteptand discutia de final sau de un nou inceput cu un GM ..... (acesta va fi subiectul unui alt articol, curand!). Suntem constransi sa traim in lanturi, pentru ca asa am vrut. Nu ma refer acum la noi personal, ci la noi, ca specie umana. Noi suntem doar niste victime, sau aproape niste victime, pentru ca nu avem curajul de a face altceva. Pentru ca nu stim ce altceva, unde altundeva. Descatusarea inseamna sacrificiul pe care nu suntem pregatiti sa il facem, deci acest sacrificiu ar putea insemna insasi eliberarea. De vreo 3-4 ani de zile exista acest trend de astfel de filosofii (devenit, intre timp, cam ieftine si puerile, menite poate sa impresioneze exklusiv o lume virtuala), care impanzesc toate adresele de e-mail posibile. Intrebarea simpla este: face cineva ceva? Sau doar ne lamentam? Cine vrea sa faca ceva si ce anume? Ce valoare are viata noastra de astazi, asa cum o traieste fiecare dintre noi? Important este, printre altele, sa incercam sa facem in asa fel, incat, uitandu-ne in spate, in anii ce trec, sa nu regretam deciziile luate. Eu pot spune ca am reusit. Pana acum. Conducandu-ma dupa propriul meu feeling. Inca macin si pisez ganduri si incerc sa impulsionez momentul cand voi vinde tot ce am si voi pleca undeva departe, in lume, ca rosámunde piltchner sau cum o cheama, sa am un confort minim si sa citesc, sa scriu, sa drumetzesc, sa dorm pe plaja si totul sa fie inconjurat de muzica. interioara sau .... raspunsul la intrebarea din subject ..... e simplu. Totodata complicat. DA, SE poate. NU STIU daca puteM..... Astazi, 17 iulie 2008 - cred ca este o luna de zile de cand am "emis" randurile de mai jos, pur si simplu spontan, la birou, intr-o pauza scurta, ca reactie la un e-mail dintr-acela despre "valorile vietii, vai de mine, nu am timp!". De atunci am trecut prin multe stari si am luat cel putin doua decizii importante, pe cat de furtunoase, pe atat de nedorite. Am venit acasa luni seara si am avut neastamparul sa imi mai verific mesajele de la job, vroiam sa vad daca cumva mi-a mai intrat vreo solicitare de anulare pentru Kassandra, fiind o situatie oarecum de criza. Si am dat peste cu totul altceva, un mesaj care, prin lipsa lui caracter, prin paralelismul de gandire si abordare exprimat, prin violenta utilizata, mi-a creat nu numai un disconfort radical, dar si o stare interioara devastatoare. Era oarecum cireasa de pe tortul pe care tot incerc sa il diger de vreo patru luni incoace. Am scris anuntul de demisie, ca feed-back spontan la acel mesaj. Am salvat in draft si am zis: "Stai un pic, sa vedem, sa analizam. Ce valoreaza viata mea? Ce valorez eu fata de mine? Se merita tot acest stress permanent, tot acest joc de sah, in care eu nu stiu regulile, toata aceasta batalie indelungata impotriva unei mentalitati shockant de defectuoasa si impotriva unei abordari grosolane, izvorata dintr-un exces de supra-auto-apreciere si orgoliu prost disimulat?" Dupa doua ore, timp in care nu am avut cu cine sa discut, am remarcat ca nu m-am linistit. Asa ca am scos mesajul din draft, i-am dat send si a doua zi am depus demisia, anuland si calatoria care trebuia sa o incep poimaine si care ar fi implinit un mai vechi vis de-al meu, acela de a fi la un bal chiar in capitala valsului vienez. Deci am considerat, din respect pentru mine si viata mea, ca pot renunta la un bal, ca pot fi corecta si da, pot face alegerea acum, si nu mai tarziu! Ah, desigur ca nu ma va iubi nimeni mai mult doar pentru faptul ca ma respect, doar pentru faptul ca am fost corecta in ciuda situatiei, doar pentru faptul ca imi mai conduc viata dupa anumite principii. Dar stau si ma gandesc ca daca macar 50% dintre cei pe care ii cunosc ar privi lucrurile din acest punct de vedere, lumea ar lua o alta directie. Si nu ma refer la prieteni sau colegi apropiati, cei care ii cunosc inseamna absolut toti oamenii care s-au intersectat la un moment dat cu firul vietii mele private sau personale. Tanjesc sa cunosc pe cineva ca mine ...... si imi doresc sa vina ziua in care voi avea curajul sa fac si acel pas mare despre care vorbeam in prima parte a mesajului. Dar pana sa ajungem la un pas mare, e nevoie de acesti pasi mici ..... sau doar ma mint, pentru a gasi scuza de a nu-l face? (va urma)

Dienstag, 1. Juli 2008

Cum poti atinge un nivel de motivare puternica si sa-l pastrezi?
Steve Pavlina, 2007-11-05

Simti vreodata ca in tine se afla o fiinta superioara, care abia asteapta sa iasa la lumina? Ii poti simti uneori prezenta, nu-i asa? E acea voce care te incurajeaza sa faci intr-adevar ceva cu viata ta. Cand actionezi in concordanta cu acea voce, parca ai fi o persoana cu totul noua. Te simti ca un zeu cu corp de om. Esti indraznet si curajos. Esti puternic. Esti de neoprit.
Dar apoi revii la realitate, si curand momentele respective sunt de domeniul trecutului. Unde a disparut vocea aceea puternica? Oare sufereai pur si simplu de iluzii grandomane?
Nu e greu sa te plasezi temporar intr-o stare emotionala de forta. Du-te la orice seminar al lui Tony Robbins, si te va face sa dansezi printre randuri, simtindu-te total motivat. Pune-ti muzica rapida favorita, stai drept, respira puternic, pieptul in fata, umerii retrasi. Plimba-te tantos ca un super-erou. Striga “Da!” Bate-te pe piept de cateva ori. Vei arata ca un netot, insa strategia chiar functioneaza.
Dar apoi te duci acasa, si motivarea emotionala se estompeaza. Ideile tale marete acum par nepractice. De cate ori s-a intamplat sa fii temporar inspirat cu o idee precum “Vreau sa-mi incep propria afacere”, ca peste o saptamana ideea sa fie data uitarii? Cand esti motivat ai idei inspirate, dar nu reusesti sa mentii acel nivel de motivare in timpul actiunii. Deci, cum poti atinge un nivel de motivare puternica si sa-l pastrezi?
Motivarea emotionala
Conform lui Tony Robbins, cheia motivarii o reprezinta managementul starilor. Aceasta inseamna a te conditiona sa te simti intr-un anumit fel, prin tehnici precum ancorarea (conectarea unei emotii cu un declansator fizic, de exemplu bataia in piept).
Cand Tony isi loveste pieptul in timp ce vorbeste, el activeaza ancore pe care le-a conditionat in prealabil. Dezavantajul este ca trebuie sa continui sa activezi aceste ancore, precum si sa le re-conditionezi periodic pentru a-ti pastra motivarea. Asta inseamna foarte multe batai in piept.
Alta metoda motivationala sugerata de Tony este sa scrii pe hartie placerea pe care o asociezi unei actiuni, precum si suferinta care survine atunci cand nu indeplinesti actiunea. Din nou, ideea este sa-ti starnesti emotiile, astfel incat sa fii motivat sa faci actiunea. Acest gen de motivare este de obicei de scurta durata, chiar si atunci cand emotiile implicate sunt foarte intense.
Am studiat si practicat pe indelete acest gen de tehnici motivationale emotionale, in perioada de varsta dintre 20 si 30 de ani. Pe termen lung, nu mi s-au parut prea eficace. Intelectul meu vedea dincolo de bataile in piept. Partea logica a mintii mele era in cele din urma nesatisfacuta cu incercarile de a induce motivarea prin manipulare emotionala.
Ati vazut vreodata un vorbitor motivational de genul bum-bum? Daca e bun, va avea asupra ta un efect emotional si te va face sa te simti motivat. Dar intr-o zi-doua, avantul motivational se estompeaza, si revii la normal. Poti asculta sute de vorbitori motivationali si experimenta un efect emotional gen yo-yo, dar nu dureaza.
Cred ca aceasta se intampla in special oamenilor a caror gandire e orientata tehnic. Suntem obisnuiti sa gandim cu capul. Suntem tot creaturi emotionale la un anumit nivel, dar detectorii nostri de emotii ne curata periodic mintile de orice nu ne satisface logica.
Motivarea intelectuala
Obisnuiam sa devin frustrat cand conditionarea mea emotionala se evapora dupa o vreme. Pana la urma am realizat totusi ca a ma ghida dupa intelect, nu dupa emotii, nu era un lucru chiar atat de rau. Trebuia doar sa invat sa-mi folosesc mintea ca pe o unealta motivationala eficienta.
Am incetat sa folosesc tehnicile de motivare emotionala si m-am hotarat sa vad daca ma pot motiva intelectual. M-am gandit ca daca nu ma simteam motivat sa urmaresc un anumit scop, poate ca exista un motiv logic pentru a nu o face. Poate ca nu-mi foloseam logica suficient pentru a intelege aceasta.
Am observat ca atunci cand am motive intelectuale puternice pentru a face un lucru, de obicei nu am dificultati sa trec la actiune. Sunt motivat sa fac sport in mod regulat deoarece a face aceasta e un lucru inteligent si rezonabil. Nu e nevoie sa ma incit emotional pentru a ma duce la sala de sport. Pur si simplu ma duc.
Dar cand mintea mea considera un scop ca fiind nepotrivit la un anumit nivel, de obicei ma simt blocat. Am inteles ca acesta este modul mintii mele de a-mi spune ca scopul respectiv era gresit ales de la bun inceput.
Uneori un scop pare sa aiba sens la un nivel, dar cand privesti mai in profunzime, devine clar ca scopul e nerecomandabil. Sa spunem ca lucrezi in vanzari, si iti propui sa iti cresti veniturile cu 20% devenind un vanzator mai eficient. Acesta pare un scop rezonabil si inteligent. Dar e posibil ca, surprinzator, sa dai peste tot felul de blocaje interne cand incerci sa il pui in practica. Ar trebui sa te simti motivat, dar nu te simti.
Problema poate fi aceea ca la un nivel mai profund, mintea ta stie ca de fapt nu vrei sa lucrezi in vanzari deloc. In realitate vrei sa fii muzician. Asa ca oricat te-ai stradui sa avansezi in domeniul vanzarilor, pentru tine va fi mereu o fundatura motivationala. Nu-ti vei convinge niciodata mintea sa renunte la visul mai important de a deveni muzician.
Cand iti propui scopuri prea marunte si prea timide, suferi de o perpetua lipsa de motivare. Poti incerca toate tehnicile de motivare emotionala existente, dar iti pierzi vremea. In sinea ta stii deja adevarul.
Trebuie doar sa-ti aduni curajul de a-ti recunoaste adevaratele dorinte. Apoi va trebui sa te confrunti cu indoiala de sine si cu frica ce te-au facut sa te auto-limitezi. Nu poti evita acest lucru, daca vrei sa experimentezi motivarea de durata. Paradoxal, adevarata cheie spre motivare este sa-ti propui scopuri care te sperie.
Iti recomand sa lucrezi la aceste blocaje cu ajutorul jurnalului. Scrie o intrebare cum ar fi: De ce ma simt nemotivat sa ating acest scop? Apoi scrie orice raspuns iti vine in minte.
Deseori vei descoperi ca sursa blocajului este ca iti propui scopuri prea marunte. Lasi fricile, scuzele si credintele limitative sa te tina pe loc. Mintea ta subconstienta stie ca te multumesti cu prea putin, asa ca nu iti va oferi combustibil motivational pana cand nu iei atitudine, iti infrunti fricile si recunosti adevarata dorinta a inimii tale. Odata ce te hotarasti in sfarsit sa-ti infrunti fricile si sa lasi balta scuzele, motivatia ta se va dezlantui.
Eu cand aplic acest proces, descopar noi scopuri care par nerezonabil de mari. Admit ca le vreau, dar ma simt incapabil sa le ating. Totusi, cand iau in sfarsit atitudine si imi propun scopuri dincolo de zona mea de confort, cumva ajung sa ma simt motivat, si gasesc in mine tot felul de resurse neasteptate care sa ma ajute.
A fost nerezonabil sa-mi propun ca pagina mea web sa ajunga la un milion de vizitatori pe luna fara sa cheltuiesc bani pe publicitate? Initial asa am crezut, dar in sinea mea mi-am propus acest scop inca dinainte sa lansez pagina, fiindca ma inspira. Scopuri mai rezonabile cu privire la numarul de vizitatori nu aveau efect motivational asupra mea.
Acum ca mi-am atins scopul, urmatorul meu scop cu privire la traficul pe pagina mea este sa ajunga la 10 milioane de vizitatori pe luna. E nerezonabil? Probabil. Dar cumva, e foarte motivant pentru mine.
Pare contra-intuitiv ca motivatia sa fie maxima atunci cand iti stabilesti scopuri dincolo de zona ta de confort, dar am vazut acest lucru repetandu-se de prea multe ori ca sa-l ignor. Poate ca trebuie sa ne propunem scopuri mari, incredibile, indraznete, pentru a ne simti cu adevarat motivati.
Poate ca scopurile mici nu sunt suficiente pentru a declansa dezlantuirea energiei motivationale. Daca un scop ni se pare prea usor de atins, nu ne vom pune la bataie toate resursele interioare. Abia cand ne propunem scopuri nerezonabile ies la iveala toate resursele interioare, inclusiv motivatia si elanul.
Cand imi propun un scop suficient de mare si de provocator, n-am nevoie sa ma stimulez cu bum-bum emotional. Ma simt motivat sa-l urmez fiindca intelectul ma sprijina in totalitate. Pur si simplu ma trezesc facand ceea ce e de facut. Fara batai in piept.
Preia controlul asupra negocierii
Controlul asupra demersului persuasiv este unul pentru care articolele anterioare din seria Comunicare persuasiva si negociere psihologica te-au pregatit. Toate lucrurile de pana acum sunt caramizile de care ai nevoie pentru a realiza acest pas important. Ce insemna, mai exact, a prelua controlul si de ce este important sa realizam aceasta?
Intr-un demers persuasiv si chiar intr-o negociere controlul implica anticipare, implementare si reactie. Despre fiecare din aceste componente, in cele ce urmeaza.
Este important sa realizam aceasta in scopul satisfacerii propriilor necesitati in negociere. Urmarim acest obiectiv chiar si atunci cand urmarim interesul partenerului de comunicare, pentru ca, dupa cum argumentam in articolul anterior, relatia este un fel de coloana vertebrala pentru castigul pe termen lung pentru fiecare dintre parti.
Acest articol se refera mai ales la negociere, dar mare parte din sugestii pot fi folosite si in ceea ce priveste vanzarile sau persuasiunea. Sugestiile acestui articol, mai mult decat altele din aceasta serie, se centreaza pe negocierea in afaceri, dar ideile care sunt prezentate pot fi folosite inclusiv in relatiile de comunicare cu partenerii de cuplu, cu colegii de lucru etc.

Inaintea negocierii
In primul rand, pregatirea/informarea inainte de negociere ofera baza de pornire care se cere a fi parcursa pentru a cunoaste cat mai bine interesele si stilul de gandire si actiune ale partenerului. Componenta de anticipare, mai ales a problemelor, obiectiilor, dar si a modului de lucru ale acestuia, este una deosebit de importanta.
Am sa refolosesc un exemplu dintr-un film excelent despre jocurile psihologice ale negociereii, “Vanatoarea lui Octombrie Rosu/The Hunt of The Red October” (1989, regia John McTiernan), in care specialistul Jack Ryan este adus cu elicopterul in mijlocul Atlanticului intr-un submarin care are misiunea sa identifice potentialele miscari inamice ale unui submarin rus scapat de sub controlul URSS-ului, tocmai pentru ca stie cel mai bine cum gandeste comandantul submarinului Octombrie Rosu.
Recomand acest film tuturor celor care vor sa studieze psihologia negocierii si in acelasi timp sa observe care este impactul pe care il au anumite tactici (care pot fi folosite cu succes in negocierea de afaceri). Valoarea unui expert pe subiectul discutiei intr-o negociere este de asemenea un as in maneca de nepretuit. Acesta nu poate fi contrazis decat de un alt specialist al partii celeilalte.
De asemenea, un impact psihologic extraordinar il poate avea chiar si pozitionarea la masa a expertului in momentul negocierii. Mai poate fi util de asmenea, sa ai la tine niste rapoarte/studii care sa-ti sustina punctul de vedere. In plus, acestea iti vor creste credibilitatea la masa negocierii sau in fata clientului caruia ii realizezi demersul de persuasiune. O forma de anticipare este si precadrarea, despre care am prezentat in articolul Framestorming.
In al doilea rand, anticiparea inseamna pregatirea obiectivelor. Formularea unui scop clar referitor la ceea ce este important sa obtii din aceasta negociere. Aici, este important sa ai o prioritate prestabilita a componentelor obiectivului tau. Gandeste-te care sunt raspunsurile la intrebarile:
- Ce vreau sa stie partenerul meu ca vreau?
- Ce vreau sa stie partenerul meu ca nu vreau?
- Ce vreau sa nu stie partenerul meu ca vreau?
- Ce vreau sa nu stie partenerul meu ca nu vreau?
Dintre acestea, lucrurile pe care le ai in lista ta se vor imparti pe categorii care te vor ajuta sa iei o decizie rapida si calculata cand ti se cere un compromis. In munca mea, am avut un client pe care a trebuit sa il invat cum sa negociieze bugetele care sunt pe hartie, cerand cel putin cu 33% mai mult fata de ceea ce are nevoie si argumentand aceste cereri, pentru a avea de unde negocia in jos, stiind ca acest lucru se va intampla.
Nu exista o regula, dar atunci cand negociezi pentru ceva finit si concret, lucrurile nu pot fi mai clare decat lista de cantitate din fiecare lucru pe care ai nevoie sa-l primesti. Bineinteles, componenta negociata se poate face si pe dimensiunea calitatii, si pe cea a timpului, nu numai a cantitatii, dar toate prioritatile si toate detaliile trebuie gandite in avans.
Planificarea este o sarcina care tine de strategie. Tine cont ca cei mai buni jucatori de sah sunt paranoicii! Daca nu ai capacitatea de a gandi in termeni de riscuri sau de “what if”, gaseste pe cineva care o are sau nu te implica in pregatirea unei negocieri!
Un asemenea expert la locul de munca poate fi un apropiat al sefului, sau al colegului cu care urmaresti sa negociezi, si care iti poate oferi informatii care sa te ajute in demersul de persuasiune sau negociere.

In timpul negocierii
In momentul in care incepi efectiv demersul persuasiv, sau negocierea, este important sa fii constient/a de setul de abilitati, modalitati de gandire si comportament cerut, care este unul diferit de cel necesar pentru documentare.
Exista persoane suficient de flexibile incat sa le faca pe amandoua, iar cei care nu reusesc, este bine sa se hotarasca. Exista negociatori care prefera sa delege responsabilitatea documentarii unor persoane sau firme specializate pentru a oferi informatii. Este important ca persoana care ofera datele pentru anticiparea negocierii sa fie cineva care se pricepe la negociere si stie ce urmaresti, pentru a reusi sa-ti puna la dispozitie toate informatiile utile in acest scop.
In momentul in care realizezi prezentarea efectiv, este bine sa fii atent la cateva aspecte capitale. Pot parea banale, dar sunt vitale.
1. Tonul vocii
S-au facut studii in SUA de catre specialisti in psihologia persuasiunii, care au investigat in sistemul juridic care este factorul cel mai important prin care judecatorul sugereaza subconstient celor carora se adreseaza impresia formata referitoare la inclupat, inainte de a se da verdictul.
Dupa trierea aspectelor semnalate si departajarea lor prin excludere progresiva, concluzia la care s-a ajuns in acea cercetare este aceea ca tonul vocii are importanta cea mai mare raportata la puterea de sugestie. In momentul in care folosim o anumita tonalitate vocala, chiar daca in mod constient nu vom creea o impresie asupra intelocutorului, inconstient modalitatea in care ne modulam vocea va transmite o impresie despre starea in care ne aflam in acel moment, impresie care s-ar putea sa fie lipita ca o eticheta asupra personalitatii celui care vorbeste.
2. Imbracamintea
Aproape 90% din suprafata corpului este acoperita de imbracaminte. Cercetari care s-au facut in Franta de catre un specialist in acest domeniu (recomand cartea Psihologia manipularii si a supunerii a lui Nicols Gueguen de la Polirom in acest sens) au aratat cum oamenii sunt mult mai inclinati sa raspunda unor solicitari din partea celor imbracati bine decat din partea celor imbracati neglijent.
3. Lista de solicitari
Aceasta are doua componente: cea oficiala si cea ascunsa. In momentul in care negociem, aceasta rezerva este necesara pentru situatia in care ajungem la compromisuri.
In cadrul unei negocieri win-win, o detaliata discutie a listei de prioritati pentru fiecare negociator in parte poate fi o simpla clarificare a fiecaruia asupra pozitiei celuilalt, bazandu-se pe satisfacerea intereselor prioritatea ale celuilalt si negocierea chestiunilor care fac obiectul de interes al ambelor parti. Negocierea va avea un caracter cu atat mai puternic cu cat un acelasi item aflat pe listele ambelor negociatori se afla pe o pozitie superioara. Cu cat mai putin divizibil va fi acest item, cu atat negocierea va fi mai ascutita.
4. Pastreaza linia planificata
Creativitatea este o calitate care se cere folosita nu in continut (ce se negociaza), ci in structura (cum se negociaza). Altfel spus, masa negocierii este locul nepotrivit pentru a-ti da seama ca mai vrei inca ceva la care nu te-ai gandit. In schimb, poti aborda metode creative si cat mai multa flexibilitate, cum exemplificam si in articolul anterior. Adapteaza tacticile si tehnicile de negociere si poate chiar si strategia daca aceasta se dovedeste nefunctionala!
5. Fii pregatit pentru problemele care ar putea sa apara
Mai ales spre final, cand partenerul de comunicare poate ridica niste probleme la care nu te-ai gandit si care sunt importante pentru tine. Deseori, mai ales in negocierea unui contract, se intampla sa iasa la iveala un aspect sau un sens acoperit de contract la care o parte nu s-a gandit si in acest moment, este necesar sa se evalueze impactul pe care aceste informatii noi le au asupra interesului negociatorului.

Dupa negociere
Dupa incheierea procesului de negociere, din momentul in care “te-ai vazut cu sacii in caruta”, exista un alt motiv in plus in afara de integritate sau relatie pentru care ai nevoie sa fii inteles cu clientul/partenerul de negociere, mai ales atunci cand ai semnat un contract:
1. Un partener/client nemultumit care s-a simtit manipulat va mai spune si la altii.2. Nu stii niciodata la ce s-a gandit partenerul in activarea anumitor clauze din contract decat in momentul in care s-a produs situatia care activeaza acea clauza.
Aveti foarte mare grija! Cunosc situatia unei negocieri in care o parte a semnat un contract “minat” plin de clauze care ii vor “exploda in fata” fara sa stie de unde, daca nu isi respecta partea. In general, sunt anumite categorii de meserii/persoane fata de care vrei in modul cel mai sigur sa-ti tii angajamentele, cum sunt contabilul, medicul si programatorul.
Respectarea angajamentului dupa negociere, precum si aplicarea a ceea ce s-a stabilit vor masura modul in care partenerii de comunicare stiu sa respecte relatia existenta si abilitatea pe care au avat-o de a sesiza potrivit detaliile relevante in timpul negocierii.
Bineinteles, este important sa existe o perioada de revizionare, de actualizare dupa intrebarile:
- Ce am obtinut/oferit din ce imi doream?
- Ce nu am obtinut/oferit din ce imi doream?
- Ce am obtinut/oferit din ce nu imi doream in mod deosebit?
- Ce nu am obtinut/oferit din ce nu imi doream in mod deosebit?

Aceasta te va ajuta sa te perfectionezi in negociere, mai ales atunci cand vrei sa obtii BATNA – Best Alternative to a Negotiated Agreement. Imediat dupa negociere, fiecare parte isi evalueaza necesitatile din acest punct de vedere si actioneaza in functie de aceasta.
Preluarea controlului asupra negocierii se face din faza de pregatire si se pastreaza pe parcursul acestuia. De fapt, este vorba despre controlul asupra propriilor interese. Intr-o negociere win-win, ambele parti detin controlul asupra negocierii intr-o maniera egala, ceea ce ar trebui sa fie si obiectivul ambelor parti, pe termen lung, pentru o comunicare avantajoasa.
Iti multumesc!
S-auzim de bine si o zi cu soare si racoare!
Stefan
P.S. Feed-back-ul tau conteaza! Stii din articolul anterior cum, si adresa de contact, , te rog sa-mi scriii: despre tine, cati ani ai, daca esti leader/follower la slujba, daca esti student sau elev sau liber profesionist, cum ai ajuns la acest articol, de ce l-ai citit, ce asteptari ai de la el si cum ti s-a parut.
de Stefan Alexandrescu
Consultant in strategie de comunicare si resurse umane, ArtIS
********
Sunt cine sunt, TAKE IT OR LEAVE IT!!!

Citeam pe blogul unui marketer nemultumit un comentariu la adresa faptului ca in unele dintre hotelurile romanesti accesul la internet se plateste suplimentar. Senzatia pe care o avea era una de jecmaneala, si ca el nu este obligat sa suporte asemenea lucruri atata vreme cat oricum plateste pentru camera de la hotel.
O persoana cu o stima de sine ridicata nu are nici o problema sa paraseasca anturajul (echipa, furnizorul, partenerul de viata) daca acesta i se pare contrar obiectivelor lui.
Daca ceilalti au niste asteptari de la tine, tu nu esti responsabil pentru ele, ci acestia sunt! Asteptarile sunt o forma de a-i face pe ceilati prizonierii propriilor iluzii si apoi a le reprosa ca nu s-au conformat acestora! Tine minte ca nu poate fi dezamagit decat cel care se amageste singur in prima instanta.
In filmul „Heat” (regia. Michael Mann, 1995), este vorba despre doi oameni cu caractere puternice, extrem de determinati in ceea ce fac, aflati intr-o confruntare pe viata si pe moarte. Fiecare dintre ei explica celuilalt, in scena cafenelei, ce anume il determina sa faca ceea ce face.
Personajul negativ jucat de Robert DeNiro spune: “Sa nu-ti permiti sa te atasezi de nimic la care nu ai fi dispus sa renunti in 30 de secunde daca simti presiunea in ceafa”. Pentru unii, ar putea sa para ca este ceva care priveaza viata de o anumita frumusete, dar adevarul este ca acesta este tocmai unul din cele mai imbatabile moduri de a obtine o putere mare in viata: aceasta abilitate de a nu fi atasat de nimic si de nimeni. Bineinteles, puterea aduce cu sine responsabilitate si consecinte. Puterea poate fi folosita in bine sau in rau.
Rezumatul mesajului pe care il transmit acestia este: “Asta este ceea ce sunt si daca nu-ti convine, n-ai decat sa faci ce vrei”, intr-o maniera plina de respect si admiratie pentru celalalt. Secventa este stralucita pentru ca descrie extrem de bine o anumita structura a regulilor si asteptarilor fiecaruia: tu ai regulile tale pentru tine, eu am regulile mele pentru mine. Fiecare dintre noi are o perspectiva care este functionala in felul ei, si in acelasi timp diferita. In programarea neuro-lingvistica asta se numeste “respectul pentru modelul fiecaruia asupra lumii”.
Vorbind despre aplicarea acestui principiu in dragoste, analistul tranzactional Andre Moreau a spus la un training pe tema mecanismelor de aparare: „Eu sunt eu, iar tu esti tu. Eu sunt aici ca sa traiesc dupa asteptarile mele, iar tu esti aici ca sa traiesti dupa asteptarile tale. Daca din intamplare sau din dragoste ne regasim, atunci e minunat”.
Bineinteles, acest principiu nu e valabil in orice context (imagineaza-ti cum ar fi ca un manager sa spuna unui subaltern: “Tu faci dupa cum crezi tu, eu fac dupa cum cred eu!”, acest principiu inteles si aplicat gresit ar fi o adevarata problema intr-o cultura organizationala), dar exista anumite contexte in care este foarte important sa avem in considerare acest punct de vedere, atat din respect pentru noi si celalalt cat si pentru a-i permite acestuia sa ne accepte asa cum suntem.
In articolul Vrei dezvoltare? IESI DIN ZONA DE CONFORT! argumentam cum o persoana cu stima de sine ridicata nu se fereste de a se implica in situatii dificile pentru a se dezvolta. Acum spun ca o persoana cu stima de sine ridicata poate sa plece dintr-un context daca il percepe ca fiind inconvenabil fara probleme. Cum vine asta?
Desi risc sa reiau continutul articolului Corinei Marin, Inca o definitie a succesului, am sa dau un exemplu. Un prieten de-al meu a inceput doua facultati, una dintre ele fiind la zi, pe un profil tehnic, pentru ca ii fusese impusa de unul din parinti. Si-a dat sema, din multiple motive, ca nu doreste sa continuie aceasta facultate. Dupa un prim semestru, avea de ales intre a o suporta inca 4 ani si jumatate si a renunta inainte de a consuma si mai mult timp intr-o directie de care devenea tot mai constient ca nu il ajuta decat pentru a invata sa faca ce nu-i place, si ce ii este impus. A hotarat ca poate sa obtina aceasta abilitate si altfel decat platind un pret atat de mare, dovedind ca se poate dezvolta in directia in care doreste el, fara sa ii para rau sau sa se lase influentat de prietenii si familia sa care ii criticau decizia.
Concluzia? Daca ai chef sa duci greutati, fii sigur ca le duci in curtea ta!. Nu te lega la cap daca nu te doare. Asigura-te ca crucea pe care o duci e a ta, nu a altuia! Da, este admirabil sa faci ceva dificil atata vreme cat iti aduce dezvoltare, dar nu are rost sa te implicit in orice este dificil, ai nevoie de discernamant. Tocmai despre acest fel de discernamant e vorba. Daca ai chef sa faci muschi, du-te la o sala de bodybuilding, dar daca vrei sa devii campion, du-te si te antreneaza cu campionii! Astfel iti faci si tie un serviciu, si celor din jur!
“Mai avem nevoie si de iarba…”
De asemenea, principiul descris in paragraful de mai sus functioneaza si daca esti in situatia celui care primeste un refuz sau un abandon din partea altcuiva. Astfel, o persoana cu stima de sine inalta va lua un refuz al cuiva drept o manifestare a propriului drept de a privi lucrurile intr-un mod diferit.
Cea mai mare putere de persuasiune o ai atunci cand indiferent de raspunsul pe care il primesti, ai puterea de a merge mai departe neafectat. Pentru ca atunci dobandesti abilitatea de a transmite celuilalt ca ai puterea de a nu depinde de raspunsul pe care ti-l ofera.
In momentul in care plasezi o greutate morala, o apasare, o senzatie ca de raspunsul unei anumite persoane depinde reactia ta sau cum vor evolua lucrurile pentru tine ai sanse mari sa creezi impresia ca:
a) esti disperat (ceea ce nu-ti doresti);
b) celalalt are o responsabilitate mare cat o piatra de moara prin raspunsul pe care ti-l da.
Nimanui nu-i place sa asculte oameni disperati sau care le dau sa care pietre de moara, nu?
Mai mult, in ceea ce priveste comunicarea sentimentala dintre doi oameni, mi-a placut o metafora pe care Ross Jeffries, expert mondial in persuasiune si seductie, a folosit-o intr-unul din trainingurile lui:
„Dragostea intre doi oameni este ca o intindere de apa intre el si ea. Fiecare din ei are nevoie de apa respectiva pentru a-si uda samanta de dragoste pe care o au in ei insisi pentru celalalt. Aceasta samanta trebuie sa creasca si sa se dezvolte. Daca unul dintre ei ia toata apa, celuilalt nu-i mai ramane nimic, si samanta dragostei nu se dezvolta pentru cel ramas fara apa, ci se usuca incetul cu incetul, sufocata de samanta dragostei celuilalt, care s-a dezvoltat pana peste masura.”
De aceea, este bine sa aveti grija, in orice relatie (aici, se poate extinde si la relatiile de afaceri), sa nu luati toata apa! Mai au si altii nevoie de ea! Daca nu ar fi apa, nu am avea nici iarba…
Daca ai primit un refuz, mai exista si alte oportunitati.
*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*
Cum recunosti un introvertit… si ce te faci cu el?
Cam 30% dintre oameni sunt introvertiti. Ei au o fire retrasa, tacuta. Atunci cand nu cunosc destul de bine pe cineva sunt rezervati si distanti. Se simt bine in mediul cunoscut al familiei, iar in ceea ce priveste cunostintele, cercul lor este restrans.
Cu toate ca acorda multa atentie lumii lor interioare, cu greu ar dezvalui ceva despre ea. De aceea prefera sa-i asculte pe ceilalti vorbind. Le este greu sa se adapteze la nou, mai ales la schimbarile bruste. Prefera sa-si desfasoare studiul sau munca mai degraba singuri decat intr-o echipa, si au nevoie de planuri minutioase si de pregatire ca sa se simta confortabil. Nu stralucesc prin optimism, nu sunt firi foarte vesele.
Punctele forte ale introvertitilor: au o atentie concentrata, sunt buni ascultatori, sunt independenti, au o gandire profunda si originala, sunt seriosi, de cuvant, ordonati, se remarca prin integritate, au un simt al sinelui bine integrat. Conservatori, sunt constanti in ceea ce fac, in idei si mentalitati. Au sentimente stabile si profunde. Desi n-ar trebui niciodata sa incercati sa-i transformati in extrovertiti, introvertitilor le-ar fi util la scoala, in munca lor sau in societate sa fie sprijiniti sa-si dezvolte abilitatile de a comunica cu ceilalti - pentru ei acestea nu vin in mod natural, ca in cazul extrovertitilor.
Introvertitii dau impresia ca nu le plac oamenii. Nu este adevarat, aceasta perceptie s-a format din cauza consumului de energie pe care il au in prezenta celorlalti: in timp ce extrovertitilor timpul petrecut in prezenta altora le mareste energia, introvertitilor le-o scade. De aceea prefera sa interactioneze cu ceilalti nu mult si superficial, ci putin si profund.
Daca extrovertitilor le place sa vorbeasca, introvertitilor le place sa asculte. Nu asteapta cu nerabdare pauzele pe care ceilalti le fac in vorbire pentru a avea ocazia sa strecoare comentarii despre ei insisi. Nici macar nu se grabesc sa raspunda atunci cand sunt intrebati ceva. Insa ar fi o greseala sa va ganditi ca daca tac inseamna ca sunt de acord cu ce spuneti. Este mai bine sa le cereti un raspuns explicit decat sa presupuneti ce este in mintea lor. Si apoi asteptati, au nevoie de timp ca sa examineze fiecare amanunt al problemei.
Una dintre cele mai mari diferente intre introvertiti si extrovertiti este felul in care ei reactioneaza la stres. Cand extrovertitii sunt stresati, ei reactioneaza vizibil. Pot fuma sau bea, bombani sau striga, arunca farfurii sau pahare, dau cu pumnul sau se pot urca pe pereti. Cand introvertitii sunt stresati, ei se retrag. Fac asta ca sa-si incarce bateriile. Au nevoie de timp ca sa-si reinstaureze ordinea in lumea lor interioara si ca sa-si recapete energia consumata de prezenta celorlalti.
Hai sa vedem ce anume ii streseaza pe introvertiti:
- Incalcarea teritoriului lor. Nu le luati locul, nu le mutati lucrurile de pe birou… de fapt nu le mutati lucrurile in general, lasati-i singuri daca se retrag si sa nu cumva sa le imprumutati obiectele personale fara sa le cereti voie, pentru ca asta ii infurie destul de tare. Au nevoie de o camera a lor, bineinteles cu o usa care se poate inchide.
- Asa cum am spus, au nevoie de timp pe care sa-l petreaca singuri ca sa-si incarce bateriile. Daca li se refuza timpul petrecut doar cu ei insisi devin iritabili si deprimati. Pentru o sanatate optima au nevoie sa fie singuri cel putin jumatate din timpul folosit pentru a se recrea. Le plac calatoriile lungi, plimbarile in natura, adora compania animalelor - toate aceste lucruri le refac echilibrul interior.
- Introvertitii pun mare pret pe intimitate. Cand li se ignora limitele pe care le impun in aceasta privinta devin deranjati sau se simt jigniti. Chiar daca este vorba numai de faptul ca un coleg vorbeste prea tare la telefon in prezenta lor.
- Nu le faceti surprize, nu le gusta din simplul motiv ca prefera sa stie la ce sa se astepte. Este normal ca fiecare om sa controleze cat mai mult lumea sa… introvertitii insa vor sa controleze lumea intreaga.
- Le este frica de esecul in public si se simt de-a dreptul umiliti cand nu se ridica la inaltimea asteptarilor. Nu-i puneti niciodata in lumina reflectoarelor, se vor simti cu siguranta stingheriti.
- Prefera sa comunice in scris. Spre deosebire de extrovertiti, se pot simti de-a dreptul extenuati cand sunt supusi la prea multa comunicare verbala “care nu duce nicaieri”. Altfel spus, urasc vorbaria ca forma de socializare. De aceea este de inteles ca uneori ignora pur si simplu telefonul care suna, preferand sa rezolve cat mai multe din lucrurile pe care le au de facut pe mail. Asadar nu va simtiti insultati daca prefera sa comunice in scris.
- Introvertitilor le place sa fie bine pregatiti, mai bine spus sa fie “acoperiti”. Daca sunt presati sa-si dea o parere sau sa vina cu o solutie inainte de a se fi gandit bine la ea se simt inconfortabil si deseori vor refuza sa se exprime in astfel de conditii. Pentru a evita neintelegerile ar fi foarte bine daca i-ati invata sa va comunice celorlalti clar atunci cand au nevoie de timp inainte de a da un raspuns. Daca n-o fac, intelegeti-i oricum, acum stiti mult mai multe despre ei.
Exista diferite grade de introversie, insa foarte putini oameni sunt 100% introvertiti, marea majoritate avand inclinatie fie spre tipul introvertit, fie spre tipul extrovertit, dar prezentand elemente din amandoua tipurile.
de Corina Marin
*~~*~**~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~~*
Prof. dr. FLORIN TUDOSE „Multi m-au intrebat cum se spala creierii. Raspunsul e simplu: cu telenovele si manele"
Cu 27 de televiziuni centrale, la care se adauga circa 100 de televiziuni locale sau regionale, Romania detine recordul european in materie. Aparute ca o replica furioasa la cele doua ore de program ceausist pe zi, majoritatea noilor mijloace media au proliferat, din pacate, haotic, in functie de interese comerciale, care impun, in locul criteriilor valorice - banul, si au audienta menita sa aduca publicitate din greu. Peste noapte, profesionismul a fost inlocuit cu amatorismul. „Vox populi, vox dei..." Mai pe romaneste, „paine si circ". Sub motto-ul „fustele-n cap, fetelor" specialistii scosi din maneca „implementeaza pe sticla" programe, cu cat mai vulgare, cu-atat mai lungi. Ore, zile, saptamani de mitocanie invaziva, care patrunde ca otrava in casele si in spiritul consumatorilor de programe tv, producand o veritabila pervertire morala. Televiziunea trebuie dusa urgent la doctor, inainte de a fi prea tarziu. S-ar putea, asa cum spune poetul, sa fie „ceva mortal" in „regiunea fiintei" lor. In ce ne priveste, am apelat la mai vechiul colaborator al revistei noastre, profesorul de psihiatrie dr. Florin Tudose, de la Universitatea Spiru Haret din Bucuresti.
„De la doua ore pe zi de transmisie in era ceausista, s-a ajuns la aberanta
cifra de circa 650 de ore de emisie zilnica"\u003c/h3\>\u003c/div\>\u003cbr\> \u003cb\>- Ce consecinte credeti ca are, in plan profesional, social si educational, existenta a 27 de televiziuni centrale in Romania?\u003c/b\>\u003cimg align\u003d\"right\"\> \u003cbr\> - Este o situatie demna de Cartea Recordurilor, sa ai o televiziune si un sfert la fiecare milion de locuitori. De la doua ore pe zi de transmisie in era ceausista, s-a ajuns la aberanta cifra de circa 650 de ore de emisie zilnica. Prima consecinta in plan profesional este o dilutie uriasa a programelor, o calitate submediocra generalizata. In mod paradoxal, cei care gireaza „noul" sunt aceiasi oameni care faceau si televiziunea ceausista si pe care ii regasim astazi bine infipti in managementul noilor televiziuni, ei sunt mari lideri de opinie, mari constructori de\n structuri de televiziune si adevaratii ganditori de programe cu care fericesc natia. Acest lucru este cu atat mai grav, cu cat sugereaza ca nimic nu se innoieste, totul este un pas batut pe loc si o nostalgie care se simte. Ei aduc mereu pe aceiasi oameni in prim plan si pornesc cu gravitate si plini de importanta sa deschida noi si noi posturi TV. Ei au conturat caracterul televiziunilor dupa chipul si asemanarea lor: televiziuni senzationaliste, in care moartea, sexul si scandalul sunt singurele subiecte asa-zis importante. Influenta lor se face simtita chiar si la asa-numitele televiziuni de stiri, unde se practica un mimetism jenant: poti sa ghicesti care sunt stirile tuturor, daca ai apucat sa le vezi la una din televiziuni; ordinea este aceeasi, tipul de lectura si accentul in fraza, invatate la burse in strainatate, sunt identice, si chiar numarul de cuvinte si numarul de secunde sunt aproape similare. Pe de alta parte, analizele politice sunt\n facute de aceiasi analisti de serviciu, predictibili si plicticosi. Ce-i de facut? Singura sansa este ca piata sa regleze singura toata aceasta degringolada mediatica, iar cei care isi fac reclama sa-si dea seama ca arunca averi pe fereastra, oprind robinetul cu bani pentru toti nechematii. ",1]
);
//-->
cifra de circa 650 de ore de emisie zilnica"
- Ce consecinte credeti ca are, in plan profesional, social si educational, existenta a 27 de televiziuni centrale in Romania? - Este o situatie demna de Cartea Recordurilor, sa ai o televiziune si un sfert la fiecare milion de locuitori. De la doua ore pe zi de transmisie in era ceausista, s-a ajuns la aberanta cifra de circa 650 de ore de emisie zilnica. Prima consecinta in plan profesional este o dilutie uriasa a programelor, o calitate submediocra generalizata. In mod paradoxal, cei care gireaza „noul" sunt aceiasi oameni care faceau si televiziunea ceausista si pe care ii regasim astazi bine infipti in managementul noilor televiziuni, ei sunt mari lideri de opinie, mari constructori de structuri de televiziune si adevaratii ganditori de programe cu care fericesc natia. Acest lucru este cu atat mai grav, cu cat sugereaza ca nimic nu se innoieste, totul este un pas batut pe loc si o nostalgie care se simte. Ei aduc mereu pe aceiasi oameni in prim plan si pornesc cu gravitate si plini de importanta sa deschida noi si noi posturi TV. Ei au conturat caracterul televiziunilor dupa chipul si asemanarea lor: televiziuni senzationaliste, in care moartea, sexul si scandalul sunt singurele subiecte asa-zis importante. Influenta lor se face simtita chiar si la asa-numitele televiziuni de stiri, unde se practica un mimetism jenant: poti sa ghicesti care sunt stirile tuturor, daca ai apucat sa le vezi la una din televiziuni; ordinea este aceeasi, tipul de lectura si accentul in fraza, invatate la burse in strainatate, sunt identice, si chiar numarul de cuvinte si numarul de secunde sunt aproape similare. Pe de alta parte, analizele politice sunt facute de aceiasi analisti de serviciu, predictibili si plicticosi. Ce-i de facut? Singura sansa este ca piata sa regleze singura toata aceasta degringolada mediatica, iar cei care isi fac reclama sa-si dea seama ca arunca averi pe fereastra, oprind robinetul cu bani pentru toti nechematii.
\n\u003cdiv align\u003d\"center\"\>\n\u003ch3\>„Cine plateste emanatia \u003cbr\>de subcultura care curge in valuri?"\u003c/h3\>\u003c/div\>\u003cbr\> \u003cb\>- Credeti ca televiziunile, asa pervertite cum apar, sunt profitabile din punct de vedere economic? \u003c/b\>\u003cbr\> - Practic, cu exceptia Etno TV, unde am auzit ca toti cantaretii isi platesc fiecare aparitie, nici o televiziune nu este profitabila in sensul adevarat al cuvantului. Toate au datorii imense, fata de care statul isi declara incapacitatea de a le executa financiar, din pricina intereselor politice enorme. Vorbim de o oculta a acestor televiziuni care nu se stie cum se sustin financiar, care practica santajul si in care se spala multi bani. De ce spun lucrul acesta? Este de necrezut ca o televiziune care n-are nici macar sediu, fiind o televiziune de apartament, sa permita celor 3-4 realizatori ai programelor sale non stop sa aiba cele mai scumpe masini din Romania, yachturi si avioane personale. Cum sunt procurati acei\n bani, care sunt legile economice dupa care acei realizatori sunt platiti de zeci de ori mai bine decat presedintele sau primul ministru al tarii? Cine plateste emanatia de subcultura care curge in valuri de pe ecranele acestei televiziuni si a celorlalte asemanatoare? S-au intrebat vreodata institutiile fiscale ale tarii? \u003cbr\> \u003cb\>- Spuneti-mi, va rog, numele unei televiziuni comerciale curate totusi...\u003c/b\> \u003cbr\> - Este imposibil sa spui ca exista vreo televiziune asa-zis comerciala curata. Spun asa-zis comerciala, deoarece nici una nu produce bani, nu are profit semnificativ. Or, „comercial" inseamna producator de bani. \u003cbr\>\n\u003cdiv align\u003d\"center\"\>\n\u003ch3\>„Doar miliardarii de carton, \u003cbr\>oameni trecuti dincolo de orice morala \u003cbr\>sau decenta sociala fac subiect \u003cbr\>TV din viata lor de fiecare zi"\u003c/h3\>\u003c/div\>\u003cbr\> \u003cb\>- A emite 24 de ore este o performanta. Ati studiat structura programelor?\u003c/b\> \u003cbr\> - In afara de talk-show-uri si stiri, transmit filme in care violenta depaseste orice limite, filme cu sex, precum si acei detergenti de spalat creierii care sunt telenovelele. Multi m-au intrebat, la cabinet, cum se spala creierii. Raspunsul e simplu: cu telenovele si manele. Acestea sunt un mijloc de intrare intr-o stare de completa lipsa de critica si de apreciere fantezista a realitatii in care traim. Sunt o evadare intr-un alt spatiu, un spatiu mizerabil. Sunt niste reclame de prost gust transmise permanent. Acelasi rol il au asa-zisele sitcom-uri („Trazniti in NATO", „La bloc" etc.), inspirate din realitatea imediata de la noi. Mai sunt si acele talk-show-uri\n ale mizeriei, gen „Iarta-ma" sau „Tradati in dragoste", in care sunt adusi oameni aflati la periferia societatii, care ne fac sa ne simtim bine ca n-am ajuns in halul lor. Impactul educational, artistic sau moral al acestor emisiuni este, bineinteles, nul. ",1]
);
//-->

„Cine plateste emanatia de subcultura care curge in valuri?"
- Credeti ca televiziunile, asa pervertite cum apar, sunt profitabile din punct de vedere economic? - Practic, cu exceptia Etno TV, unde am auzit ca toti cantaretii isi platesc fiecare aparitie, nici o televiziune nu este profitabila in sensul adevarat al cuvantului. Toate au datorii imense, fata de care statul isi declara incapacitatea de a le executa financiar, din pricina intereselor politice enorme. Vorbim de o oculta a acestor televiziuni care nu se stie cum se sustin financiar, care practica santajul si in care se spala multi bani. De ce spun lucrul acesta? Este de necrezut ca o televiziune care n-are nici macar sediu, fiind o televiziune de apartament, sa permita celor 3-4 realizatori ai programelor sale non stop sa aiba cele mai scumpe masini din Romania, yachturi si avioane personale. Cum sunt procurati acei bani, care sunt legile economice dupa care acei realizatori sunt platiti de zeci de ori mai bine decat presedintele sau primul ministru al tarii? Cine plateste emanatia de subcultura care curge in valuri de pe ecranele acestei televiziuni si a celorlalte asemanatoare? S-au intrebat vreodata institutiile fiscale ale tarii? - Spuneti-mi, va rog, numele unei televiziuni comerciale curate totusi... - Este imposibil sa spui ca exista vreo televiziune asa-zis comerciala curata. Spun asa-zis comerciala, deoarece nici una nu produce bani, nu are profit semnificativ. Or, „comercial" inseamna producator de bani.
„Doar miliardarii de carton, oameni trecuti dincolo de orice morala sau decenta sociala fac subiect TV din viata lor de fiecare zi"
- A emite 24 de ore este o performanta. Ati studiat structura programelor? - In afara de talk-show-uri si stiri, transmit filme in care violenta depaseste orice limite, filme cu sex, precum si acei detergenti de spalat creierii care sunt telenovelele. Multi m-au intrebat, la cabinet, cum se spala creierii. Raspunsul e simplu: cu telenovele si manele. Acestea sunt un mijloc de intrare intr-o stare de completa lipsa de critica si de apreciere fantezista a realitatii in care traim. Sunt o evadare intr-un alt spatiu, un spatiu mizerabil. Sunt niste reclame de prost gust transmise permanent. Acelasi rol il au asa-zisele sitcom-uri („Trazniti in NATO", „La bloc" etc.), inspirate din realitatea imediata de la noi. Mai sunt si acele talk-show-uri ale mizeriei, gen „Iarta-ma" sau „Tradati in dragoste", in care sunt adusi oameni aflati la periferia societatii, care ne fac sa ne simtim bine ca n-am ajuns in halul lor. Impactul educational, artistic sau moral al acestor emisiuni este, bineinteles, nul.
\u003cb\>- Cum comentati aparitia asa-ziselor „reality show"-uri?\u003c/b\> \u003cbr\> - Aceste reality show-uri contribuie la desacralizarea vietii. Avem noi oare nevoie sa vedem pe ecran botezuri, nunti si inmormantari ale unor personalitati, cand aceste evenimente sunt „taine" sfinte ale fiecaruia dintre noi? Doar miliardarii de carton, oameni trecuti dincolo de orice morala sau decenta sociala fac subiect TV din viata lor de fiecare zi. Nimic mai dizgratios decat un crai batran (despre care se spune ca este imbuibat din afacerile nu tocmai curate facute cu ajutorul Securitatii, fiind fiul unui perpetuu nomenclaturist) sa se expuna in chiloti de baie prin discoteci\n mondene si sa aduca critici monosilabice caviarului si sampaniei frantuzesti de colectie, la ore de varf. El gangureste aceste critici in fata unor oameni care nici macar nu stiu ce e caviarul si habar n-au ca o singura sticla din sampania respectiva, pe care o soarbe cu o mimica plictisita, valoreaza cat pensia lor pe un an! In alt caz cunoscut deja, asistam la exhibarea gunoiului casnic al unor cupluri de psihopati inraiti, care se insulta si se giugiulesc fara nici un pic de jena, in fata camerelor de filmat. Este stranie senzatia asta de Big Brother intors invers. Iata, povestea lui George Orwell, „1984", a venit peste noi de-a-ndoaselea: nu o camera video ne supravegheaza, dirijandu-ne fiecare gest si otravindu-ne viata, ci camera (ecranul televizorului) varsa in permanenta asupra noastra imagini care ne tulbura viata, ne-o modeleaza si nu ne lasa nici o clipa sa gandim. Tot ca in romanul „1984", televizorul este si un mare facator de o\n asa-zisa noua limba, formata din expresii argotice, prescurtari inedite si sintagme stupide, care inlocuiesc limba frumoasa vorbita candva la televizor. Dar ce pretentie poti sa ai de la aceste reality show-uri, care prezinta viata gretoasa a unor miliardari, scarbiti chiar si de propria lor persoana? \u003cbr\>\n\u003cdiv align\u003d\"center\"\>\n\u003ch3\>„24 de ore din 24, rauri de mizerie morala \u003cbr\>si de subcultura se revarsa asupra publicului"",1]
);
//-->
- Cum comentati aparitia asa-ziselor „reality show"-uri? - Aceste reality show-uri contribuie la desacralizarea vietii. Avem noi oare nevoie sa vedem pe ecran botezuri, nunti si inmormantari ale unor personalitati, cand aceste evenimente sunt „taine" sfinte ale fiecaruia dintre noi? Doar miliardarii de carton, oameni trecuti dincolo de orice morala sau decenta sociala fac subiect TV din viata lor de fiecare zi. Nimic mai dizgratios decat un crai batran (despre care se spune ca este imbuibat din afacerile nu tocmai curate facute cu ajutorul Securitatii, fiind fiul unui perpetuu nomenclaturist) sa se expuna in chiloti de baie prin discoteci mondene si sa aduca critici monosilabice caviarului si sampaniei frantuzesti de colectie, la ore de varf. El gangureste aceste critici in fata unor oameni care nici macar nu stiu ce e caviarul si habar n-au ca o singura sticla din sampania respectiva, pe care o soarbe cu o mimica plictisita, valoreaza cat pensia lor pe un an! In alt caz cunoscut deja, asistam la exhibarea gunoiului casnic al unor cupluri de psihopati inraiti, care se insulta si se giugiulesc fara nici un pic de jena, in fata camerelor de filmat. Este stranie senzatia asta de Big Brother intors invers. Iata, povestea lui George Orwell, „1984", a venit peste noi de-a-ndoaselea: nu o camera video ne supravegheaza, dirijandu-ne fiecare gest si otravindu-ne viata, ci camera (ecranul televizorului) varsa in permanenta asupra noastra imagini care ne tulbura viata, ne-o modeleaza si nu ne lasa nici o clipa sa gandim. Tot ca in romanul „1984", televizorul este si un mare facator de o asa-zisa noua limba, formata din expresii argotice, prescurtari inedite si sintagme stupide, care inlocuiesc limba frumoasa vorbita candva la televizor. Dar ce pretentie poti sa ai de la aceste reality show-uri, care prezinta viata gretoasa a unor miliardari, scarbiti chiar si de propria lor persoana?
„24 de ore din 24, rauri de mizerie morala si de subcultura se revarsa asupra publicului"
\u003c/div\>\u003cbr\> \u003cb\>- Imaginea este apocaliptica! \u003c/b\>\u003cbr\> - Cum ati vrea sa fie cand, schimband de pe un post pe altul, 24 de ore din 24 putem vedea cum rauri de mizerie morala si de subcultura se revarsa asupra publicului? Sa nu uitam ca televiziunea ne ia placerea lecturii si ne omoara imaginatia, oferindu-ne opere de arta surogat, „filtrate" prin interesele ei financiare. Ne ia timpul si sanatatea, tinandu-ne blocati in fata ecranului. Din multe puncte de vedere, este mai periculoasa chiar si decat drogurile usoare. \u003cbr\> \u003cb\>- La acest peisaj, se adauga emisiunile in care se tipa asurzitor, ca intr-o manea a disperarii. Ce diagnostic puneti in aceste cazuri, doctore?\u003c/b\> \u003cbr\> - Isterie paranoida. Sunt emisiunile in care oameni cumsecade de pe strada, nestiind la ce se expun,\n sunt pusi in situatii jenante, umilitoare, dublate de o tenta de sexualitate sau de suferinta. Participantii din emisiunea X sunt pusi sa bage mana in vase cu serpi sau cu broaste, sunt amenintati ca se vor ineca, sunt udati cu apa murdara etc. Sunt puse, astfel, in scena, motivatiile cele mai primare, se patrunde nepermis de mult in structurile primare ale psihicului, facandu-se publice, fara permisiune, intimitati profunde, care de regula compun secretul fiecarei fiinte umane. Nu acesta este viitorul televiziunii si nu peste mult timp, cred ca multe posturi se vor pierde pe drum, daca nu-si vor schimba grilele de programe. \u003cbr\> \u003cb\>- Exista, totusi, si temei de speranta. Multe idei si scenarii aduse din Occident, unde au avut audienta, la noi n-au mers. Publicul le-a rejectat pur si simplu. De ce?\u003c/b\> \u003cbr\> - Apostolii televiziunilor veniti din Europa sau din America si-au inchipuit ca romanul este o carne de tun\n perfecta pentru subproductiile lor, deschizand tolba cu formule de emisiuni care in urma cu 10-20 de ani au mers foarte bine in Olanda sau in Spania. Din fericire, s-au inselat. Romanii n-au inghitit otrava, dovedind un bun gust remarcabil. Exemplul clasic de fiasco este „Big Brother", care n-a mai avut nici un fel de audienta si a sucombat. Nenumarate alte productii din ultimii 17 ani au disparut de pe ecrane, tot asa de repede precum au aparut, ceea ce mie, ca medic psihiatru, imi vorbeste despre cultura, bunul simt si sanatatea mintala prezente inca la nivel national. ",1]
);
//-->

- Imaginea este apocaliptica! - Cum ati vrea sa fie cand, schimband de pe un post pe altul, 24 de ore din 24 putem vedea cum rauri de mizerie morala si de subcultura se revarsa asupra publicului? Sa nu uitam ca televiziunea ne ia placerea lecturii si ne omoara imaginatia, oferindu-ne opere de arta surogat, „filtrate" prin interesele ei financiare. Ne ia timpul si sanatatea, tinandu-ne blocati in fata ecranului. Din multe puncte de vedere, este mai periculoasa chiar si decat drogurile usoare. - La acest peisaj, se adauga emisiunile in care se tipa asurzitor, ca intr-o manea a disperarii. Ce diagnostic puneti in aceste cazuri, doctore? - Isterie paranoida. Sunt emisiunile in care oameni cumsecade de pe strada, nestiind la ce se expun, sunt pusi in situatii jenante, umilitoare, dublate de o tenta de sexualitate sau de suferinta. Participantii din emisiunea X sunt pusi sa bage mana in vase cu serpi sau cu broaste, sunt amenintati ca se vor ineca, sunt udati cu apa murdara etc. Sunt puse, astfel, in scena, motivatiile cele mai primare, se patrunde nepermis de mult in structurile primare ale psihicului, facandu-se publice, fara permisiune, intimitati profunde, care de regula compun secretul fiecarei fiinte umane. Nu acesta este viitorul televiziunii si nu peste mult timp, cred ca multe posturi se vor pierde pe drum, daca nu-si vor schimba grilele de programe. - Exista, totusi, si temei de speranta. Multe idei si scenarii aduse din Occident, unde au avut audienta, la noi n-au mers. Publicul le-a rejectat pur si simplu. De ce? - Apostolii televiziunilor veniti din Europa sau din America si-au inchipuit ca romanul este o carne de tun perfecta pentru subproductiile lor, deschizand tolba cu formule de emisiuni care in urma cu 10-20 de ani au mers foarte bine in Olanda sau in Spania. Din fericire, s-au inselat. Romanii n-au inghitit otrava, dovedind un bun gust remarcabil. Exemplul clasic de fiasco este „Big Brother", care n-a mai avut nici un fel de audienta si a sucombat. Nenumarate alte productii din ultimii 17 ani au disparut de pe ecrane, tot asa de repede precum au aparut, ceea ce mie, ca medic psihiatru, imi vorbeste despre cultura, bunul simt si sanatatea mintala prezente inca la nivel national.
\n\u003cdiv align\u003d\"center\"\>\n\u003ch3\>„TVR nu isi indeplineste rolul atribuit prin lege, \u003cbr\>rol definit prin trei cuvinte: \u003cbr\>Informatie, Educatie, Impartialitate"\u003c/h3\>\u003c/div\>\u003cbr\> \u003cb\>- Ar trebui sa existe, totusi, o contrapondere la televiziunile comerciale, si anume Televiziunea Publica. Isi indeplineste ea menirea pentru care o plateste obligatoriu intreaga natiune? \u003c/b\>\u003cbr\> - Nici pe departe. TVR a ajuns sa copieze televiziunile comerciale si nu invers. Cum ar fi altfel, cand directorii ei au o singura preocupare: sa dea lovituri financiare? Iata, aflam ca un gingas director recent destituit a cheltuit din banii TVR milioane de RON, pentru a-si trage inainte propriile firme de difuzare si pentru a-si pune pe ecran propriile creatii cinematografice. Directorul dinaintea lui, la fel, cheltuise o suma enorma la timpul respectiv, peste 8 miliarde de lei, pentru a-si pune in scena una dintre creatiile sale dramaturgice. Dincolo insa de aceste\n aspecte, sa le numim colaterale, TVR nu isi indeplineste rolul atribuit prin lege. Un rol definit prin trei cuvinte: Informatie, Educatie, Impartialitate. Nu realizeaza nici unul din aceste trei deziderate, decat foarte vag, si in nici un caz la nivelul sumelor care se cheltuiesc acolo. In fine, depolitizarea acestei institutii inca n-a avut loc. Desi la inceputul mandatului sau, presedintele Basescu ne promisese acest lucru, el nu s-a intamplat. Dimpotriva, prin numirea unui nou director in persoana unui controversat personaj din varful PSD, Televiziunea se intoarce in vremea lui Adrian Nastase, cand ipostaza ei de agent electoral pesedist devenise insuportabila. Pana la urma, singurul lucru bun al inflatiei de televiziuni este ca opinia publica nu mai poate fi manipulata intr-o singura directie. Cu cat viata politica se va calma, cu atat aceasta agitatie televizoristica se va linisti si ea, facand ca multe posturi de scandal sa piara pe limba lor. \u003cbr\>\n\u003cdiv align\u003d\"right\"\>\u003cb\>ION LONGIN POPESCU\u003c/b\>\u003c/div\>\u003cbr\>\u003cb\>Profesorului Florin Tudose ii puteti scrie la e-mail: \u003ca rel\u003d\"nofollow\" href\u003d\"mailto:cftudose@yahoo.com\" target\u003d\"_blank\" onclick\u003d\"return top.js.OpenExtLink(window,event,this)\"\>",1]
);
//-->

„TVR nu isi indeplineste rolul atribuit prin lege, rol definit prin trei cuvinte: Informatie, Educatie, Impartialitate"
- Ar trebui sa existe, totusi, o contrapondere la televiziunile comerciale, si anume Televiziunea Publica. Isi indeplineste ea menirea pentru care o plateste obligatoriu intreaga natiune? - Nici pe departe. TVR a ajuns sa copieze televiziunile comerciale si nu invers. Cum ar fi altfel, cand directorii ei au o singura preocupare: sa dea lovituri financiare? Iata, aflam ca un gingas director recent destituit a cheltuit din banii TVR milioane de RON, pentru a-si trage inainte propriile firme de difuzare si pentru a-si pune pe ecran propriile creatii cinematografice. Directorul dinaintea lui, la fel, cheltuise o suma enorma la timpul respectiv, peste 8 miliarde de lei, pentru a-si pune in scena una dintre creatiile sale dramaturgice. Dincolo insa de aceste aspecte, sa le numim colaterale, TVR nu isi indeplineste rolul atribuit prin lege. Un rol definit prin trei cuvinte: Informatie, Educatie, Impartialitate. Nu realizeaza nici unul din aceste trei deziderate, decat foarte vag, si in nici un caz la nivelul sumelor care se cheltuiesc acolo. In fine, depolitizarea acestei institutii inca n-a avut loc. Desi la inceputul mandatului sau, presedintele Basescu ne promisese acest lucru, el nu s-a intamplat. Dimpotriva, prin numirea unui nou director in persoana unui controversat personaj din varful PSD, Televiziunea se intoarce in vremea lui Adrian Nastase, cand ipostaza ei de agent electoral pesedist devenise insuportabila. Pana la urma, singurul lucru bun al inflatiei de televiziuni este ca opinia publica nu mai poate fi manipulata intr-o singura directie. Cu cat viata politica se va calma, cu atat aceasta agitatie televizoristica se va linisti si ea, facand ca multe posturi de scandal sa piara pe limba lor.
ION LONGIN POPESCU


Buna ziua , "Nu mai vreau sa emigrez" - scrisoare

Dragii mei compatrioti romani, eu nu mai emigrez din Romania . Varul meu Nelu - femeie de serviciu la NASA (fost inginer IT in Romania ) a gasit, stergand folderele de praf, un studiu care ma pune pe ganduri. Din surse secrete NASA, natia Romana a fost aleasa pentru a coloniza planeta Marte. Din toate natiile studiate au fost alesi Romanii pentru ca intr-un viitor habitat artificial pe Marte ar rezista cel mai bine. S-au luat in calcul urmatoarele : 1. Romanii rezista fara apa cel mai mult. Nu au nevoie sa faca dus cu saptamanile. Nu folosesc sapun, sampon ori pasta de dinti. 2. Nu au nevoie de spatiu verde. Daca acesta exista il distrug. 3. Habitatul va fi construit gen scara de bloc cu doua banci la intrare. 4. Romanii nu au depresii sau daca au le rezolva cu bautura. Pot sa bea de la antigelul statiei orbitale pana la spirtul si frectia din sala de prim ajutor. 5. Pentru divertisment le ajunge un joc numit table. Nu au nevoie de gym sau piscina. 6. In caz de suprapopulare subiectul feminin poate fi convins usor sa-si arunce copiii la ghena de gunoi. Daca decizia s-a considerat gresita copiii pot fi recuperati dupa trei zile. Culmea, traiesc. 7. Romanii pot fi manipulati si condusi foarte usor. Toate proviziile se vor elibera pe baza de cartela. 8. Toate legile habitatului vor fi facute pentru a fi incalcate. 9. Cheltuielile cu paza si securitatea habitatului vor fi minime. Romanii sunt genetic turnatori si paraciosi. Cand nu au ce sa toarne incep sa scrie jurnale: Jurnalul National, Jurnalul de la Paltinis etc. 10. Se vor promova manageri nulitatile fara studii iar oamenii capabili vor fi marginalizati pentru ca acestia atunci pot creea cel mai bine. Romanii se hranesc cu 80 la suta paine 5 la suta seminte de floarea soarelui iar restul surogate. 11. Singurul animal insotitor va fi cainele comunitar. 12. Viata Romanilor este foarte simpla. Barfa sau zvonurile sunt ratiunea lor de a trai. In acest scop vor fi introduse in habitat asa numitele panarame care vor trai cu nulitatile manageri si vor fi invidiate si barfite de nevestele grase si oxigenate ale capabililor cu studii. 13. Habitatul va fi aprovizionat in cantitati suplimentare cu prize, becuri, clante, capace de WC si robineti. Romanii fura aceste obiecte. Inca nu se stie de ce. Obiectele furate se pot gasi in apartamentele lor in vitrina din sufragerie. Se presupune ca sunt furate in special de capabilii cu studii si aduse acasa ca un trofeu. In acest caz nevestele grase si oxigenate au orgasme multiple exclamand 'Danutz este si destept si descurcaret...

07 11 2006