Follow by Email

Mittwoch, 16. Februar 2011

pisoi cauta urgent parinti

I-AM GASIT CAMIN LA DOI TINERI CARE PAREAU FOARTE BUCUROSI

Nu știu cum se face, dar toți pisoii peste care dau, fac parte din rasa drăgălaș-educat-zburătăcit-lipicios-torcălos-șantajist-pedanto-curat și miaun-doar-când-am-nevoie-de-tine :-)

Bine-nțeles că realitatea e de fapt alta: mă pricep la educația pisicilor, am zis-o!

Uite ăsta miku de îi zic ”hapciu”!


O prăpăditură, o caricatură de patru oase umblătoare și o coadă, doi ochi cât verzele și un mieunat lipsit de vocalize. Era unșpe seara, mă întorceam de la teatru, friguleț afară, acum vreo 10 zile. În scara blocului, în fața ușii liftului, o umbră zgribulită. Eu nu folosesc liftul niciodată, dar l-am văzut, că așa sunt pisoii ăștia, au lipici la pupilele mele! Miiiiiiic ș ghemuit acolo ...... hai să-l iau să-i dau ceva lăptic și pâine, brânză, ce-i găsi, că eu carne nu am, ne descurcăm noi. Dacă îi e foame, papă și pietre fierte, știm noi!

Acuma, văd io cum fac cu Mr. Kaf, care a ajuns la mine pentru 1-2 nopți și a cam întârziat 11 ani (!!!!), n-a mai plecat.

Deci hai să iau umbra după mine. Da de unde! A fugit cu repeziciunea unui gândac d-ăla negru și burtos. Hm ...... mi-am dat seama că e nu doar speriat, dar și un pic sălbatic. L-am prins la-nghesuială la colț și tot dădea să facă pe David Copperfield și să meargă în sus pe pereți, pe verticală. Aoleu ..... e de groasă povestea, io credeam că umbrele nu știu să sară. Și mi-a scăpat. Și țupa pe scări, la etajul 1, ascuns în spatele unei plante. OK, îmi iau picioarele și blana de pe mine la spinare – deh, veneam de la sindrofie! - și dă-i de urmărește pacostea. O să ziceți că o vroiam ca s-o pun la grătar, dar io am zis deja că nu consum carne! Cum-necum, deși părea unghiul avantajos pentru mine, mi-a scăpat și de-aici și așa am ajuns la etajul 2. Stategii, alintări, cuțu-cuțu și miau-miau .... nici vorbă de îndulcit situația. A luat-o pe scări în jos, deci ajungem din nou la parter. Îmi pun bine mănușile pe mâini, că de regulă d-alde-ăștia mici vagabonzi au dinții ascuțiți și ghearele adânci și continui războiul de cucerire, cu mișcări derulate cu încetinitorul. Că așa-i frumos, să nu stresezi inamicul, nu? La cât de mic și anemic părea, viteza lui de deplasare și reacție spuneau că patrupedul e un luptător, vai de existența lui amărâtă! A mai durat vreo cinci minute până am reușit să-l prind și l-am înghesuit frumos în blana mea, întâi să se calmeze, să se liniștească. Se nimerea bine, el blănos, eu blănoasă ..... a fost o întâlnire spațială de gradul zero. După care am urcat și eu în vastele mele împărății și am pășit cu dreptul în casă, să vedem cum facem cu Mr. Kaf.


 Ca s-o nu o mai lungesc mult – ar fi o nebunie inutilă să stau să descriu ultimele zece zile -, descriu rezultatele la care am ajuns după ce l-am hrănit, l-am îmbăiat, i-am cântat, i-am arătat care e chestia cu toaleta personală și toate prostiile.


Domnia Sa Hapciu nu mai poate dormi în coșulețul lui, cu inimioară și Iepurilă de pluș la un loc, nuuuuuu..... nu mai poate dormi decât la mine în poală, pe tastatură sau undeva unde eu am de lucru oricum. De regulă, unul dintre brațe trebuie să fie monopolizat de el. Papă cartofi fierți, ou crud bătut cu lapte și pâine înmuiată în acest amestec, inclusiv fulgi de cereale, brânză, iaurt. L-am ferit de mâncare uscată deocamdată, deși e foarte comod pentru mine, dar nu am vrut să îl fac dependent de ceva ce nu găsește pe maidan, căci, cu tot regretul, nu îl pot păstra. Dacă era așa, aveam casa plină de pisici și mă judecam cu vecinii până acum. Nu, pe bune, eu nu stau pe-acasa, mai lipsesc și câte o lună .... uite în decembrie ..... am plecat pentru o lună de zile. M-am chinuit și m-am jelit la toată lumea să îmi ia pisoiul, pe Mr. Kaf, să mi-l țină. Se apropia data decolării și eu tot nu găsisem soluție pentru el, iar bani de dat pe la cămine de animale nu am. Și nici nu îl dau oricum, asta e clar.

Plus că doi pisoi în casă e dificil și momentan chiar nu îmi permit nici măcar financiar.

Donșoara Hapciu e o minune de copkil, cuminte, face la oliță, nu prea știe să miaune și nici eu nu m-am apucat să fac vocalize cu ea, dar are voce, asta știu sigur. Zburdă prin toată casa și îl agită și pe Mr. Kaf de-i sare coada, evident că orice se află pe jos e subiect de joacă și alergătură, sare și când o văd cu coada aia curbată și înfoiată mă pufnește râsul. Doamne, aseară mă uitam la amândoi cum se duelau ei din priviri și când li s-a dat START în mintea lor pisicească, a urmat o alergătură de zile mari pe aici ..... cred că pierd 2-3 ore per total ocupându-mă de ei și privindu-i, spectacolul este de-a dreptul delicios. Uite acu, Hapciu s-a redescoperit în oglinda aia mare, pusă pe podea, de care am atârnat un smotocel care fâșâie ..... meditează, a făcut un pas în față ...... la ataaaac!!!


Nu mai scuipă, mai fuge uneori de mine dacă mă vede că vin cu mișcări grele, dar îl declar domesticit și lipicios ..... chiar prea lipicios, deși nu-mi amintesc să-i fi dat lipici la micul dejun! E un împielițat și jumătate, înțelege de vorbă bună dacă i-o repeți de vreo 3 ori, știu să îl fac să asculte ..... ce mai, ar trebui să mă apuc să deschid o grădiniță de pisici cu program prelungit!
M-am dus acum să-l caut, că prea e liniște ...... n-are treabă, cocoțat în patul meu, se pregătește de somn. Știe că nu îi dau voie în pat. Când m-a văzut că vin, cred că vroia să se piardă acolo în așernut, să nu-l văd, a făcut ochi maaaari, urechile pe spate ..... și aștepta furtuna! Dar nu a mai fugit, ca apucatu'!! Cum să-l izgonesc, când îi văd ochii ăia .... și faptul că știe că e făcut ceva nașpa .... Nu-i mai place în coșuleț, cred că se simte părăsit acolo. Ideea este că bietul animal a trecut prin niște traume și abia l-am dezvățat să nu o mai ia la goană și să nu mai fugă cu îmbucătura în gură. Trebuie avut grijă, fără mișcări bruște, fără bătăi din palme, fără țipete. Totul soft, calm, mai cu încetinitorul, până se învață. E pe calea cea bună oricum, dar și la ce răbdare am eu cu el ..... păi am, că e mic și blănos și mă topesc.

Pe scurt: cine îl adoptă de suflet, să aibă grijă de el, să îl mângâie, să-l hrănească, să-l iubească? Majoritatea timpului doarme, noaptea doarme automat, are doar două reprize de joacă pe zi, în rest nici nu știi pe unde e și ce visează

Răspunde la 0722 789 394, iloveadv@yahoo.de. 
Dacă nu răspunde din prima, rog reveniți, că mai merge pe la interviuri sau mai ia metroul, știți cum e :-) prin București.

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen