Follow by Email

Samstag, 7. Mai 2011

ne înciudățim

Suntem comunitatea X. Nu contează domeniul și dimensiunea. OK, ”comunitate” e puțin prea pretențios spus. Ce suntem de fapt? De la câteva zeci, am ajuns câteva sute de indivizi care ne întâlnim cu ocazia anumitor evenimente organizate. Desigur că în cadrul ”comunității” există și surorile mai mici, ”bisericuțele”.  Poate că cei din ”bisericuțe” se mai întâlnesc și altfel, dar în general vorbind, comunitatea se întâlnește, cum spuneam, cu ocazia unor activități și evenimente organizate. Deci înseamnă că există acolo un element comun destul de puternic care ne reunește de fiecare dată. Ne știm după nume și renume, conexiunea dintre nume și figură o facem uneori doar în baza informațiilor de pe diverse forumuri unde apar postate fotografii, nume și semnături. Uneori, pauza dintre întâlniri poate fi de multe luni, alteori doar de zile sau săptămâni, depinde de sezonalitate. Ah, uite, ăla probabil e D., parcă seamnă cu D. din poza cutare. Și tipa aia .... n-o fi M.? Cu siguranță, chiar ne-am dialogat pe un forum.

Deci s-a înțeles contextul, nu? Care e ciudățenia?

Acu vreun an colaboram cu o publicație de business și eu personal mă axam pe articolele legate de outdoor. Am devenit un pic vizibilă pe internet, și pentru această comunitate. Și primesc un mesaj de la donșoara/donșorul Y, că dacă nu aș vrea să scriu un material și despre ei.

Y mă știa, dar niciodată nu avusese cel mai mic interes să vorbească cu mine direct. Acum apăruse un interes, deveneam deodată bun de abordat.


Eu m-am bucurat și am prezentat proiectul managerului publicației. Care inițial a spus desigur, dar apoi proiectul a căzut, pentru că materialul nu ar fi putut fi publicat în sensul celor dorite de Y. Ar fi fost  un material de promovare. Ori la publicația respectivă, nu se promovează. Se pot încheia contracte de promovare, pe bani, ceea ce este cu totul altă poveste.

Mie personal mi-a părut rău, dar asta e.

I-am comunicat lui Y ce și cum și cu asta s-a încheiat și ”the keep in touch-ul” nostru.


Au trecut luni de atunci. Am ținut și eu o prezentare publică între timp, desigur că am invitat și comunitatea, dar interesul a fost minim.

Acum, cu ocazia unor acțiuni organizate, mă intersectez cu Y. Desigur că mie mi se părea normal să ne vorbim. Dar lucrul acesta nu s-a întâmplat. S-a uitat la mine ca prin geam. Eram din nou neinteresant.  Dacă stau bine să mă gândesc, ”ne știm” de vreo 2-3 ani. Și niciodată nu am schimbat vreun cuvânt atunci când ne-am aflat în imediata proximitate.

Vi se întâmplă și vouă chestii d-astea? Vă gândiți vreodată la ele? Cum vi se par? Mie mi se par ciudate.
P.S. Între timp am încheiat și colaborarea cu publicația respectivă, care nu s-a putut decide dacă evenimentele outdoor pot fi integrate de-sine-stătător în structura dorită. Colaborarea s-a încheiat în nici un termen, pur și simplu a dispărut motivația, interesul și comunicarea. Acestea sunt adevăratele procese de non-comunicare care, după părerea mea, ne ucid spiritul. Stilul ăsta de ”în coadă de pește” îmi dă mie foarte mare bătaie de creier (!)

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen