Freitag, 27. Mai 2011

ne țăcănim din ce în ce mai rău. sau mai tare?

-->
Frate, ne țăcănim pe zi ce trece. Cum să fii frate ”urechiat” telefonic de organizatorul unui concurs sportiv? Și încă de 3 ori în aceeași convorbire de câteva minute?!
M-am dus să-mi ridic chitul de participare pentru concursul de mâine, detaliile după concurs. Dar acum trebuie să mă descarc. Am făcut efortul să mă duc de la mine, din cucuieții din câmpul măsii, la ei, ca să le ușurez munca pentru mâine dimineață. Și pentru că țin și apreciez organizarea. Și pentru că îi respect pentru munca depusă. În momentul în care am primit deja diploma de participare, care pe site era denumită cu mare fast ”diplomă de finalist”, probabil m-am blocat atât de tare, încât am lăsat taman numărul de participare pe masă. Mi-au înmânat diploma și o broșură publicitară (în care ar fi încăput la fix numărul laminat de participare), am închis rucsacul și apoi am mai zăbovit 5 minute prin magazin, m-am uitat la niște căști haioase pentru copii. După care a mai durat vreo alte 5 minute până mi-am luat armăsarul proaspăt revizuit și cu cauciucuri noi și mi-am văzut de drumul de retur către casă, cei 12 km. Ups, și când am ajuns acasă mi-am dat seama că nu am numărul. Ce să fac? Era 21:53. Totuși am sunat organizatorul. M-am gândit că dacă au stat la înscrieri până la ora 21, cu siguranță sunt treji. Am început conversația cu o foarte clară și apăsat rostită formulă de scuze pentru deranj, am explicat cine sunt și ce problemă am și am fost întâmpinată cu ”da, vă rugăm ca pe viitor să fiți mai atentă!”. Tonul cu care am fost apostrofată mi-a uscat saliva de sub limbă. Și tonul a continuat cam la fel pe tot parcursul conversației, pe banii mei. Nu-mi venea să cred ............... i-am spus domnului respectiv că OK, regret incidentul, mi-am cerut scuze deja de două ori, dar chiar nu am chemarea necesară pentru a mă duce să mă spânzur aku!!
E de discutat pe tema asta, pe bune. E gravă rău. Așa că mâine voi intra în penitență și mă voi biciui temeinic pe unde apuc și pe unde doare mai rău. Frate, ne țăcănim din ce în ce mai rău. 
Comana Race 2011 - nu voi mai participa la nici un concurs organizat de acest individ! Parcă Radu Savin îi zice, să fie el sănătos și atitudinea lui!

1 Kommentar: