Follow by Email

Montag, 28. November 2011

AHR Translations - din ciclul ”clientul nostru, cobaiul nostru!”



 Dacă intri pe site-ul sau mă rog, în universul virtual al companiei AHR TRANSLATIONS, care activează în domeniul traducerilor, îți cade basca de bune impresii ce te pălmuiesc de-acolo. Dar ..... să nu cumva să ai nefericita idee de a încerca o colaborare cu ei!
 Pe scurt:
Miercuri au preluat de la mine 5 fișiere de tradus din germană în română. M-au asigurat că le voi primi, eșalonat, până joi la ora 16. Am plecat de la premiza că lucrează cu mai mulți traducători și că au împărțit proiectul la cel puțin 3 oameni. Cine mai știe ceva de prin acest domeniu sau măcar are cunoștințe de management elementar, știe exact la ce mă refer.


Stimata Doamna,
Va transmitem in anexa un draft de contract, precum si un model de comanda ferma, pe care va rugam sa le completati, semnati si stampilati si sa ni le transmiteti scanate pe e-mail pana cel tarziu maine dimineata.
Traducerile vi le vom transmite pe rand, asa cum ati cerut. 
Cu stima,
Anca Sarateanu ”


Deși nu aveam timp de birocrația lor, totuși m-am conformat, mai ales că au insistat cu formular de comandă, cică e procedura lor și hai să-i respect! O aberație, o redundanță. Stai și semnează contractul – să nu acceptați contractul așa cum vi-l prezintă, fugiți și căutați alt prestator, io vă zic!!! - stai și completează formularul de comandă, toate apoi scanate și trimise, să fii corect. NU SE MERITĂ SĂ FII CORECT ȘI PAROLIST, cei care mai sunt, sunt niște idioți în țara asta, cu mine-n frunte!!! Degeaba îmi scrii tu cu ”stimată” și cu ”Doamnă” cu ”D” mare, deși este substantiv comun și vrei să-mi creezi impresia că mă stimezi, când de fapt te doare-n cot și mergi pe principiul deja cultivat cu brio prin rOMÂNIA: ”furnizorul nostru, stăpânul vostru! Clientul nostru, vasalul nostru!”, că doar nu am uitat de experiența atât cu dulce și recentă cu celălalt birou de traduceri, nu? http://thinkandwritee.blogspot.com/2011/11/furnizorul-nostru-stapanul-nostru.html
Joi, la ora 14.20, din cele 5 fișiere aveam doar unul livrat. Și un nou e-mail:
Stimata Doamna,
Va rugam sa ne comunicati daca putem depasi ora 16:00 ca si ora de predare a tuturor manualelor, precum si care ar fi ora maxima la care le putem preda in totalitate.
 Vom continua sa trimitem documente, pe masura ce sunt traduse si verificate.

Cu stima,
Anca Sarateanu
Evident că nu am avut un răspuns la așa o inepție grosolană. Dar am avut o reacție:
Stimata doamna,
Nu am raspuns la intrebarea dv.

Daca eu va spun acum ca nu puteti depasi ora 16 si dv. nu le puteti livra la ora 16, oricum nu am de ales, e prea tarziu pentru noi pentru a mai gestiona situatia, este ora 14:25.
Materialele sunt asteptate in fiecare clipa de echipa colegilor mei, aflati deja in intalnire pe subiectul respectiv.”
Joi, la ora 18, eram în aceeași situație. La telefon nu răspundea nimeni.
Vineri, la 8 dimineața, am mai găsit al doilea fișier livrat. Din totalul de 5! Și nici un alt mesaj.
La telefon nu au răspuns. Le-am trimis pe parcursul zilei cam 3 mesaje, inclusiv ”managerului”, Roxana Z .... și nu-mi mai amintesc, dar o să-i caut numele, că doar a semnat prețiosul contract pe care nu și l-a respectat.
Da, am luat o atitudine foarte fermă și am anulat contractul și comanda, insistând să primesc o reacție din partea managerului. Și evident că nu le achit bucățica de proiect livrată! Foarte greu și după multe ore a venit și reacția, cum că vai, niciodată nu i se întâmplase așa și că se bazase pe traducător. Asta le era scuza. Că parcă eu le spusesem să lucreze 5 fișiere în 24 de ore (peste 60 de pagini per total) cu un singur traducător sau parcă era colaboratorul meu, nu al lor! De parcă eu îmi asumasem preluarea și livrarea în timp a proiectului!! Că parcă  .... ce mai contează!
Chestia este că am avut noroc și ne-am putut descurca fără traduceri joi, dar dacă ar fi fost cu adevărat o situație vitală pentru companie, nu știu ce urmări ar fi avut episodul acesta. 
Așa că .... feriți-vă și de acești falși profesioniști!

Freitag, 25. November 2011

foc, fum, vorbe, zvonuri, realitate


TEXTUL CIRCULĂ PE INTERNET, DECI ESTE UN TEXT PRELUAT CU COPY/PASTE. NU AM MODIFICAT NICI MĂCAR O VIRGULĂ!
 
Ca să ştim... Ca să înţelegem... (...)
La câţiva ani de la revoluţie, piaţa de carte din România era "dată peste cap", de romanele unui personaj controversat: Pavel Coruţ. Povestirile sale împletesc, după cum el însuşi mărturiseşte, realitatea cu fantezia, autorul lăsând la latitudinea cititorului să stabilească unde sfârşeşte una şi unde începe cealaltă.

Pavel Coruţ, fost şef adjunct al Serviciului de Contraspionaj Militar, (C.I.), din vremea lui Ceauşescu, este o persoană care ştie multe.
Spre deosebire de alţii, domnia sa nu tace. Domnia sa scrie!
Mai dă şi câte un interviu, dar nu este prea apreciat că interlocutor de către moderatori, întrucât are un stil de conversaţie foarte "milităros". În schimb aflat în faţa foii de hârtie este capabil să dea din plin proba talentului său. În discuţiile despre el am aflat că ar fi un nostalgic sau un beneficiar al vechiului regim, în timp ce alte persoane sunt convinse că este un provocator, dar cei mai mulţi se văd constrânşi de "faptele sale de arme" scriitoriceşti, să-i recunoască buna credinţă şi patriotismul.

Eroii romanelor sale sunt în principal agenţi ai serviciului de contraspionaj românesc, aflaţi într-o luptă inegală, pe viaţă şi pe moarte, cu slujitorii bine plătiţi ai "Bubulilor", stăpânii
din umbră ai lumii! Pe lângă lunga listă de romane de spionaj (pro şi contra), cu acţiuni normale, anormale şi mai ales paranormale, ale căror eroi sunt cât se poate de români şi de patrioţi, a scris şi o foarte interesantă şi utilă serie de cărţi destinate succesului în viaţă, în afaceri şi mai ales destinate tinerilor.
Tematica abordată este foarte complexă, plecând de la lupta împotriva drogurilor, alcoolului şi tutunului şi până la formarea gândirii pozitive şi găsirea propriului drum în viaţă...
Pe la începutul anilor 2000, exista un talk-show pe ANTENA 1, care se numea: "Marius Tucă Show". Acest excelent ziarist invita în emisiunile sale, cele mai reprezentative personalităţiale momentului, de la preşedintele statului, primul ministru şi membri ai guvernului, până la sportivi, oameni de cultură sau de ştiinţă... pe scurt, invita în fiecare seară, OMUL ZILEI! ...Era unul dintre programele cele mai aşteptate şi mai urmărite, întrucât realizatorul nu-şi "ierta" pentru nimic în lume invitatul, supunându-l unui continuu tir de întrebări, care de care mai provocatoare şi mai indiscrete referitoare la activitatea profesională sau acţiunile publice ale acestuia. Totul cu bun simţ, totul cu maxim profesionalism, beneficiind de o echipă redacţionala de elită!

Într-o seară de acum circa zece ani, l-a avut ca invitat pe marele nostru economist şi academician Anghel Rugină, profesor universitar de anvergură mondială, care s-a stins din viaţa de curând, din păcate...
Emisiunea de pe Antena 1 din acea seară avea să devină, pentru toţi cei care am urmărit-o, absolut memorabilă.

Sub Ceauşescu, Anghel Rugină a fugit din
ţară, trecând Dunărea înot la
sârbi. A fost rănit la picior de un grănicer român, dar a reuşit în cele din urmă să ajungă în Statele Unite, unde a devenit membru corespondent al Academiei Statelor Unite, şef de comisii economice şi
consilier în diferite guverne americane.Pentru cine vrea să se edifice mai pe larg despre personalitatea acestui român de excepţie recomand lectura de pe Wikipedia şi din alte surse on-line.

La un moment dat, cu toată experienţa sa, Marius Tucă a scăpat invitatul de sub control. Personajul "de mare calibru"din acea seară, a pus treptat stăpânire pe emisiune, toată pregătirea acesteia ducându-se "pe apa Sâmbetei", deoarece răspunsurile sale la întrebările moderatorului depăşeau cu mult tiparul emisiunii, prin amplitudine, prin modul în care erau documentate şi mai ales prin consecinţele lor!...
Erau răspunsuri care impuneau de la sine alte întrebări şi tot aşa...
Ca un bulgăre de zăpadă lăsat să se rostogolească pe o pantă proaspăt ninsă!...
Dar să vedem ce s-a întâmplat, concret!
Domnul Rugină a afirmat la un moment dat, că a fost invitat acasă la George Bush! La "CASA ALBĂ", bineînţeles. Fiica domniei sale era
prietenă şi colegă de facultate cu gemenele preşedintelui american, iar acesta a vrut să îl cunoască personal, aşa că l-a invitat la o cină în cel mai bine păzit obiectiv al planetei. Şi când Marius Tucă l-a întrebat cum e de fapt preşedintele american "în privat", au început dezvăluirile:
"George Bush este un texan simpatic, cinstit şi foarte de treabă, dar

nu face ce vrea el!..."
"Cum, adică, nu face ce vrea el? Păi nu este el cel mai puternic om de pe planetă?
Nu conduce el guvernul celui mai puternic stat din lume?"
A întrebat, Tucă.
"Păi, nu prea..." a răspuns domnul profesor.
"Se vede treaba că trebuie să fac unele precizări", a mai spus domnia sa, "ca să se ştie şi ca să puteţi înţelege mai bine"!...

Apoi a continuat: "Dragii mei, lumea asta este condusă de un fel de guvern mondial, format dintr-un grup de circa 250-300 de persoane, super-bogate, super-puternice şi super-bine-informate, care trăiesc "ca în sânul lui Adam"! Oamenii ăştia deţin puterea absolută pe planetă. În afară de accesul imediat la toate resursele economice şi la cele mai recente descoperiri tehnico-ştiinţifice, multe ţinute în secret, au la dispoziţie, în toate ţările lumii, institute de cercetări psiho-sociologice, cu ajutorul cărora ţin sub control toate popoarele planetei.
Acestea le indică personajele politice cele mai "potrivite" pentru a "câştiga alegerile", în mod "democratic" în cele mai importante state ale lumii; importante nu numai ca număr de
locuitori, dar mai ales prin resursele lor naturale, prin puterea economică, militară sau prin poziţia lor strategică.

Practic toţi conducătorii statelor importante ale planetei sunt"aleşi" cu "binecuvântarea" acestui "GRUP", şi toţi cei aleşi nu fac altceva decât să pună în practică "directivele" trasate de acesta..."
Întrebare telefonică de la un telespectator:
"Domnule Anghel Rugină, face şi România parte dintre ţările vizate de "GRUP"?"
"Da. Şi ca dovadă vă aduc faptul că, înainte cu două luni de alegerile din 2000, persoana care a câştigat alegerile prezidenţiale, a fost în vizită "privată" în Statele Unite, iar la două săptămâni de la câştigarea alegerilor, primul ministru proaspăt numit a făcut acelaşi lucru. Au fost amândoi să-şi ia "foaia de drum"...

Replică telefonică:
"Adică dumneavoastră vreţi să spuneţi că pe preşedintele nostru ni l-au ales americanii?"
Răspuns:
"Nu o spun eu. Aşa este. Numai că nu americanii, ci "GRUPUL" care conduce. În America a avut loc doar acceptarea şi instruirea personajelor."

Replică:
"Să vă fie ruşine domnule, Rugină... Să vă fie ruşine că aţi ajuns la vârsta pe care o aveţi, cu capul plin de păr alb, ca şi mine şi că ne minţiţi în halul ăsta...
Nu ştiu ce interes aveţi să o faceţi, dar vreau să vă spun că pe preşedintele nostru l-am ales noi,
cu toţii, prin votul nostru, că aşa am vrut noi! Să vă fie clar: aşa am vrut noi! Şi apoi cum să ni-l aleagă alţii când este o comisie de votare care verifică vot cu vot, de la toate partidele...
Sunteţi un mincinos!
Domnule Marius Tucă, nu mai chemaţi, domnule, din ăştia...
Bună seara!..."

Anghel Rugină, (A.R.):
"Dragă domnule, te felicit!... Te felicit că ai ajuns la vârsta la care ai capul plin de păr alb şi că ai trăit până acum cu impresia că ai putere! Că votul tău contează! Poţi să mori fericit în cazul ăsta! Eu nu am vorbit pentru cei care au vârsta şi convingerile dumitale. Eu am vorbit pentru cine are urechi să audă şi minte să înţeleagă!...

În ceea ce priveşte votul, nu uitaţi vorbele lui Stalin, care zicea că nu contează cine şi ce votează, contează doar cine numără voturile!
Astăzi cu voturile centralizate electronic treaba asta a devenit un simplu joc pentru un informatician: cu un program deştept, printr-o simplă atingere a unei anumite taste, voturile plus ale unui candidat se adună discret la cel care trebuie să iasă...
Îmi spui că nu ştii ce interes am...
Am interesul ca POPORUL MEU SĂ
AFLE...
Să afle şi SĂ ÎNŢELEAGĂ!...
Să înţeleagă că la nivel global "cărţile sunt făcute"!
Oamenii ăştia sunt prea deştepţi şi prea puternici!..."
Alt telespectator (TS), întreabă:

"Dar cine sunt oamenii ăştia? Este vorba de Franc-masonerie?"

A.R.: "Sunt şi masoni în "grup", dar nu sunt majoritari!"
TS, (chiar dacă se tratează de un alt telespectator lăsăm iniţialele
cu titlu generic, pentru cursivitatea mesajului):
"Atunci, despre cine este vorba?
E sultanul Bruneiului?
Bill Gates?
Sau cine altcineva?"

A.R.: "Mai, băieţi... Pe oamenii ăştia nu-i cunoaşte nimeni... Adică nimeni dintre "muritorii de rând"!
Ce, sultan? Ce, Bill Gates?
Ăştia sunt mici copii, pe lângă cei din "GRUP"!
Trebuie să înţelegeţi că adevăraţii bogaţi ai lumii nu apar în nici un top, al niciunei reviste...
Se bucură de anonimat pentru ca astfel să aibă libertate deplină de mişcare. Doar un număr limitat de persoane, alese pe sprânceană, cunoaşte identitatea unora dintre ei, alte persoane "alese", cunosc pe altele, şi tot aşa. Nimeni nu poate pune toate piesele acestui puzzle împreună...
Nici măcar preşedinţii marilor state ale lumii. Directivele ajung la ei prin interpuşi. V-am spus că este vorba despre oameni deosebit de inteligenţi şi despre o organizare perfectă!..."TS : "Atunci sunt evreii?"
A.R.: "Sunt şi evrei dar nu sunt majoritari!"
TS: "Arabii?  Sunt şi arabi? Că ăştia au petrol..."
A.R.: "Dragii mei, sunt reprezentanţi de peste tot, într-o proporţie echilibrată. În asta şi constă succesul "GRUPULUI", deciziile în interiorul lui se iau într-un mod absolut democratic, iar locul în acest "GRUP"se moşteneşte, pe principii monarhice, cei ce urmează să intre fiind foarte bine testaţi şi pregătiţi în acest sens...
TS: "Bun, şi cam de când se întâmplă chestiile astea?"
A.R.: "Se zice că acest "GRUP" a luat fiinţă cam pe la începutul anilor 1800, cu scopul declarat de a prelua conducerea lumii. Prima mişcare cu relevanţă la nivel planetar ar fi fost iniţierea valului de revoluţii din Europa anilor 1848.
Apoi "GRUPUL" a încercat preluarea puterii pe tot globul prin intermediul ideologiei comuniste."TS: "Cum adică, să preia puterea în lume cu ajutorul comunismului? Păi comunismul nu zice că totul este al tuturor? Nu înţeleg. Puteţi să ne explicaţi?"
A.R.: "O.K. Să raţionăm un pic... Deci ideologia comunistă spune că totul este al tuturor, este adevărat, dar şi că nimeni nu poate dezlipi nici un strop din bunurile în comun pentru folosul său personal.
Deci totul este al tuturor şi în particular al nimănui. Şi
chiar dacă nu sunt ale nimănui, după victoria planetară a comunismului, aceste bunuri trebuiesc totuşi "administrate" de cineva.
Şi de ce acel cineva n-ar putea fi un "GRUP", de administratori la nivel mondial de, să zicem... 250-300 de persoane!... " ...
Toată lumea... mută. Inclusiv Marius Tucă...

Şi domnul profesor a continuat:
"Toate mişcările de rezonanţă mondialăde după 1848, s-ar fi produs cu acceptul acestui "GRUP".
Totul bine studiat. Totul cu un scop precis.Bineînţeles că au apărut şi evenimente neprevăzute. Las un moment dat, liderii comunişti, supuşi unei propagande deşănţate cu scopul creării cultului personalităţii, pe criterii de marketing politic, au început ei înşişi să creadă în
ceea ce propovăduiau şi să se creadă nişte ZEI în viaţă, aşa că au scăpat de sub control. Şi atunci a fost nevoie de crearea unei ideologii care să contrabalanseze comunismul şi anume fascismul. Şi aşa a pornit cel de-al doilea război mondial...
Şi când şi fascismul a început să aibă derapaje i s-a opus o coaliţie mondială, şi pentru că
nu fusese înfrânt comunismul "independent", a fost nevoie de un "război rece", care s-a încheiat aşa cum ştim cu toţii, cu victoria "GRUPULUI", asupra copilului rebel - comunismul!

Acum suntem în faza în care "GRUPUL" se concentrează asupra unei noi strategii de putere şi anume "
GLOBALIZAREA". Au fost create organisme la nivel global în sprijinul acestui concept: NATO, G8, G20, FMI,Banca Mondială, BERD, Comunitatea Europeană, etc...
Trebuie să recunoaştem că acest "GRUP" a avut un rol foarte important în menţinerea unui echilibru strategic la nivel mondial. În perioada dominaţiei acestuia, nivelul de trai al populaţiei a crescut în mod constant, nu peste tot e drept dar încă se mai lucrează la acest lucru prin intermediul organismelor mondiale controlate de "GRUP".
De asemenea nivelul tehnologic a cunoscut un progres uriaş care nu ar fi fost posibil fără direcţionarea resurselor necesare în acest sens.
"Drepturile omului"sunt impuse permanent pe ordinea de zi a tuturor reuniunilor la nivel mondial, sau regional, acolo unde acestea nu sunt la înălţimea momentului.
În general se impune o nouă ordine mondială, care încearcă să înlăture haosul, anarhia şi pericolele potenţiale la nivel planetar...
V-am spus că este vorba despre persoane deosebit de inteligente.
E drept, uneori sunt mai răi câinii, ca stăpânii, dar sunt sigur că la momentul oportun, stăpânii îşi vor pune câinii cu botul pe labe!..."

Marius Tucă (M.T.):
"Domnule Anghel Rugină, m-aţi uimit! De unde ştiţi toate astea?
A.R.: "În cercurile academice americane se dezbat destul de des subiecte de genul ăsta!"
M.T.: "Şi nu vă este frică să dezvăluiţi aceste lucruri?"
A.R.: "În primul rând, am o vârstă: "mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul", şi apoi sunt lucruri, repet, deja cunoscute, iar scopul pentru care am făcut-o este de a limpezi cumva apele şi de a potoli spiritele înfierbântate din România, care încă mai cred că tot ceea ce zboară se mănâncă!..."
TS: "Şi noi ce trebuie să facem?"
A.R.: "Aici am vrut să ajungem cu discuţia noastră!...
Pentru noi, important este să ne facem viaţa frumoasă în jurul nostru.Să lăsăm gândurile mari, la scara internaţională, că acolo jocurile sunt făcute şi echilibrele nu trebuiesc rupte!
Nu avem nici informaţiile, nici competenţa, nici resursele şi nici mijloacele necesare să acţionăm la un nivel atât de înalt.
Putem în schimb să ne comportăm civilizat, să ne educăm bine copiii, să ne conservăm şi să ne protejăm mediul în care trăim, să ne respectăm şi să ne ajutăm, pe scurt: să ne trăim viaţa liniştiţi..."

Au trecut zece ani de la această emisiune. E greu să uiţi aşa ceva. În acest răstimp am încercat să deschid ochii şi să înţeleg ce se întâmplă în jurul meu.
Bineînţeles că dialogurile de mai sus sunt reproduse din memorie, întrucât nu am găsit arhivată emisiunea, pe internet, şi trebuiesc tratate cu rezerva necesară în acest caz. Memoria poate juca feste oricui. La un moment dat mă întrebam dacă această emisiune chiar a avut loc în realitate sau doar în imaginaţia mea.
Subiectul este bineînţeles foarte incitant, şi existenţa unui "Grup" de persoane iniţiate care "stăpânesc" lumea, a fost unul dintre primele lucruri care m-au frapat în romanele lui Pavel Coruţ.
El i-a numit în aceste romane "BUBULI". Anghel Rugină l-a numit"GRUP".
Pavel Coruţ i-a menţionat pe "BUBULI" sub rezerva împletirii fanteziei cu realitatea. Anghel Rugină a părut ceva mai concret.Ambii însă ne recomandă să ne trăim viaţa liniştiţi.
Sunt două personaje importante ale României şi ne putem mândri că suntem contemporani cu ei, chiar dacă domnul Anghel Rugină între timp a trecut în nefiinţă.
Şi dacă ne mândrim cu ei, să încercăm să le şi dăm ascultare!
Concluzia finală:
"Să ne facem viaţa frumoasă în jurul nostru, şi să o trăim în armonie "

P.S. 1
Zilele trecute am vizionat pe video seria de filme "Prison Brake",
care mi-a amintit brusc de interviul lui Anghel Rugina...
P.S. 2
Si tot zilele trecute, intrand intr-o librarie, privirile mi-au fost
atrase magnetic de o carte cu acelasi nume:
"Stapanii lumii", cu
subtitlul -
"O istorie a conspiratiilor", autor Juan Carlos Castillòn, Editura Nemira, Colectia "Porta Magica". Romanul confirma si dezvolta teoria unei conspiratii mondiale.

Freitag, 18. November 2011

politicienii se bucură de perdeaua crizei mondiale

.... am auzit cu totul întâmplător cum spunea președintele româniei că se gândește și îi pare rău de fiecare pensionar în parte (care moare de foame, de frig sau de ambele, că asta a ignorat în discursul său radiofonic), de fiecare bugetar neplătit (care s-ar și prostitua pentru a supraviețui, și asta a ignorat dragul de el) ..... dar adevărul ne lovește pe toți în moacă zilnic, de vreo 4 ani încoace: minunea venită din ceruri - că tot sunt românii atât de evlavioși, vezi și materialul de aici - a fost tocmai această criză economică semi-mondială. Este perdeaua perfectă pentru a se fura și mai abitir din culise iar acum, că totuși mai scad fondurile de furat, au început să se canibalizeze.
De cine e vorba? Ah, de clasa politică, de cine altcineva? De toți care trăiesc bine, parazitând pe banii contribuabililor, de toți cei care inventează proiecte și reparații doar ca să mai poată umple un cont. Este vizibil, nu vă dor ochii?

Donnerstag, 17. November 2011

Furnizorul nostru, stăpânul nostru!

Succesul în mediul de afaceri românesc merge pe principiul: ”forțăm mâna clientului!”
Povestea de mai jos jos face parte, probabil, dintr-o serie infinită de astfel de povești care ne înconjoară.
Cele două părți implicate sunt:
Un mare concern multinațional, prezent în România de peste 15 ani, care are cam 40 de firme pe plaiurile mioritice. "Denumit beneficiar în cele ce urmează.”.
Și o firmă denumită L.H. (http://light-house.ro/)
Beneficiarul respectiv a apelat la L.H. pentru un proiect urgent de traducere. O formă mai neobișnuită, un format neprelucrabil inițial. L.H. a acceptat proiectul, a sugerat un tarif de 3 euro/pagină (o pagină din proiect fiind alcătuită dintr-un fel de organigramă, deci cu foarte puține caractere, mai mult timp consuma editarea tehnica, nicidecum tradusul în sine). După jumătate de oră, L.H. anunță telefonic că nu mai preia lucrarea, pe motiv că softul de prelucrare nu funcționează, așa cum crezuse și așa cum testase de altfel.
 Asta se întâmpla marți.
Joi dimineață, beneficiarul oferea și soluția tehnică de prelucrare. În noile condiții, L.H. acceptă proiectul tot pentru același tarif și promite livrarea luni, ora 14.
Totul era perfect.
Luni dimineață, pe la 11 adică, beneficiarul primește un telefon de la un personaj nou din partea L.H., Brigitte Müller. Doamna respectivă anunță că dintr-o eroare de-a lor, se pare că materialul de tradus are mult mai multe caractere și ”se dorește revenirea la tariful de 9 euro pe pagină”, nu de 3, cum se stabilise tot la sugestia și inițiativa L.H. (!)   și că oricum materialul nu va putea fi livrat în ziua aceea la ora 14, conform propriei preluări de răspundere. Că s-ar putea livra jumătate undeva pe la ora 16 maximum și s-ar putea începe lucrul la al doilea fișier, adică a doua jumătate a proiectului. Desigur că beneficiarul a rămas ..... uimit și mut și blocat nu doar de faptul în sine, ci și de tupeul extraordinar prin care prestatorul i-a forțat mâna!

Deci, să recapitulăm:
1.     L.H. știe că acest client al său, pentru care mai prestase servicii din câte se pare, are nevoie de proiectul tradus integral până vineri. De comun acord, din motive tehnice, se agreează totuși o livrare pentru luni, ora 14.
2.     L.H. propune un tarif: 3 euro per pagină. Clientul acceptă.
3.     În ziua livrării, cu 3 ore înainte de termenul de livrare, L.H. anunță telefonic că de fapt: 
a. Nu livrează integral,
b. nu livrează nici măcar la ora 14,
c. 50% din proiect nici măcar nu a început să fie prelucrată, în cel mai fericit caz va fi livrat peste alte două zile.
d. A calculat greșit volumul fizic de muncă, ca urmare triplează tariful! Deși nu este eroarea beneficiarului, repet, ci a sa, a furnizorului, culmea!
e. Mai pretinde și 0,50 euro/pagină, pe motiv că lucrarea nu a fost editabilă în word. Incredibil, nu?
Nu e șantaj, dar în condițiile date, iată cum un furnizor de servicii își permite, printr-o strategie bine gândită, să forțeze fără pic de rușine și etică profesională, mâna clientului său. Nu vi se pare absolut inimaginabil? Să mai zică cineva că România nu este țara tuturor posibilităților nefaste.
Adică tu, furnizor, greșești și nici măcar nu-ți respecți partea ta de contract la nici unul dintre puncte, iar pe deasupra mai ceri și bani în plus, în loc să scazi tariful, ca și un fel de culanță. Ah nu, așa ceva este demn de instanță. Dacă s-ar fi întâmplat într-o țară normală, desigur.
P.S. Jumătatea de material care nici la ora 14 nu a putut fi livrată și a fost promisă pentru ora 16, a fost livrată la ora 16:35. Și culmea mojiciei, doamna B.M. își semnează acum mesajele cu: ”Vă mulțumim pentru înțelegere.” Care înțelegere? Asta e înțelegere, faptul că tu ți-ai luat libertatea de a-ți prosti clientul la un maxim al imaginației de escrocherie?
Pe de altă parte, io zic: clienții care acceptă așa ceva, chiar își merită soarta, pe bune!
Ce poate face clientul într-o situație de genul ăsta? Are nevoie de material, deci nu poate renunța acum. Singurul lucru pe care îl poate face legat de acest proiect este să tergiverseze plata facturii finale. Contract nu există semnat, termene de plată nu s-au discutat. Și oricum este o măsură puerilă.
Murdară lume de afaceri. Lipsă totală de deontologie, de bun simț, de respect, punctualitate, profesionalism, morală chiar, tupeu la infinit.

Montag, 14. November 2011

Dienstag, 8. November 2011

De la sărăcie la sărăntocie

Despre ce discutăm: România, Europa.
Ce cunosc eu concret și direct, nu din mass-media: realitatea din București și, tangențial, realitatea din alte zone ale țării, pe unde mai ajung uneori.
Concluzia acestui material nescris încă:
Dintr-o țară săracă și mizeră, dar bogată, înainte de 1990, România a fost transformată într-o țară sărăcită, blocată în mizerie și mai ales SĂRĂNTOACĂ. Desigur, cu tot cu populație. 
Deci atenție la formulare: nu afirm faptul că românii sunt niște sărăntoci! Cine înțelege nuanța, bravos! Cine nu, ghinion!
Sărăcia poate fi demnă.
Sărăntocia nu!
Pe vremuri sufeream la ideea că ajunsesem la stadiul când nu doar vorba, ci și gândurile ne erau urmărite, cenzurate, îngrădite. Era o teroare reală. Acum ..... avem libertate deplină de gândire? Și ce facem cu ea?
Pun pariu pe orice că dacă mâine organizezi un referendum la nivel național, prin care îi întrebi pe oameni ce vor ei, de cine vor să fie conduși, cum să arate clasa politică, ce formă de organizare statală să adoptăm și alte d-astea, 95% din populația României ar fi total pe dinafară. Este un element de sărăntocie cultivată și eu susțin că mass-media contribuie din plin la acest fenomen.  
România a fost și este acea vacă bună de muls de alții. Ah, că vine concernul X și face aici un supermarket, asfaltează în jur, tra-la-la ... dar angajații sunt umiliți, sunt puși în situația de a spune ”săru mâna, conașule!”, au cele mai mici salarii din Europa, cele mai puține zile libere, cele mai mari probleme cu superiorii în caz de boală sau alte situații familiale. Și unde se duce profitul companiei? Să răspund la întrebarea asta?!
Poate cea mai săracă țară a României are cel mai mare număr de bănci comerciale și de mall-uri ... dacă asta intră la capitolul ”logica normalului” .... înseamnă că eu chiar nu știu să percep corect realitatea.


Samstag, 5. November 2011

românia in mainile lui ... dumnezeu?! si românii în grija cui?


Chiar toți oamenii din rOMÂNIA se bazează pe dumnezeu? Peste tot mă lovesc, din ce în ce mai des, de următoarele sintagme: ”Schimbarea va veni doar cu ajutorul lui dumnezeu!” – cu alte cuvinte, noi, oamenii, nu trebuie să facem nimic, doar așteptăm ca el, dumnezeu, să rezolve pentru noi (pun absolut generic acest ”noi”, să fie clar că nu mă integrez aici!!). Oricine altcineva, dar nu noi! -, ”Dacă va vrea dumnezeu, ne va fi și nouă bine.” – zău așa? Păi de ce ar vrea? Ah, d-aia se construiește nu știu ce catedrală a neamului, în loc să se salveze niște situații sociale crunte, ca să vadă dumnezeu că îi plătim serviciile, sau cum? Sau să râdă de cretinismul oamenilor?
Asta vrea și statul, nu? O mână spală pe alta. Politica și religia, respectiv instituțiile acestora și ”slujbașii” lor dansează într-o veselie tot mai delirantă, țin mulțimea în prostie și analfabetism, creîndu-le o dependență de ”sfântul duh”. D-aia nu doar că nu s-au făcut investiții în tot ceea ce înseamnă sistemul de învățământ, cum să manipulezi, orbești și prostești o nație de intelectuali?!
Nu pe bune, chestia asta cu așteptatul și rugatul și făcutul crucilor (deși în viața zilnică toți se înjură, înșeală, îmbrâncesc, mint, fură etc. etc. etc.) e ca și cu cerșitul - daaaaa, exact, ”profesia” aia cu care românii au împânzit toată Europa Occidentală și cu care chiar au speriat Vestul, de nu mai știu ăia cum să scape de români (!!!) -, nu vi se pare? Așteptăm pe unul sau așteptăm pe altul, sperăm și ne rugăm la o divinitate pentru a ne salva nouă lucrurile, mințile, faptele, gesturile, intențiile, gândurile, erorile, mașina, casa, creditul .............
Eu cred că acel tip de dumnezeu a obosit și s-a scârbit și el și nu mai cooperează. Deci, ce e de făcut? Soluții ar exista, dar ele sunt absolut imposibil de aplicat aici, așa simplu, de bunăvoie: renunțarea la absolut orice! De exemplu, la:
- leneveală
- fofilare
- corupție
- minciună
- stilul ”lasă că merge și-așa!”
- stilul ”nu e treaba mea să fac asta!”
- lipsă de respect pentru: sine, celălalt, ceilalți, munca altora, bunurile mele și ale altora etc. etc.
- lipsă de reciprocitate
- furturi și furtișaguri (inclusiv cele de la angajatori de tipul ”las că iau și io un pix, că nu se observă”, ”mâine trebuie să depun niște acte și mi-au cerut dosar plic din carton, las că iau de la firmă, că tot nu contează” etc. le știți foarte bine),
- cam asta ar fi direcția, nu mai continui lista.
 Octombrie 2012: 
Lucian Mîndruta a sustinut în postarea sa ca în România sunt 56.000 de preoti si 48.000 de medici si a facut o comparatie între cele doua categorii:
• preotii n-au salvat niciodata pe nimeni, insa toata lumea se roaga la ei si le acorda incredere. Medicii, in schimb, salveaza in fiecare zi mii de oameni, insa toata lumea ii injura
• in fiecare an, medicii buni pleaca in strainatate, de tot. Popii nu pleaca decat maxim intr-o noua biserica, construita peste drum.
• In ultimele doua decenii nu s-a facut nici un nou spital mare. In schimb s-au inchis multe mai mici. Numarul de biserici aproape s-a dublat;
• nu avem nici un mare centru de cercetare finantat la nivel european. In schimb finantam o catedrala a neamului, la nivelul european din Evul Mediu;
• marii nostri intelectuali sunt bigoti. Unii practica chiar delirul mistic in cartile lor. Nici unul nu apara stiinta.
• In concluzie: rugati-va sa nu va imbolnaviti. Sau, daca totusi o faceti, rugati-va sa muriti repede. Pentru deces cu zece popi, Romania este perfect pregatita !!!
• Si acum, ne pregatim sa ii scutim de taxe, fireste, pe preoti, nu pe medici !!!

relatare - începem școala?

O zi superbă de toamnă uscată. Frig, dar uscat. Ceva vânt dimineață. Un pic bolnăvior, dar tot m-am desprins de așternut ..... de ce oare?
Anul universitar a demarat pe 3 octombrie 2011, luni. Pentru noi, cei care plătim taxe la forma de ”învățământ la distanță”, anul universitar a început abia astăzi, 5 noiembrie 2011, sâmbătă. Prima întâlnire cu profesorii, cu o parte dintre ei. Materia de curs pentru semestrul I, pe care o primim pe un CD, pe semnătură, nu ne-a fost pusă la dispoziție ”în timp util”, așa cum se publica pe site-ul informativ al facultății, în urmă cu vreo 3 săptămâni.  Puteam ridica CD-ul abia începând din data de 2 noiembrie și doar în răstimpul orelor de program pe care secretariatul le oferă studenților. După ce am stat la coadă 40 de minute ca să-mi aflu o notă la un examen dat în urmă cu 5 săptămâni, după ce am stat la o altă coadă, cam de jumătate de oră, pentru a putea efectua o parte din noile formalități impuse de Universitate, ar fi trebuit să mă mai învoiesc încă o dată de la locul de muncă și să mai stau încă o dată pe culoar, la coadă, ca să-mi primesc CD-ul. Da, în secolul trilioanelor de posibilități tehnice de comunicare, studenții unei facultăți de comunicare stau la cozi pentru a primi un material de curs salvat pe un CD. Și asta, pentru doar vreo 500 de euro pe an.
Așa că mai toți ne-am ridicat astăzi CD-urile.
Deci acum avem de pregătit, în cele patru săptămâni care ne despart de a doua întâlnire cu profesorii, temele la puterea a doua. Am stat degeaba o lună întreagă, neprimind șansa de a citi și de a începe să ne pregătim, iar acum trebuie să prelucrăm un volum dublu de materie, într-un interval de timp înjumătățit.
Am întrebat, ca studentă conștiincioasă ce mai intenționez să mă mențin, care ar fi informațiile legate de pregătirea examenului de licență. Vai, ce greșeală! Dar cine puii mei crezi că știe exact???? Nimeni.


Deci, facultatea îmi impune mie un ritm de viață, de studiu, doar pentru că ea nu este capabilă să se organizeze. Dau vina pe ”sistem”, desigur. Este scuza a-tot-valabilă pentru orice situație penibilă. Ce pot face eu, să schimb ceva în bine? Cam nimic. Asta e durerea. ”Câinii latră, caravana trece.”.
Orarul pentru azi nu era trecut pe site-ul facultății. 
La ora 9, primul curs era unul dintre cele două opționale. Eu am fost din grupa norocoasă, optasem pentru ”România și intregrarea europeană”, deci nu am frecat menta pe coridoarele reci de deprimante ale clădirii, timp de o oră și jumătate.  Dar altă parte a grupei, care optase pentru celălalt opțional, nu a fost atât de norocoasă. Opționalul lor se ținea de la ora 14. De la ora 9 nu aveau nici o altă materie! Oamenii ar fi putut dormi mai mult, ar fi putut rezolva alte treburi, nu contează. De ce mă aduci tu la curs, dacă tot nu ai curs pentru mine?
Ora a doua, de la 10:40. Profesorul nu s-a prezentat. Deci iată cum pierdem o oră jumătate aiurea, pe coridoare. Cum o fi fost pentru cei care veniseră de la ora 9 și care nu au avut nici un curs până la 12:20?! Adică jumătate de zi batjocorită.
Ora a treia s-a onorat. ”Ați citit, ați adus temele pentru astăzi?” Păi cum să le aducem și cum să discutăm noi cu profesorul, dacă nu am avut materialul de curs? Desigur, permisivitate totală, cunoaștem procedura, că doar suntem anul III deja. Nu-i nimic, aduceți voi data viitoare toate temele. (Nimic de comentat aici, să nu picăm în absurd. Profesorul respectiv probabil nu are nici o vină pentru că materia lui nu a fost comunicată în timp util, cu siguranță nici lui nu-i convine să primească peste o lună temele aferente a două luni de zile, nu? Așa cum se și numește materialul, e doar o relatare a unor fapte petrecute independent de voința mea.).
Oricum, azi am aflat niște chestii absolut, absolut uluitoare și halucinante pentru timpurile în care ne aflăm – sec. XXI - și mai ales pentru statutul cu care rOMÂNIA se bate în ”pept”, adică membră UE și, nu în ultimul rând, pentru specificul facultății – acela de jurnalism și științeLE comunicării (!!):
-  site-ul facultății, acela de știri utile, există exclusiv prin munca voluntară a unuia dintre asistenții universitari! Să sperăm că rezistă, altfel facultatea va avea o problemă majoră!
- Notele sau alte informații nu apar de multe ori din simplul motiv că nu are cine să le redacteze!!!
-  Două secretare au demisionat și nu se permite angajarea de nou personal, trebuie să vină cineva prin transfer.
- Nu, dragilor, habar nu avem cum va arăta finalizarea studiilor voastre de licență, adică sub ce formă va fi examenul. Cu siguranță ”se va comunica în timp util”, deși facultatea nu are absolut nici o definiție legată de ce înseamnă ”timpul util”, fiind un termen abstract și extrem de relativ.
oOoOoOoOoOoOoOoOfFfFfFfF ....... 
Cam atât despre statutul de student. Despre ucisa mândrie de a fi student. Despre jalnicul statut al profesorilor universitari. Despre viitorul intelectual și managerial al acestui teritoriu unde marile lucruri rămase în istorie au fost înfăptuite de alte nații și naționalități. Prea puține au amprenta autohtonă. Ceva de genul ”prima ziaristă din România a fost de fapt o englezoaică.” sau ”Cel mai minunat castel din România a fost de fapt realizat de Hohenzollerni” etc. etc. etc. Ar ieși un material haios :-), ar curge lacrimi șiroaie.
duminică, 6 noiembrie 2011
Uite, ce ”noroc” că mi-a trimis Anonymus un comentariu pertinent și m-a făcut oarecum atentă asupra faptului că nu am relatat și ziua de azi:
Am întârziat cam 20 de minute la prima oră, aveam ceva de lucrat pentru job și am zis că lasă, la câte nepunctualități ale profesorilor avem la activ, a doua mea întârziere pe parcursul a doi ani întregi de facultate este o mare irelevanță. Dar io nu am noroc la d-astea, că așa li se întâmplă ”copiiilor cuminți”. Profesoara de engleză mi-a plăcut la nebunie și am regretat mult că am întârziat tocmai la domnia sa, ora a fost interesantă.
Aveam azi patru materii pe orar. Prima oră a fost OK, a doua la fel, la a treia a intervenit ceva absolut neașteptat: profesorul respectiv ne-a dat o temă a cărei realizare presupunea să avem un anume aparat. Să îți cumperi un aparat doar pentru o temă, pe praful ăsta economic, e cam aiurea. Și am întrebat pur și simplu cum ar trebui să îi prezentăm tema, tehnic vorbind. Întrebarea mea a contrariat cadrul universitar: ”Sunteți deja anul III, ar fi trebuit să aveți până acum în recuzită așa ceva!” ”Doar că noi nu am mai făcut nimic legat de transmisiile radio până acum, de ce ar fi trebuit să ne cumpărăm un reportofon?!” ”Adică cum nu ați mai făcut? Doar am predat și la anul I și la anul II ....” Și de aici s-a rupt firul ..... proful nu știa că noi nu știm și noi nu știam că el nu știe .... așa că trebuie să regândească anumite lucruri. Este o fază foarte interesantă și eu doar o relatez (cineva curajos care semnează ”anonymus” este intrigat cum că ”mușc de fund” tot timpul câte ceva, vai de supărare!!! Ori este un coleg căruia îi e teamă de înăsprirea condițiilor de învățământ sau pur și simplu nu-i place de moaca mea, ori este cineva din stafful profesoral care a făcut ostentativ o greșeală evidentă de gramatică pentru a nu se da de gol și care se simte direct criticat, deși nu are de ce :-) Dar cum e vorba aia cu chelul și mâna-n cap .... 
Așaaaaaaaa ..... deci: s-a rupt firul și continuarea orei a devenit un pic imposibilă. Pe CD nici măcar nu se află materia respectivă. Deci vom primi ceva materiale pe e-mail, de la profesor. Sper să le transmită în timp util, de fapt îi voi trimite eu o rugăminte în seara asta.
Ne-a dăruit o oră liberă, cred că s-a blocat când și-a dat seama de situație. Ne abordase ca pe niște semi-experți și noi eram de fapt boboci. Not cool at all :-)
Doar că era abia ora 13 și următorul curs începea de la ora 14. Deci .... iată cum lălăim (again!!) o oră aiurea pe coridoare. Noroc că aveam la mine tutoratul printat de engleză și am citit ceva.
Ora 14:10 s-a făcut, profesorul de la ultima oră de curs nu a apărut. Nici la 14:30 nu a apărut. Deși stăteam aiurea de o oră și jumătate. O colegă s-a agitat și așa am reușit măcar să aflăm că din cauza unei neînțelegeri, domnul profesor era abia pe drum spre facultate. El știa că are curs de la ora 15:30, nu de la ora 14!!  Și a venit la ora 14:45, cu un taxi, deci a făcut și o cheltuială personală din cauza unui sistem defectuos de comunicare. El a luat taxiul, un gest măreț de respect pentru studenții care îl așteptau. Și vreo 12 studenți cred că am mai rămas, o parte dintre noi probabil tot ca semn de respect pentru un profesor care venea special, duminica, pentru noi (deși, la rece judecând, noi dăm niște bani ”grei” pentru a avea acest privilegiu de week-end intelectual organizat, nu?).
Evident că vreo 2-3 colegi au plecat, din puținii câți eram. Dintr-o grupă de 34, am fost vreo 14 maximum astăzi.
Și uite-așa, profesorii nu au chef, când văd că dintr-o grupă întreagă vine doar un mic buchet de studenți, iar studenții nu mai au nici ei chef, când văd că din 3 întâlniri pe semestru, cu un profesor, se întâmplă că acesta nu vine și se ajunge la o singură întâlnire sau maximum două, după care gata, examenul!
După cum comentam în alt material, din punctul meu de vedere, oricât nu aș vrea să compar, ceea ce se întâmplă la acest nivel este de domeniul științifico-fantastic. În 3 ani de școală în Germania, nici măcar o dată nu ni s-a întâmplat ceva asemănător. Nici măcar o dată, în condițiile în care mergeam la școală zilnic, nu doar un week-end pe lună. Acolo, eu nu plăteam nimic. Dar parcurgeam 15 km dus și 15 km întors, pe bicicletă, pe căldură, ploaie, furtună, întuneric, viscol, prin câmp, în fiecare dimineață la ora 7, nu întârziam niciodată, aș fi murit de rușine! Profesorii aveau o decență fantastică, și ca vestimentație, și ca prezență. Nu întârziau niciodată. Nu lipseau niciodată. Citeau toate temele, se discutau, se implicau. Impuneau respect prin simpla prezență, orele erau animate, foarte interesante, te făceau să vrei să pleci acasă doar pentru a te apuca cât mai repede de prelucrat informațiile primite în ziua respectivă!! Eeeee ..... da, așa este, aveau un statut în societate, o infrastructură foarte bună, un sistem administrativ aproape perfect și corect!! Chestii care se cam întâmplau și în România, îmi aduc aminte de amfiteatrele pline de studenți, la Drept și la Istorie, unde am mai participat la ore și la seminarii, prin 1987/1988. Și atunci era sărăcie, dar o cu totul altă sărăcie. Profesorul era încă foarte respectat în amfiteatru. Avea poate un singur costum, dar venea cu el în fața studenților. Cravată, cămașă albă și costum. Da frate, mediul universitar era ceva special pentru ambele părți. Ce a devenit acum și câți profesori din vechea generație suferă din cauza asta .... nici măcar nu se mai poate contabiliza în  vreun fel. Foarte trist. Și umilitor.

Dienstag, 1. November 2011

prostituție - cu sau fără examen de admitere?

dacă îmi va trece vreodată greața, voi comenta și această copertă!! rușinos, jenant, penibil, umilitor Desigur o strategie d-aia: "hai să discutăm de politica externă, ca să distragem atenția de la prioritățile interne, prostimea mușcă de fiecare dată!!”
 Început de noiembrie. Cândva, după primul deceniu al secolului XXI. 1 noiembrie 2011. Un gând scurt, de seară, în timp ce, cu un picior beteag, stau în pat, bandajată și mustind a suc stors dintr-o varză românească - raportat la lipsa totală de miros și gust, nerușinat de scumpă! - în timp ce, pe un post de televiziune, se comentează atitudinea departe de a fi demnă a ministresei dezvoltării și turismului. Dezvoltarea propriei averi și turismul clanului personal probabil, că alte corelații care să aibă legătură cu populația și țara asta nu cunosc.
Și, prin învăluire, mi-am adus aminte de alte scene venind dinspre anumiți politicieni care se dau ”gospodari”, dar care de fapt sunt doar niște demagogi ipocriți și depășiți de orice iz de etică, morală și deontologie.
Ah, subiectul este legat de cât de prietenos sau dușmănos este Bucureștiul față de bicicliști, mersul pe bicicletă, o viață sănătoasă și alte parascovenii d-astea pe care guvernanții nu dau nici măcar o punguță cu doi bani.
Cine-și amintește de acțiuni de câteva ore prin care se dorea să se demonstreze că da, domnule, în București este perfect posibil să te îmbraci business și să te  deplasezi zilnic la locul de muncă, unde eventual intri și în întâlniri oficiale cu angajații, partenerii sau clienții?
Cine-și amintește de un primar Oprescu care la ediția din 2010 a ”Primei Evadări” nu s-a prezentat, deși promisese, dar la ediția din 2011 a venit, realizând că cei peste 1.000 de bicicliști prezenți la start ar putea fi, la un moment dat, direct sau indirect, un bun capital politic pe post de trambulină?
Sau de ministeasa anterior menționată care într-una din zilele lunii trecute s-a lăsat filmată mergând cu bicicleta către locul său de muncă?
Comentariile mele la acțiuni d-astea care nici măcar simbolice nu mi se mai par au fost mereu de genul suspicioso-ironico: ”Ha-ha, să vă văd dacă rezistați pe bicicletă mai mult de 3 zile și vorbim apoi după măcar șase luni.” A folosi bicicleta nu este un moft, dacă te bagi să promovezi public chestia asta. Este un stil de viață. Unde este elementul de credibilitate, dacă tu, cel care te bați cu pumnul în piept și îi îndemni pe toți ceilalți să renunțe la mașini și să treacă la pedalat, nici măcar nu ai bicicletă? Asta așa, ca simplă și foarte simplă întrebare retorică.
Mă amărăsc pe marginea acestui subiect devalorizat doar pentru că, în drumul meu scurt de la domiciliu către locul de muncă, în fiecare dimineață pe întuneric și în fiecare seară tot pe întuneric, constat, în ultimele săptămâni, cum apar tot mai multe și mai dese ”șantierărașe”, lucrări începute și nefinalizate, deschideri care stau precum o operație chirurgicală sub anestezie, sângerând, peste tot pe unde nu te aștepți. Mă lovesc încă de imbecilitatea unor șoferi care blochează cu insistență cei 30 sau 50 de cm pe care aș putea să mă strecor pe carosabil, gesticulând tembel că cică să mă duc pe trotuar, că acolo e locul meu, biciclistul!! Cirezi întregi de ignoranți și needucați, înfiorătoare faună. Nu pentru că pretind eu ca zona carosabilului să fie pentu bicicliști, nici nu pretind așa ceva. Eu pretind doar educație, toleranță, bun-simț, reciprocitate. Da, reciprocitate, ducem mare lipstă de acest principiu care ne-ar face viața mai dulce.
În seara asta, un biciclist înrăit și teribilist era să ajungă sub roțile unei mașini. A scăpat exact ca prin urechile acului și doar datorită faptului că șoferița nu avea viteză nici măcar de 10 km/h și a dat dovadă de reacții excelente! Biciclistul în schimb, deși era 100% în culpă, trecând zebra de la Academie în viteză, pe întuneric și pe roșu, a avut și tupeul să se uite încruntat la mașina cu pricina. A oprit două secunde, apoi a dispărut în întunericul de pe trotuar. Șoferița, deși avea verde, a rămas șocată pe loc, nevenindu-i să creadă că a evitat un accident de toată frumusețea. Adevărul este că scena a fost incredibil de dură!
Iată un text haotic precum tot ceea ce se întâmplă în România și în București. O Românie care tocmai a trecut de un recensământ haotic, despre care nu am povestit. O capitală în care, după ani de amenințări și tergiversări, se pare că a început marele proiect de îngropare a cablurilor aeriene. În cât timp se vor îngropa toate cablurile aeriene întinse în ultimii 15-18 ani? De ce se apucă acum, când ninsorile suflă din ceafă și iarna e la intrarea în oraș? Acum e timpul potrivit de răscolit un oraș supraaglomerat? Aș mai comenta, aș continua, dar nu se leagă textul, nu am chef, sunt scârbită, nu găsesc și eu aspecte pozitive de comentat, am obosit de iritările zilnice, nu mă-ndur să mă culc și dimineața trag de mine să mă trezesc. Mă bucur încă că nu plouă și mă bucur să înfrunt zilnic frigul matinal, bine echipată. Întunericul nu-mi place și mă face să fiu de 10 ori mai precaută. Sunt bine echipată cu lanterne și reflectorizante, mi se pare vital în trafic, mai ales seara, după 6-7.
Mă retrag. Și mâine o voi lua de la capăt într-un oraș absolut dușmănos față de bicicliști. Cine dorește lista cu argumente, să mi-o solicite. O am permanent în minte, căci o parcurg permanent pe mizerabilele drumuri ale Bucureștiului. Mi-e scârbă și mă doare tot ceea ce trăiesc în această țară, mă simt condamnată. Am revenit la starea pe care o aveam prin anii 1986-1989: mă simt condamnată să trăiesc!  Aproape tot ce văd în jur se poate rezuma la un termen străvechi: prostituție. Ar fi primul termen dintr-o listă mai lungă.

Na, că am ajuns să preaslăvim prostul gust .... Cum poate o publicație să facă un astfel de gest ..... gândurile și comentariile mi se fac spirală într-o viteză uluitoare, probabil aș comenta până mâine .... Cum să justific titlul? Prin faptul că sunt student la jurnalism și perspectivele de a profesa mi se par lamentabile. De ce? Pentru că a te apuca să vrei să practici jurnalismul la ora actuală se pare că înseamnă a te prostitua, mai mult sau mai puțin. Mulți citesc, puțini pricep, dar mesajul este clar! Precum haosul alambicat al textului, până la urmă mi-a ieșit :-))