Freitag, 14. Dezember 2012

Reîmprietenirea cu metroul bucureștean

O strigare guturală de porta-voce (sic!) anunță apropierea trenului de stație. În creierul EI sau al LUI - irelevant, desigur - se declanșează alarma, o alarmă devenită aproape instinct și automatism necontrolat și necontrolabil. Își ia poziția mult studiată și exersată și începe numărătoarea inversă: ”Peee looocuri! Fiți gaaataaaa.... STAAAART!!!
Este un fel de experiență urbană. Subterană sau supraterană, experiența se referă la observarea unor comportamente absolut inedite. Care nu știi sigur ce determină, râsul, plânsul sau râso-plânsul.
De aproape doi ani – desigur, cu mici excepții, cum ar fi drumul către aeroport sau la un interviu de angajare – mi-am limitat mijloacele de deplasare exclusiv la cele două roți ale bicicletelor mele. Acum, mai nou, încerc să mai implementez un ”canal” de transport cu specific semi-permanent, adică alergarea. Mai greu, dar e un început.
De când cu crivățul, viscolul, gerul și munții de zăpezi prin București, a trebuit să mai apelez și la tradiționalele mijloace de transport în comun. De regulă, la metrou. E peste drum de blocul meu, în principiu știi sigur că circulă indiferent de condițiile de trafic de la suprafață, e rapid și decent.
Ceea ce te mai lasă cu gura căscată, după atâtea zeci de ani de experiență feroviară subterană în București, este comportamentul unora. În urmă cu două dimineți, la ora 7:30, la stația de metrou Lujerului – eu eram în tren deja, de două stații, deci observam ”năvala tătarilor cotropitori” cu multă relaxare -, prin ultima ușă a vagonului, o tânără sub 30 de ani, atletică, frumos îmbrăcată, aparent stilată – din cauza vitezei nu am observat foarte multe alte detalii -, dă buzna în vagon la deschiderea ușilor și, deși singurul scaun liber era la o distanță de vreo 7 pași de ușă, fiind mai aproape de ușa precedentă, doar 3 pași (!) – se repede cu o disperare greu de imaginat și îl și ocupă. La viteza ei de panteră, oricine altcineva ar fi fost distrus! Uite, d-aia e bun sportul! Disperarea asta a oamenilor de a apuca locuri pe scaune m-a obsedat de când eram puștoaică și pot spune cu mâna pe inimă că așa ceva nu am întâlnit în niciuna din marile metropole europene: Paris, Praga, Moscova, Viena, Geneva, Roma, Frankfurt, Kassel, Zürich -. Nu-mi dau seama ce se întâmplă aici, de unde provine această încrâncenare și disperare. Bântuie oare prin România un duh rău, malefic, vreun virus de neînvins? Enigmă totală. Care este fascinația unui scaun neocupat într-un mijloc de transport?! Vreau și io să știu, pe bune! Că poate mă las de alergatul outdoor și mă specializez pe alergatul după locuri libere și poate le și vând la licitație, nu? Cred că explicația stă aici, în această imagine a unui ”paradise chair” ... De fapt nimeni nu aleargă pentru un amărât de scaun liber, ci ..... pentru ceva mult mai înălțător, mai spiritual, metafizic, pentru un vis, o parabolă, o trăire, o ieșire din cotidian, o maximă excitare a simțurilor celor mai intime, un loc de meditație și un loc de culturalizare profundă cu articole din ziarul ”Ring”. Sau ”Can-can”. Sau care  o mai fi la modă prin metrouri.
O altă ”problematică” de educație este cea a rucsacilor ținuți în spate în aglomerație. Tot zilele trecute, în aglomerația de la o oră de vârf, un băiat sub 20 de ani stătea cu rucsacul în spate și la orice mișcare pe care o făcea rucsacul lui mă lovea pe mine și încă o altă persoană. L-am bătut pe umăr și i-am spus calm: ”Când te urci într-un metrou aglomerat, dai rucsacul jos de pe spate, ca să nu lovești lumea cu el.” Băiatul – căruia cu siguranță nu-i povestise nimeni despre această variantă și instinctul lui de a respecta grămada din jurul lui era inert – nu a ripostat, ci a coborât, tocmai intrase trenul în stație și se cobora la fel de de-a valma cum se și intră. Culmea este însă alta: două tinere care au auzit observația mea educațională s-au chicotit între ele: ”Da, da, sigur, vezi să nu facă așa dat  viitoare.” M-am întors către ele: ”Poate că nu, dar dacă nu le spune nimeni nimic, niciodată, evident că nu vor schimba și nu vom schimba nimic.” Nu au replicat. 
Update 14.12.2012
A nins mai mult in Bucuresti si a dat inghetul. Deci sunt nevoita sa circul din nou cu metroul, tramvaiul si troleul. Redau franturi din discutii oarecum amuzante surprinse azi pe drum:
"Eu iti zic ca erau 2 doape in sertar, in bucatarie. Nu stii ca avusesem noi punga aia de multe doape? Hai ca cine ne aude ca ne certam pe doape ....." Era un el si o ea, asa cam pe la 23 de ani, spalatei, ai fi jurat ca stiu bine limba materna.
Alt exemplu, de data asta de la o femeie cam la 50 de ani, care statea in picioare, inghesuita si se conversa cu o alta: "Cine naiba o fi in spate de-mpinge asa? O fi un om sau o femeie?"
Deci .... OM si femeie, nu BARBAT si femeie. Cam in asta se imparte societatea romaneasca care din pacate ne reprezinta: o minoritate de OAMENI si restul .... just women.


Donnerstag, 16. August 2012

In virtual, toți ne dăm ”oameni cu suflet” ....

CEI CARE CONTEAZĂ ÎNȚELEG, 
CEI CARE NU ÎNȚELEG …..NU CONTEAZĂ!
....dar viața reală ne demonstrează neîncetat și infinit cât de adâncă și cât de înaltă și răsfirată este ipocrizia umană. Și demagogia. Și superficialitate. Și nepăsarea. Și lenea. Și lipsa de respect pentru tot ce ne înconjoară.
Toți gândim, spunem și acționăm zilnic în maniera: ”lasă, că un pic nu contează, lasă că nu vede nimeni, nu mă știe nimeni, nu se află.” Toți, absolut toți facem chestia asta la un moment dat sau la mult mai multe momente date ale vieții noastre. Toți suntem mici și ipocriți. Nu există excepții.
Moda asta cu LIKE pe Facebook (că DISLIKE nu are, am mai pomenit de acest aspect în alte materiale, menționând și implicațiile aferente) și cu ”hai să aderăm la o cauză” mă ucide atunci când văd acțiunile semenilor din imediata proximitate. Dă bine să dai LIKE, dă bine să fii văzut că dai SHARE la nu știu ce cauză umanitară, dă bine să fii văzut că ADERI la nu știu ce acțiune de genul ”Let's DO IT, Romania”! Că doar e o inițiativă a tinerei generații ....
 * * * *
Un scurt exemplu, în cea mai telegrafică manieră pe care o pot născoci acum, căci aș putea scrie zeci de pagini pe această temă, dar nu înainte de a face o precizare foarte importantă: poate te recunoști în acest material, poate ești chiar TU, sau colegul/colega ta, prietena/prietenul tău, vecina/vecinul tău. Materialul nu este despre colegii MEI, ci despre toți dintre voi care, conștient sau mai puțin conștient, acționați astfel în viața de zi cu zi, indiferent că discutăm de bibliorafturi, hârtie, plastic, mâncare, haine etc. Termenul care doare aici este CONSUMUL. Cu adjectivele aferente: nesăbuit, inutil, ilogic, dureros, mare.
Firmă mare. Uriașă. Consum mare de consumabile. Angajații au tot ce și-ar putea dori la un mic dejun: cafea măcinată, cafea boabe, 10 sorturi de ceai, 5 sorturi de capuccino, alte 10 sorturi de nescafe-uri (verde, galben, roșu, portocaliu, galben, albastru, brun, maron deschis), zahăr alb, zahăr brun, apă potabilă în vreo 5-6 variante (fântână, Borsec la 500 ml, Borsec la 2 l, Perla Harghitei la 2 l, Perla Harghitei la 500 ml, apă minerală la 1,5 l și la 500 ml). Pe partea de birotică, necesare și non-necesare, dosare din plastic toate culorile și nuanțele, bibliorafturi la fel, separatoare de toate tipurile și culorile existente pe piață, pixuri cu gel sau fără, folii de protecție de toate variantele .... nu știu dacă lipsește ceva.
Ziua X: se rearanjează arhiva. Să tot fie acolo 300-400 de bibliorafturi. Două zile la rând se sortează și se decide ce merge la distrugere. Câțiva colegi inimoși se ocupă de eliberarea spațiului și fac toate aranjamentele necesare pentru ca cei 20-30 de saci umpluți ochi cu hârtie trecută prin tocătoare să ajungă la un punct de reciclare. Motivația: bani de pizza, cola și d-astea.
În două zile, per total s-au eliberat în jur de 150 de bibliorafturi. Că sunt 10 sau 100, cantitatea vs. principiu este absolut irelevantă în această povestire. Aceste bibliorafturi golite sunt ca și noi. Late, plastifiate, mecanisme mecanice în perfectă stare. Din 150 dacă sunt 10 mai jerpelite. Dacă! Roșii, galbene, negre, verzi, albastre. Carton bun, produse în urmă cu vreo 10 ani cel puțin. În urmă cu 12 sau 10 ani au fost puse documente în ele, au fost aranjate pe rafturi și de atunci majoritatea nici nu au mai fost atinse. Ce se întâmplă acum cu ele, golite fiind?
Logica mea spune: foarte simplu, se refolosesc. Nici măcar nu mi-ar fi dat prin minte altă variantă.
Logica tinerei generații (oameni sub 30 de ani, școliți, cu funcții, capabili, inteligenți, cu pretenții etc.): se aruncă, desigur.
Eu personal nu eram implicată în această mega-acțiune de reorganizare a arhivei. Dar m-am dus la locul faptei cu intenția de a ajuta. Am văzut zecile de bibliorafturi puse într-un căruț, de-a valma și m-am gândit să le iau de acolo, să eliberez locul, să le pun undeva unde nu umblă nimeni și unde vor putea fi luate la mână, verificate și șterse cu o cârpă. Avem menajeră, este o treabă care ia poate jumate de oră la această primă cantitate.
Imediat sare o colegă: ”Nu! Lasă-le!”
”De ce?”
”Lasă-le așa cum sunt, s-a decis să fie aruncate!!”
Foarte decisă, foarte sigură pe ea, aproape enervată de gestul meu necugetat.
”Adică cum să le aruncați? DE CE???? SUNT CA ȘI NOI!!!”
Altă colegă intervine: ”Sunt pline de praf, Anca!!”
”Da, și? Care e problema??”
”Păi și ce, le cureți tu?!!”
Nu e vorba despre cine a avut câștig de cauză sau nu. E vorba că oamenii aceștia din imediata mea proximitate sunt atât de iresponsabili și nu sunt capabili să imite și să preia ceea ce este bun și sănătos ..... pur și simplu își sapă singuri gropile viitorului în care vor cădea și va fi prea târziu să realizeze cât de nepregătiți sunt pentru VIAȚA REALĂ, ÎN PURITATEA EI DE BAZĂ! Nu vor știi să coasă un ciorap rupt, nu vor știi să spele un pahar pentru că cele din plastic și din carton nu vor mai exista, nu vor știi să facă săpun de casă, nu vor știi absolut nimic și vor muri în propria imbecilitate.
Nu descriu ce a urmat pentru că pur și simplu m-a șocat, m-a durut, mă doare în continuare, îmi ocupă mintea .... ca urmare, la două zile după acest incident, m-am decis să scriu despre cât de nepăsători suntem, cât de mare este lenea, cât de mult NU am înțeles că nu mai putem trăi în desfrâul consumului și în risipa în care unii au fost crescuți și educați.
Pe toate traseele montane pe unde alerg sau merg cu bicicleta întâlnesc păduri rănite, defrișări usturătoare și haotice, păduri de cioturi sângerânde, un viitor ucis al faunei și al ființei umane, implicit. Peste tot, mâna omului face prăpăd. Pornind de la astfel de acțiuni de ”reorganizare a arhivei”.
Oameni ”buni” și ”ne-buni”, sunteți total iresponsabili. Vai, o dată pe an, care din voi stingeți lumina la ora 20 și cu asta basta, v-ați făcut datoria?! În schimb, vă place să vă lăudați cu LIKE-urile date pe Facebook și cu Xșpe cauze la care aderați din puful casei voastre. Vorbiți în neant despre viitorul copiilor .... care viitor? Viitorul lor este prezentul pe care voi, acum, de prea mulți ani deja, îl călcați în picioare. Până unde credeți că mai puteți merge cu distrugerea? Chiar și ceea ce distrugeți acum se va termina la un moment dat.
P.S.
Bibliorafturile au supraviețuit, au fost șterse, cele care nu mai au etichete sau buzunare pentru etichete pe cotor primesc zilele acestea etichete noi, auto-adezive și, per total, câștigul este:
1.   Mulți copaci salvați
2.  Cam 15.000 RON economisiți (care nu intră în buzunarul meu, cu siguranță și nu-mi va aduce nici măcar o laudă. Până una alta, am doar dușmănii atrase și colegi care nu mă mai salută. Dar voi supraviețui cu sufletul împăcat pentru că, deși nu am copii, totuși nu am fost părtașă la uciderea unei bucățele din viitorul viitorilor copii ai acestor colege!).
P.S.
Tocmai mi-a povestit o foarte veche amică, că Muntele Babeș, din Cheia, a ars săptămâna trecută. Pompierii nu au intervenit, așa că a ars. Când aveam eu 2 ani, 12 ani, 20 de ani, muntele acela era spân. Plin cu afine. Dar plin cu afine. În ultimii 30 de ani, pădurea urcase și îl cucerise, devenise un munte împădurit de-a binelea. În câți ani? În peste 50 de ani, căci îl știam din fotografii ale copilăriei mamei mele!! Și în cât timp a rămas din nou spân? În două zile. Câte catralioane de bibliorafturi credeți că nu se mai pot fabrica doar ca urmare a acestui incendiu ...... ???? Infinită este prostia și încăpățânarea omului .... 
Tare v-aș întreba eu pe voi, dragi colegi, amici, cunoscuți care faceți așa ceva: unde simțiți nevoia să vă retrageți în general, după o săptămână de muncă, după o sesiune de examen, după o problemă de familie? Nu  oare în mijlocul naturii? Mai știți ce-i aia? Generația care crede că vaca este mov și pe ea scrie Milka ne ajunge rapid din urmă, dar voi încă, la cei 25 sau 32 de ani ai voștri mai aveți șansa de a schimba ceva în bine. Nu lăsați chiar totul în ”mâinile lui Dumnezeu
Împrieteniţi-vă cu economisirea. Nu aveţi nevoie să rupeţi 3 sau 5 bucăţi din rola de prosop pentru a şterge două mâini, după ce v-aţi spălat la toaleta publică, 1-2 bucăţi sunt îndeajuns. Nu aveţi nevoie să lăsaţi să curgă 2-3-4 litri de apă până vă hotărâţi să vă săpuniţi sau să vă spălaţi pe dinţi, aşa cum nu este nevoie să lăsaţi jetul puternic de apă să curgă în tot timpul cât vorbiţi la telefon sau separaţi legumele pe care le veţi spăla abia peste 3 sau 5 minute. Pe cuvânt că nu aveţi nevoie. E păcat. E iresponsabil. 
Nu mai lăsaţi computerele şi monitoarele pornite când nu lucraţi cu ele, nu ajută nimănui, ba dimpotrivă. Cum să laşi un monitor pornit, când tu pleci în week-end sau lipseşti două săptămâni, cât eşti în concediu? De ce? Doar pentru că nu te obligă nimeni să îl opreşti? Unde o conştiinţa ta, unde e logica şi respectul pentru mediu şi resurse? Şi ce dacă costurile de energie nu le suporţi tu, nu este un motiv pentru a-ţi afişa nepăsarea. Este lipsă de respect faţă de tine, faţă de cel care plăteşte, faţă de mediul înconjurător şi de resursele planetei pe care tu te-ai născut pentru a te bucura de viaţă.
Oceanul global este alcătuit tot din picături. Gesturile voastre de zi cu zi sunt picătura care alcătuieşte o bună parte din seva vieţii pe pământ, inclusiv din luxul în care trăiţi și de care nu toți pământenii au parte. (fotografia de mai jos este făcută de mine, în Kathmandu, Nepal, Asia, în sec. XXI, 2011).
Dacă toţi aţi înţelege consecinţele risipei voastre şi aţi începe să aplicaţi de imediat, ce bine ar fi.
De ce nu înţelegeţi că este mai simplu şi mai eficient de prevenit, decât de reparat? Tot ce distrugeţi acum, este ireversibil şi devine ireparabil. Nu mai gândiţi şi trăiţi pe principiul "lasă, că mai avem resurse 80 de ani şi EU oricum nu ating suta, deci, după mine, potopul!"
Citiți și următoarele materiale:
Curățenia vine din interior .....
În față la Marriott Hotel, București 
Românisme 
Exercițiu de imaginație prin lumea canină 
Genocid canin 
... în mâinile lui Dumnezeu ... și-atât?!?!?! 
 Update 21.09.2012:
Din păcate, astăzi am fost pusă în situația frustrantă de a pricepe că nu am cum să schimb mare lucru nici măcar în mentalitatea celor din imediata mea apropiere, cu care lucrez zi de zi, cu care socializez, fac glume, mănânc împreună, povestim și tot așa. Puterea românilor de a-și impune mentalitatea și stilul de viață este terifiantă. Este deja ridicol și nici măcar nu mai cheltuiesc energia necesară să povestesc. Cert este că aproximativ 10 bibliorafturi, declarate ”defecte”, zac acum pe holul firmei, în condițiile în care nu sunt defecte, ba chiar arată ca și noi. Am renunțat să mai iau vreo inițiativă și renunț să mai urmăresc aceste cauze pierdute, căci în România totul merge pe calea pierzaniei. Dacă nu este impus ”de sus” și CONTROLAT și PEDEPSIT, românii găsesc mereu soluții să găsească poteci ocolitoare atunci când ceea ce ar trebui să facă, spre binele tuturor în definitiv, nu le convine din motive care țin de lene, indolență, uită de unde au plecat și prin ce ulițe colbuite ți-au petrecut copilăria, uită că România e într-o criză pe toate planurile tocmai din cauza mentalității colective deviate, ignoră faptul că detaliile sunt baza oricărui proiect reușit pe termen lung, uită că orice ocean este alcătuit din picături mici, mici, mici și foarte mici .........................
 

Sonntag, 12. August 2012

Allianz-Tiriac în România. Again!


13 iulie 2012: 
Plec cu mașina de-acasă și la zece minute, intră un neatent în mine, din spate. Deci, daună.
Telefonez consultantului de la Allianz, având din nou Casco de anul acesta. Speram să știe să-mi spună ce ar trebui să fac, rapid. Nu prea a știut.
18 iulie 2012:
Aflu de la o colegă de birou, că pot repara mașina prin Casco, pe RCA-ul celui care m-a vătămat. Nicidecum de la consultantul Allianz!
Este revoltător să afli că plătești cu bani grei un prestator, care, prin omisiune bine gândită, nu îți dă de bună voie informațiile de care ai nevoie!
Să vă fie rușine, asta e hoție, din punctul meu de vedere!

Mittwoch, 8. August 2012

Etică, adevăr, timing .... ce fac?



Etic, moral vorbind, ceea ce știu la acest moment, ar trebui făcut public. Pentru binele celor mulți. Nu neapărat că le-ar salva poate sănătatea, dar pentru dreptul lor de a fi informați corect. 
Dacă public acum ceea ce știu, știu sigur că voi fi rapid pusă la colț în stil flegmatic, bădărănesc, ironic. Cum mi s-a mai întâmplat. Deși de fiecare dată am avut dreptate. Dar apoi lucrurile s-au aplanat și nimeni nu și-a mai adus aminte că eu am avut dreptate.
Un principiu de bază al unui bun jurnalist este și acela de a cântări extrem de bine dacă spune adevărul. Adevărul nu este ceva cu care arunci peste tot, în orice moment, doar de dragul de a-l spune. Sunt situații specifice când tăcerea devine de aur. 
În cazul de față - despre care nu pot încă povesti, pentru că încă sper ca cei implicați să acționeze corect în timp util -, publicarea adevărului ar fi utilă unui grup mai mare de oameni, decât acela căruia i-ar dăuna. Pe principiul ”fericirea/binele celor mulți are prioritate în fața fericirii/binelui celor mai puțini numeric” ar trebui să spun ceea ce știu. 
Mai dorm o noapte ”peste”. Din fericire, mai este timp. Nu pentru mine. Ci pentru cei care au datoria morală de a lua măsurile necesare.
Le doresc multă inspirație și mult curaj!
Update septembrie 2012: întâmplător sau poate nu, cei vizați au întors lucrurile și au luat decizia corectă. Nimeni nu știe cu adevărat de ce. Dar eu știu. Evenimentul a fost relocat. Tot e bună și frica asta la ceva.

Surviving tip


Management lesson 1


Donnerstag, 2. August 2012

ninsoare pe caniculă lângă JW Marriott

Bucureşti, august fierbinte 2012, ora 18:16. Vin de la o alergare susţinută prin Parcul Izvor. Mai am 200 de m şi intru în JW Marriott Hotel. Buricul târgului. Locul viitoarei Catedrale A Neamului, un alt proiect care ne-a sărăcit viaţa pe ani buni şi a spălat creierul nedeşteptat al multor naivi. Louis Vuitton Collection te zdrobeşte prin prezenţa lui în vitrinele imense. Pe marginea carosabilului, un microbuz. Gol. Alb. Cu uşa deschisă. Şoferul stă pe trotuar. Lâncezeşte. În cămaşă albă. Aşteaptă. În mâini are un petec de hârtie pe care îl rupe în bucăţele mici-mici, precum fulgii mari de nea. După care, fără nici un gest special, dă drumul ninsorii peste iarba arsă. În mijlocul târgului, pe o caniculă greu de suportat chiar şi de dromaderi, pe un culoar de iarbă, sărbătoreşte acum un petec de zăpadă artificială. Şi vrei să mă abţin să nu mai spun zilnic: O naţie cretină, ignorantă, needucată, fudulă. Dar mai ales lipsită de orice simţ şi simţire faţă de ce este în jur, faţă de spaţiul public.
În momentul în care ajung în dreptul lui, mă uit la grămada de hârtiuţe, la el, şi îi spun calm, din mers: „Excelent! Excelent aţi aruncat gunoiul acolo! Vă felicit! Absolut excelent!
A rămas fără vorbe. N-au auzit nici un susur, dar am simțit din plin o uitătură șocată ..... O săptămână de muncă în folosul comunității, 14 ore / zi, asta ar fi pedeapsa pentru acești idioți bipezi. End of story.

Freitag, 27. April 2012

Romania and the gypsies: this is ugly!

-->
It is Friday evening. End of April. Somewhere in Bucharest. Capital city of Romania. Country of the European Union since January 2007. I like Bucharest because of the old flair you still can meet here. But I dislike Bucharest more than I like it because a lot of other things.
Imagine you feel tired, hungry, a prolongued week-end for four days expects you. You have no money to have a short trip somewhere up in the mountains or to visit a different place abroad. You have some plans for long sleeping, householding, learning for the exams you start next week and some training for the next race. You have almost no food at home, so you have to buy some stuff. Tomorrow? No way, too many people in the supermarkets, you hate this. You never go shopping in week-end. So, you take your backpack and some money and go to buy something. Your car is on the same spot since 7 months and you still don't have the money to get it out from here and to use it. You don’t ride because you intend to look for some larger deposit boxes. So, you walk for one and half kilometer to the supermarket.
You feel calm, sad, tired. You go out from your place named “home” and cross the boulevard. There is a bus station. It should be nice to take a bus for four bus stations. It is 8.30 p.m. and have no idea how long is open the supermarket. Still full day light. No reason to fear.
Nobody around. Only cars, a lot of cars running out from Bucharest to Pitesti city. You stop in the bus station, maybe waiting for a few minutes would be not such a bad idea. Nobody around, no people by foot. After one minute you see the bus coming.
Your body position is somehow turned to the coming bus. As you step down from the sidewalk you suddenly feel an obstacle. Strange feeling and you look to see what it is. A young woman. A gipsy woman. A traditional gipsy woman, very traditional and very well dressed. Pretty. Foxy.  Something is strange. She is much to close to you. Why? And .... where she appeared from?! It was nobody around one minute ago!! You feel another movement at your back. A second young woman. An identical gipsy woman and a small child. So, you are surrounded, from nowhere, from two gipsy women and a child. Your instinct says that something is much to strange and you take down your 40 liter empty backpack. The pockets were vandalized in some seconds!!! ..... as you turned to the second gipsy woman she does so as she has something to do with the small boy she helds so the child was only for her protection, to simulate a false position!
Lucky you, the backpack was empty!
I XXXX gipsies! They make me feel in danger. Sorry guys, but I XXXX you, you already robbed me some years before and that awful feeling never dies!!!!
You claim respect? You claim recognition? You claim rights? What do you offer, guys????
The future looks black, ugly, dirty and dangerous!
I suddenly feel so vulnerable and sad and helpless ..... Returning from the supermarket I preferred to wait for the bus 20 minutes, among some other people, than coming alone along the way, back home. I feel horrible and I have to thank to you, dear gypsies! I wonder what if, you would have a country for your own: Who would you cheat, steal and robber then?!! Who would work in your country, so that you have what to steal?!?!?
I am so sorry, but this evening 
I do not love you at all!!!

Mittwoch, 25. April 2012

Cargus - partener DHL. Absolut MINUNAT!

Zilele trecute am plasat o comandă de consumabile la DHL. Plicuri, pungi și bandă adezivă pentru colete. Din subiectul ăsta aș putea scoate un material de pomină, dar sunt prea obosită și am prea multe altele de făcut în aceste săptămâni.
Așa cum se întâmplă 98% din cazuri în România, furnizorii români refuză cu o încăpățânare absolut feroce să discute cu clientul, să dea feed-back, să-l salute, să-i spună frumos: ”Stimate TU (că românii, dacă nu tutuie din prima și fără să ceară permisiunea, s-ar simți rău și s-ar umple spitalele! Dupa 16 ani de România eu nu am reușit să dezleg misterul cu tutuiala ....), am primit comanda (vai, nu-mi mulțumi, că se face curent!), livrarea are loc în data de ....” sau ”.... nu are loc, pentru că ....” sau orice. Comunicare, comunicare, comunicare! Respect, respect, respect. Am acest război de un an de zile cu cei de livrează Borsec și cu alții de la CafeMagia. Am discutat, am solicitat, am explicat de la început care e chestia cu feed-back-ul. Am vorbit direct cu managerii de vânzări. Băi frate, nu și nu, nu vor și nu vor, ei își bagă picioarele în client și doleanțele ăluia. 
Toți, fără nici o excepție, se conduc după motto-ul ”Io mi-s frate tare, ia la nenea, FURNIZORUL NOSTRU, STĂPÂNUL NOSTRU!!!” Ce client, ce-i aia? Ducă-se, că mai am zece milioane la ușă care vor să cumpere. Livrări întârziate, incomplete, livrări incorecte, dacă i-am rugat o dată: ”Eu dau comanda azi, dar vă rog nu livrați mâine, pentru că nu am unde să pun baxurile, livrați poimâine.” - io am zis, ei aveau ceapă peste ochi și nu au auzit. Discuții cu cei care cară și livrează, îți lasă marfa în mijlocul biroului, firme de livrare care nu au în dotare cărucioare de transferat marfa de la mașină la client .... HORROR, un film urât, m-am săturat!! Ăștia te fac de cele mai multe ori să spui că trăiești într-o țară de un cretinism supradimensionat.
Deci, revenind la dragul de partener al lui DHL Romania, furnizorul CARGUS, cu care eu nu am nici o legătură de altfel. Eu am trimis comanda la DHL.
Azi dau comanda. 
Nici un feed-back.
Mâine nu se livrează. 
Dar să trec peste detalii, că mă enervez.
Se livrează peste câteva zile. 
În cutie, rolele de bandă adezivă și pungile de plastic.
Bine nene, și plicurile din carton unde sunt?!?!
Scriu din nou: ”Am primit o parte din comandă, vă rog să ne comunicați ce se întâmplă cu livrarea restului de produse comandate.”
Vine răspunsul care reprezintă o parte din esența acestui popor uluitor:
Buna ziua,
Plicuri de carton nu sunt pe stoc.











 


Ion 
EXACT AȘA, am dat cu copy și paste. 
Inclusiv imensul spațiu liber lăsat între unica propoziție a mesajului și semnătura individului. Din adresa lui de e-mail reieșea că este de la Cargus.

Și zic io în sinea mea, hai să încerc să iau liftul către subsol:

”Bună ziua, Ion. Și pe când sunt plicurile în stoc?”

Da tu crezi că-i prost să mai răspundă o dată?! 

Au trecut 3 zile.

Recomand și această lectură (click here).

Mein Kampf - ediția 2015

Din 2015 se va republica această carte a lui Adolf Hitler, căci expiră interdicția de republicare prin legea drepturilor de autor.
După cel de-al doilea război mondial, drepturile de autor reveniseră Statului Bayern. Acum, după 70 de ani, acesta intenționează republicarea lucrării lui Hitler, încercând o demitizare acumulată de-a lungul deceniilor legată de conținutul cărții.
Noua versiune va fi însoțită de comentarii de specialitate menite să demonteze întreg discursul de ură exprimat de Hitler.
Recunosc că și eu am fost destul de preocupată de acest subiect. Dar nu am reușit să citesc lucrarea în totalitate. Cu siguranță voi mai face o încercare și abia aștept varianta în germană. Traducerea în limba română m-a descurajat total.

http://www.focus.de/politik/deutschland/kommentierte-ausgabe-von-mein-kampf-zentralrat-der-juden-lobt-umgang-mit-hitlers-buch_aid_743075.html

Curățenia pornește din interior

Un înțelept a spus odată: ”Priviți adânc în voi. Dacă vă place ce vedeți acolo, înseamnă că e bine și că aveți timp să faceți tot ce se poate pentru a face să fie la fel de frumos și în jurul vostru.”
Deci se pare că românii mai au mult de lucrat în interiorul lor. Cu siguranță nici nu au început să lucreze pe-acolo, e prea întuneric. Deci, mai discutăm peste vreo mie de ani.

Mittwoch, 18. April 2012

Rosia Montana - material preluat integral - circulară prin @

ADEVARUL DESPRE CAMPANIA DE DEZINFORMARE ROŞIA MONTANĂ
 
  RECLAMA TV / Radio
 
Cititi cu atentie materialul de mai jos si, poate, interpretati altfel povestile triste expuse la TV/ Radio de cativa locuitori ai zonei!
 
Dezinformatorii cumpara reclame TV/Radio pe bani grei, in intervale orare foarte scumpe (pe prima pozitie!), fiind siguri ca dezinformarea ii va prinde IMEDIAT pe români. Ei îşi fac bine treaba prin gurile înfometate ale sărmanilor zonei. Acestia, pentru cativa arginti, se lasa manipulati (cumparati) de catre cei care doresc asazisul "bine al nevoiasilor"! 
 
Crearea de locuri de munca e CEL MAI MARE PRAF IN OCHI aruncat vreodata! Azi, nu mai e la moda acest cuvant. S-a imputit! Cand cineva doreste crearea de locuri de munca, SIGUR are un plan malefic/diavolesc in spate. 
NIMIC CURAT NU CREAZA LOCURI DE MUNCA!!!
 
Români care apar in reclamele TV/Radio, sărmani în realitate, care nu stiu 
că sunt "actori" ai Campaniei de Dezinformare Rosia Montană.
Pentru noi, românii, stârnesc milă, pentru RMGC ei chiar NU CONTEAZĂ!!!
  
Toti românii vor avea de pierdut, mai putin RMGC!
 
Dupa ce veti citi aceste randuri, veti realiza singuri ce e bine si ce nu. Nu dorim decat sa avem "mintea limpede"!  

Romania a pierdut in perioada 1952-1960 printr-o firma sovieto-română cea mai mare rezerva energetica a tarii, 17.288 tone de uraniu. 
Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a suparat foc, pentru ca sovieticii nu ne-au dat noua utilaje pentru extragerea uraniului.
 
   Politicienii de astazi - majoritatea cumparati cu bani murdari - vor sa dea unei firme canadiano-romane cu actionariat american, zacamintele de metale rare si pretioase de la Rosia Montana in schimbul locurilor de munca(praf aruncat in ochi!!!).
 
Participatia Romaniei in aceasta firma este de doar 20% si risca sa ajunga la banalul procent de 0,6% in urma ultimei majorari de capital, la care actionarul roman nu a putut participa. 
 
Statul (noi) urmeaza sa suporte cheltuielile de intretinere a barajului si a sistemelor de captare, monitorizarea emisiilor de acid cianhidric, pompare si tratare a apei pe o perioada nedeterminata, estimate la 12 milioane de euro anual. (...)

   Statul roman ar primi 4% redevente pentru aur si argint. 
4%????? ..pe pământ românesc??? INCREDIBIL!
 
Presa vorbeste despre majorarea acestui procent la 6% prezentata ca o negociere reusita, fara se spuna ca in tari ca Africa de Sud redeventele pentru metale pretioase sunt de minimum 20%.

   In cele 200 de milioane de tone de minereu care se doresc a fi procesate cu cianuri la Rosia Montana, se estimeaza a fi 1,5 grame de aur pe tona de minereu si 11, 7 grame de argint pe tona. Daca nu vi se pare o exploatare rentabila aveti dreptate! 
  
Motivatia pentru acest proiect sta in metalele rare care insotesc zacamintele de aur. Vanadiu - 2500 grame pe tona,  Arseniu - 5000 grame pe tona,  Titan - 1000 grame pe tona,  Molibden - 10 grame pe tona, Nichel - 30 de grame pe tona, Crom - 50 grame pe tona, Cobalt - 30 grame pe tona, Galiu - 300 grame pe tona, Germaniu - 20 grame pe tona, Wolfram etc.
 METALE RARE
   Daca punem aceste resurse in context mondial, epuizarea resurselor de energie si nevoia dezvoltarii energiilor regenerabile, a panourilor fotovoltaice si turbinelor eoliene, descoperim ca prima criza cu care se va confrunta lumea nu va fi cea petroliera ci a metalelor neferoase.

   Galiu, spre exemplu, care se gaseste la Rosia Montana in cantitati de 300 de ori mai mari decat aurul, este folosit in fabricarea panourilor fotovoltaice si pretul actual este de 900 de dolari pe Kg.  Utilizarea lui va creste pe masura ce tehnologiile vor fi perfectionate si rentabilitatea energiei solare va creste cu scumpirea petrolului.
 GALIU

   26% din resursele de Cupru extractabil din scoarta Pamantului s-au pierdut deja in gropi de gunoi. Inchiderea minei de cupru de la Rosia Poieni pentru a se face loc RMGC  a dus la disponibilizarea a sute de muncitori, de care oficialii Gold Corporation nu isi aduc aminte cand fac calculele locurilor de munca.

   Din anumite informatii, in contractul de concesiune secretizat se spune ca orice metal in plus recuperat intra in beneficiul celui care exploateaza zacamantul. Falsa desecretizare trambitata de Traian Basescu nu a facut lumina asupra acestui aspect.
 
   Turcia, Cehia, Grecia, Costa Rica, Germania, Argentina, Filipinie au interzis mineritul cu CIANURI.(de ce guvernantii nostrii hipercorupti permit ?!) Nu se gandesc ca si odraslele lor rasfatate pot muri de la cianuri??????
 
Parlamentul European a cerut Comisiei Europene interzicerea acestei tehnologii de minerit pana la sfarisitul anului 2011. Aduceti-va aminte de accidentul de la Baia Mare de acum 10 ani. Ungaria l-a considerat cea mai mare catastrofa dupa Cernobal. Statul roman are de platit circa 200 de milioane de dolari despagubiri.
   
     Efectele uraniului si a exploatarilor cu cianuri
  
La Rosia Montana ar urma sa se foloseasca aproximativ 1.561.000 tone substante periculoase, dintre care 84.000 tone de cianura in cea mai mare cariera cu crater deschis din Europa si cel mai mare baraj, inalt de 185 m. Ganditi-va la efectele pe care un posibil accident le-ar avea asupra Deltei Dunarii, un ultim bastion european pentru protejarea biodiversitatii.

   Rosia Montana este unul dintre siturile cele mai bogate in resurse de patrimoniu cultural ale Romaniei, cuprinzand intr-un teritoriu intins pe cca. 650 ha 50 monumente istorice clasate, dintre care 7 desemnate ca monumente de valoare nationala si universala. De asemenea, patrimoniul cultural de la Rosia Montana este recunoscut si prin Planul de Amenajare a Teritoriului National.
 
   Acest statut juridic de protectie plaseaza Rosia Montana inaintea multor orase ,prin numarul si valoarea monumentelor istorice si pe primul loc intre asezarile rurale ale Romaniei.   Conform legii, protejarea si punerea in valoare a acestor valori instituite reprezinta lucrari de utilitate publica, de interes national.
   Academia Romana, Casa Regala, ICOMOS (Comitetul International al Monumentelor si Siturilor), ca organizatie expert a UNESCO, Ad Astra, Alburnus Maior, ONG-uri din Romania si internationale, numerosi experti, institutii, studenti si cercetatori români din strainatate (RSSA, LSRS) recomanda si sustin includerea Rosiei Montane in Patrimoniul UNESCO.
   Constatam ca rusinea de a fi roman si lipsa de reactie a romanilor in fata nedreptatilor a fost indusa de aceleasi televiziuni care astazi sunt complice la cel mai mare jaf din istoria poporului roman.
Va aflati printre putinii care au rezistat
Campaniei de Dezinformare in care au fost angajate televiziunile si radiourile, de aceea  va solicitam implicarea nu doar ca simplu semnatar, ci ca militant, sa faceti cunoscut adevarul despre proiectul minier de la Rosia Montana.
 
Dati acest mesaj mai departe!

Sonntag, 15. April 2012

Nemții tot nemți rămâne!


Pornind de la scumpirea peste măsură a carburantului, oficialitățile din Leipzig au clocit o idee pe care românii ar putea să o copieze, dar desigur că nu o vor face, că ei vrea să fie originali. 
Un efect secundar al aplicării ideii a fost..... ghici? Descongestionarea traficului urban! Da, pentru cine nu știe încă, traficul în marile orașe a ajuns să ne sugrume orice chef de viață, ne modifică comportamente, ne învrăjbește, ne animalizează - adică ne readuce la natura de bază a mamiferului om, care crede că dacă e mai biped decât alte mamifere și își pune niște țoale pe el, a ieșit din regnul animal -, ne conduce viața cotidiană și ne ucide abilitățile pentru care natura ne-a înzestrat cu două picioare - că unii chiar nu mai știu să meargă pe jos, după 5 metri au obosit și dacă cumva nu merge liftul, pentru ai s-a prăpădit tot universul, intră în fibrilații.
Deci și care va să zică, ideea este, pe cât de simplă, pe atât de genială: 
Companiile de transport în comun s-au revoltat într-un mod absolut original față de creșterea record a prețului carburantului la pompă. Fiți atenți cum! Nu, NU AU SCUMPIT biletele de călătorie, cum se face în România de atâția ani. Ci au lansat o ofertă greu de refuzat: cine călătorește cu autobuzul sau tramvaiul/trenul, poate folosi transportul în comun, pe perimetrul orașului, gratuit. Acțiunea durează patru zile - vă dați seama că este o pierdere semnificativă pentru pompele de carburanți -. Biletul de transport se consideră a fi certificatul de înregistrare al mașinii personale și pe același document pot beneficia de transport gratuit soția/soțul și copiii familiei respective. 
Acțiunea este o inițiativă comună a mai multor companii locale de transport, care și-au adoptat și un motto: ”Basta cu nebunia prețului la benzină - e timpul pentru o schimbare.”


Spre deosebire de români, în general vorbind, nemții nu prea au obiceiul ca atunci când apare o oportunitate, să facă brain storming pe tema: ”cum stoarcem mai mult din ea, cum înșelăm, astfel încât să ne fie nouă mai bine”. Adică dacă oferta asta zice: ”tu, soția și copiii puteți merge gratuit timp de 4 zile”, neamțul nu se va gândi cum să își bage unchiul pe post de copil sau socrul pe post de soție în travesti, înțelegi ce zic, nu? Sau să zică că el e musulman și religia îi permite mai multe soții, deci toate au voie să circule acum gratuit, nu-i așe, bre?! Hai fugi d-acilea!
Procedura nemților este destul e simplă pentru a se putea aplica corect: biletul călătoriei gratuite este certificatul de înregistrare al propriei mașini. Pot circula cu tine atâtea persoane câte locuri are mașina al cărei proprietar ești și această informație reiese direct din documentul la purtător. Este un gest mai mult decât culant, căci cu toții știm că dacă pe certificat scrie ”5 locuri”, noi de fapt circulăm, de regulă, cu 4 ocupanți. 
IUBEȘTE-ȚI LUMEA,
RENUNȚĂ LA MAȘINĂ!
Dacă totuși nu ai chef să-ți iubești lumea, gândește-te la viitorul copiilor tăi, căci pentru tine oricum e prea târziu.