Follow by Email

Samstag, 26. Januar 2013

Accident de muncă. Declarație

Va scriu in raspuns la cererea dvs. de a va da amanunte suplimentare in Sectiunea 3 a Raportului de Accident de Munca unde am completat ca drept cauza "slaba planificare" ca fiind cauza accidentului meu. Ati cerut in mod
expres explicatii amanuntite cu privire la accident si sper ca detaliile care urmeaza vor fi suficient de clarificatoare.

Eu sunt zidar de meserie. In ziua accidentului lucram singur pe acoperisul unei cladiri inalte de 6 etaje.

Dupa ce mi-am terminat treaba, am realizat ca mi-au ramas caramizi nefolosite, care, cintarite mai tirziu, au fost gasite a cintari aproximativ 270 kg.

Decit sa car caramizile jos in brate, in mai multe etape, am considerat ca e mai bine sa le cobor toate odata intr-un butoi, folosind scripetele instalat in acest scop in spatele cladirii.

Am asigurat fringhia la nivelul solului, am urcat pe acoperis, am impins butoiul in afara cladirii si am incarcat caramizile. Dupa aceea am coborit
de pe acoperis sa dezleg fringhia, tinind-o foarte strins ca sa asigur o coborire lenta a caramizilor. Veti observa in Sectiunea 11 a Raportului de Accident de Munca intocmit ca eu am o greutate de 72 kg.

Datorita surprizei pe care am avut-o cind am fost literalmente SMULS de la sol intr-un mod complet neasteptat, mi-am pierdut prezenta de spirit si am uitat sa dau drumul la fringhie. Cred ca nu este nevoie sa va mai spun, am inceput o ascensiune rapida catre acoperis. In apropierea etajului 3, m-am intilnit cu butoiul incarcat cu caramizi care acum se indrepta vertiginos catre sol, intilnire in urma careia m-am ales cu capul spart, zgirieturi minore si o clavicula fracurata.

Datorita impactului, ascensiunea mea a incetinit pentru o secunda dupa care a continuat rapid catre nivelul acoperisului, neoprindu-ma decit atunci cind degetele minii drepte au intepenit in scripete pina la nivelul celei de-a 3-a falange. Din fericire, intre timp mi-am recapatat prezenta de spirit si am fost in stare sa ma tin strins de fringhie in ciuda faptului ca incepusem sa am dureri. Aproape simultan, oricum, butoiul cu caramizi a lovit solul si ca urmare a impactului, fundul butoiului a cedat. Acum, saracit de greutatea caramizilor, butoiul cinarea doar 27 kg. Ma refer din nou la greutatea mea; cum probabil v-ati imaginat deja, am inceput o coborire rapida.
In vecinatatea etajului 3, am intilnit butoiul care acum urca; ca urmare a intilnirii m-am ales cu fracturi la glezne si cu mai multe taieturi si zgirieturi la picioare si in general.

Aici, norocul meu a inceput sa se schimbe usor. Intilnind butoiul, a fost bine ca mi-a incetinit usor caderea doar in masura sa-mi limiteze ranile, cind, am cazut pe gramada de caramizi si din fericire, am scapat doar cu 3 vertebre fisurate.

Imi pare rau sa va spun, asa cum stateam intins pe gramada de caramizi, cu dureri atroce, incapabil sa ma misc, din nou mi-am pierdut prezenta de spirit si am scapat fringhia din miini. Asa cum stateam intins, pe spate, am putut sa vad cum butoiul gol si-a inceput calatoria in jos, catre mine, care explica cele 2 fracturi la picioare.

Sper din tot sufletul ca acest raport raspunde la toate intrebarile dvs.”

Samstag, 12. Januar 2013

”om” ieșit la distracție: împușcă câini

o Durere de nedescris mă încearcă privind fotografia și citind ”întâmplarea”, o Neputință absolut sfâșietoare mă încearcă și, în fața unor astfel de acte, orice altceva pentru care mă supăr și pentru care încerc să fac ceva care să repare situația, spre un bine comun, devine absolut un detaliu insignifiant. 
mă îndoiesc că un popor care aproape a făcut o revoltă populară pe un subiect care ține de un dumnezeu, de crezuri, de religie, de respect, de valori, de iubire, de a îngropa în pământ sau a incinera – da, că un astfel de popor care aplaudă și pleacă capul la fiecare nouă clădire bisericească construită din bani publici, din banii care i-ar asigura pâinea zilnică pe masă, dar pe care îi dă unei instituții supra-mediatizate al cărui rol a fost dintotdeauna acela de manipulare colectivă – da, că un astfel de popor care-și zice urlând ”creștin” – are dreptul să tacă și să se lase comod în căldura fotoliului, atunci când vede și citește despre astfel de atrocități. 
partea proastă a realității românești – care pe mine una nu mă încurajează să devin mai optimistă și mai non-critică în viața cotidiană, așa cum mi se tot spune - este că, așa cum într-o rezervație naturală, într-un parc natural nu este permis accesul autovehicolelor (http://www.ankaberger.blogspot.ro/2012/09/if-05-jzu-cu-jeepul-pe-pajistile-alpine.html), dar atunci când acest lucru se întâmplă, ministerul de resort îmi fură dreptul la un răspuns, refuză să răspundă sesizărilor din partea cetățenilor, ignorând un număr de aproximativ 25 de tentative de solicitare a luării de poziție, tot așa, și în acest caz, mult mai grav, mă îndoiesc că autoritățile române nu vor mușamaliza totul prin diverse strategii percepute ca fiind normale și tolerate de populație, ba chiar susținute.
Partea tristă a unor astfel de povești reale este faptul că oameni din imediata noastră apropiere sunt doar pasivi, dau LIKE pe Facebook și atât.
Fotografia și textul au fost plasate pe Facebook, de http://www.facebook.com/protectiaanimalelor. Desigur, că din punctul meu de vedere, nu ar trebui ca noi, rasa umană, să încercăm să scoatem în evidență gravitatea unor situații, argumentând, prin majuscule, că ” ACTUL LIPSIT DE SCRUPULE AL INDIVIDULUI PUTEA AVEA URMARI EXTREM DE GRAVE, PUTEAU FI IMPUSCATI CHIAR SI CIOBANUL SI MINORUL”, de parcă doar rasa umană ar avea dreptul sfânt de a locui pe această planetă și de a-și subjuga la propriul ei cherem orice altă ființă din fauna și flora înconjurătoare. 
Rasa umană nu pricepe că fără aceste ființe și organisme VII, nici ea nu ar exista. Atunci când un mamifer denumit ”om” strică și ucide din plăcere, ar trebui răsplătit cu aceeași poziție în care a pus el victima respectivă. Sensul de ”om” nu mai include nimic care să aibă legătură cu ”bun, frumos, milos, demn, benefic, inovativ”, așa că ”a fi uman” este deja un termen nu doar utopic, ci deja lipsit de conținut. Nu, nu suntem noi stăpânitorii absoluți ai Pământului și Natura ne are la degetul mic în orice moment. Nu, omul nu este dumnezeu pe Pământ și nu va fi niciodată. Ar fi putut fi de folos Pământului. Dar ..... doar ”ar fi putut” fi și atât. Căci nu este.
”Cainii erau caini de oi, rasa Ciobanesc Caucazian si Ciobanesc de Asia Centrala, iar ieri, 9.01.2013, erau in padure cu oile impreuna cu ciobanul si inca un baiat de 11 ani cand un grup de 5 angajati ai ocolului silvic au trecut pe langa turma, s-au uitat la caini si au spus ca sunt buni de impuscat si un bun obiect de distractie pentru "domnii" dornici de aventura. DE FATA CU COPILUL DE 11 ANI, MINOR, unul dintre ei, Varlan de la Ocolul silvic Manastirea Casin, Bacau, a tras 5 focuri de arma , unul in aer si restul in caini. Pe cioban l-a injurat ca pe ultimul om si i-a zis lui si copilului ca ii impusca si pe ei daca nu tac(ei tipau de frica). Ceilalti caini au scapat de masacru la insistentele ciobanului si pentru ca au fost mai rapizi dar si pentru ca minorul s-a pus in fata unuia dintre ei. ACTUL LIPSIT DE SCRUPULE AL INDIVIDULUI PUTEA AVEA URMARI EXTREM DE GRAVE, PUTEAU FI IMPUSCATI CHIAR SI CIOBANUL SI MINORUL doar fiindca un distins domn de la Ocol avea chef de distractie cu impuscaturi in padurea din sat. Oricine ar fi putut primi un glont doar pentru a-si satisface domnul pofta de ucis!”
N.B. Am preluat informația, cu text și fotografie, de pe Facebook. Eu personal nu am fost la fața locului și nu cunosc pe nimeni care să fi fost acolo.
Alte materiale de-ale mele legate de genocidul pe care oamenii îl cultivă și îl susțin ar fi:
un-nou-episod-despre-romania-genocidul 
eu-maidanezul-exercitiu-de-imaginatie  
P.S.
Postarea a determinat comentarii inimaginabile pe Facebook, a căror comentare ar lua jumate de viață .... 
Cineva dă un paragraf de lege (da, mă rog, ce lege se aplică corect în România? Că doar sunt făcute doar pentru a fi aplicate celor fără bani, fără ”spate”, fără relații și tot așa):
"Cap.III.Art.19 (1)
In scopul conservarii biodiversitatii faunei salbatice,animalele de interes vanatoresc,inclusiv cele pradataoare,se vaneaza NUMAI in limitele cotei de recolta aprobate si ale reglementarilor tehnice privind organizarea si practicarea vanatorii,iarpisicile si cainii HOINARI SE COMBAT FARA RESTRICTII.
(2)In sensul prezentei legi, se considera CAINI HOINARi sau salbaticiti si, respectiv pisici hoinare sau salbaticite, acele animale care:

a) nu poarta jujeu SAU 
b) un semn de identificare, 
c) se gasesc in fondurile de vanatoare la o distanta mai mare de 200m de asezarile omenesti si ai caror detinatori, in momentul observarii nu pot fi identificati."

Donnerstag, 3. Januar 2013

Decesul lui Sergiu Nicolaescu și abordarea mass-media

Astăzi a decedat Sergiu Nicolaescu. 82 de ani. Personaj destul de controversat al societății românești la nivel de termeni precum: caracter, personalitate, propagandă, manipulare, servilism, talent, dăruire, cinematografie, charisma, viață, istorie națională, realizări și lista ar putea continua.
Nu voi scrie mult. Doar că, din nou, societatea românească mă șochează prin atitudinea pe care alege să o aibă în anumite momente. Fără îndoială că Sergiu Nicolaescu este și va rămâne ”un moment al poporului român”, făcând abstracție de  sensul intrinsec al cuvântului ”moment”.
De ce acum, de ce acum, imediat după decesul lui, mass-media românească a alesne polueze – din nou! – cu declarații ale diverșilor ”actori” ai societății care (declarațiile) nu au măcar o elementară legătură cu respectul pe care în mod normal ar trebui să-l păstrezi când cineva părăsește viața. Cu siguranță este vorba de valori pierdute, o molimă a contemporaneității.
  De ce nu puteau aștepta măcar o zi până să înceapă să răscolească rahatul? Nu am pretenția de a se apela la sintagma ”despre morți, numai de bine, restul … Dumnezeu să-l ierte!”, dar .... un pic de decență și moderație chiar nu ar strica în țara asta .... parcă abia au așteptat să moară, ca să se repeadă, să scurme, să dezgroape, să evidențieze urâtul, negativul, discutabilul, îndoielnicul .....
Este mass-media românească într-atât de decăzută la acest început de an, încât nu se poate abține? Că este decăzută, o știm deja. Dar chiar atât de jos? Se poate și mai jos?! Doar atât vreau să punctez (evit să mă înscriu și eu în armata acelor analiști sau bloggeri care își dau cu presupusul în orice domeniu, de parcă chiar s-ar pricepe la toate pe lumea asta). Nu conținutul declarațiilor pe care le-am citit sau pe care le-am auzit la televizor, ci abordarea mediului mass-media. Mi se pare deplasată, total deplasată ca și proximitate temporală. N-aveați fraților timp, în zilele următoare, să ne inundați spațiul cu toate comentariile ironice, acide, zeflemitoare, disprețuitoare la adresa unei personalități publice, fie ea și destul de controversată?
 Câteva exemple, doar câteva, căci prea sunt multe:
”Oarecum surprinzător, Costel Băloiu, cunoscut românilor ca Pistruiatul, îşi aminteşte de regizor ca de un om "respingător". "L-am perceput ca fiind un om rece, un om respingător, un om de gheaţă. Un tip pe care cu greu îl ghiceşti (….)".”
Sau (un "discurs" urât şi indecent - de ce o fi simţit ideea să se repeadă cu acest text, nu înţeleg):
”Moartea domnului Nicolaescu mă emoţionează tot atât cât moartea comisarului Miclovan sau Moldovan, zâmbind relaxat cu borşul la gură "Un fleac, m-au ciuruit..." sau recepţionând ploaia de gloanţe ca pe un vibromasaj sub duş.
Despre calitatea domniei-sale de executant al programului de propagandă naţional-comunistă comandat de Ceauşescu am scris de nenumărate ori analizându-i filmele. N-am s-o fac şi acum, când nu mai este, deşi valul de encomiasme care crapă ecranele de azi dimineaţă ar merita măcar un canal de deversare.
Voi face doar, în calitate de cinefil, o mărturisire ruşinoasă: niciodată, niciunde, nicio imagine din filmele domnului Nicolaescu nu mi-a stârnit vreo emoţie. Mă număr printre astfel de handicapaţi sufleteşte, nu mulţi, din fericire pentru vigoarea românilor ca naţie.
Domnul Nicolaescu a fost, cu siguranţă, cel mai bun manipulator al maselor de figuranţi neplătiţi în cinematografia română sub comunism. Altfel, opera sa este o uriaşă, sistematică şi tenace colecţie de clişee, conserve de cinema în sos de viu.
Nicio idee cinematografică originală nu tulbură acest măreţ edificiu - singurele impurităţi creative pot fi găsite printre dialogurile şi situaţiile imaginate de scenaristul său, Titus Popovici.
Umorul şi sensibilitatea domnului Nicolaescu sunt perfecte pentru a-l face să râdă sau să verse o lacrimă pe domnul Becali.
Şi dacă asupra evidenţei că domnul Nicolaescu este cel mai mare regizor român sunt unii care mai cârtesc, domnul Becali este cel mai bun român fără niciun fel de discuţie.
Ultimul film al domnului Nicolaescu văzut de subsemnatul a fost "Poker", după care am simţit nevoia să mă spăl cu spirt pe ochi.
Nu pot să nu mă întreb cum ar fi arătat următoarele bijuterii cinematografice ale maestrului dacă trăia 100 de ani.
Pentru păcatul acestui gând sper că voi fi sancţionat de românii creştini adevăraţi, în vreme ce pe domnul Nicolaescu urmează să-l ierte Dumnezeu.
Cristian Tudor Popescu este senior editor al ziarului Gându”.
   Ca să nu mă mai refer și la termenii absolut ”catastrofici” pe care unii jurnaliști îi folosesc, de parcă domnul Nicolaescu, ușoară-i fie țărâna, ar fi murit brusc la vârsta de 30 de ani, nu de 82 și de parcă ar fi fost sănătos precum un prunc de 2 ani și de parcă chiar ne așteptam să nu se stingă vreodată. Nu pe bune, chiar nu aveți simțul măsurii deloc. Sau nu, explicația este că nu cunoașteți conținutul unor termeni foarte clari ai limbii române, nu știți să faceți diferența dintre tragedie, catastrofă, nenorocire, fapt, întâmplare, normal. Brrrrrr ...... jurnalismul românesc e în pom. Și pomul e la pământ.
Dacă ai neinspirata idee să mai citești și comentarii ale publicului, în mediul on-line, chiar te apucă voma și groaza.
  S-a ieșit pe post până ce și cu afirmația că ”și-a ales foarte bine momentul morții, acum când nu prea există știri de dat, când au trecut și sărbătorile de iarnă, când …..” Doamne …..
   O altă chestie șocantă pentru mine este apariția unei luări de poziții a …. bisericii!! Biserica, care în România a devenit cea mai îmbogățită și perfidă ”clasă” a societății, simte nevoia să intervină domne!
   ”Biserica a făcut apel ca Sergiu Nicolaescu să fie înmormântat creştineşte
Arhiepiscopia Bucureştilor a făcut apel la familia lui Sergiu Nicolaescu să-l înmormânteze creştineşte, pentru a păstra renumele marelui regizor în conştiinţa poporului român în majoritate ortodox.
"Pentru a păstra renumele lui Sergiu Nicolaescu în conştiinţa poporului român în majoritate ortodox, Arhiepiscopia Bucureştilor a făcut apel către familia marelui regizor să-l înmormânteze creştineşte, iar în acest sens, Arhiepiscopia Bucureştilor şi Parohia Parc Domenii din Bucureşti (Biserica Caşin) vor asigura jumătate din cheltuielile de înmormântare ale regretatului regizor. Incinerarea este o practică necreştină.”
Sursa:
Și mă opresc aici. România își merită soarta. N-am spus-o eu, e doar un citat din anonimat. Eu, și alții ca mine, putem doar să ne minunăm în continuare de înaltul nivel de aberație mentală și criză la toate nivelele abstracte, dar importante ale societății (moralitate, etică, principii, valori, conduită, corectitudine etc.). 
Și, fără nicio legătură cu materialul în sine, dar pentru a nu mai genera un alt titlu:
 Astăzi, în prima zi de lucru a unui nou an, un - din păcate - mare număr de oameni dintre cei cu bani puțini de regulă, s-au prezentat de la orele 4 dimineața și au stat în frig, în picioare, în fața diverselor centre ale administrațiilor financiare, pentru ..... a-și plăti impozitele anuale. Nu este asta o aberație și o năpastă, clar o nostalgie nevindecabilă a unei epoci ceaușiste care, deși îndepărtată în urmă cu 23 de ani, nu va reuși să iasă din sângele acestei nații nici în următorii 23 de ani?!

toţi devenim cenuşă-n vant, indiferent ce facem în viața asta ... toți ... dacă am pricepe asta, lumea ar fi mai bună. dacă am pricepe că nimeni și nimic nu ne aparține, ci doar trecem prin viață ... lumea ar fi mai bună, mai amabilă, mai onestă .... n-am mai muri atât de îndurerați și încrâncenați. Incinerare? Da, foarte bine. Trăim în ABSURDISTAN. Un mare ”huo” pentru mass-media, care a stimulat și a alimentat ore întregi de aberații. Și era vorba doar de un om care a decedat și de o familie care dorea decență și discreție. Atât. Restul nu e treaba nimănui.